Connect with us

Actualitate

1 iunie, noua etapă de relaxare a restricțiilor. Măsurile care intră în vigoare astăzi – Esential

Publicat

pe

​La 1 iunie România marchează o nouă etapă de relaxare a restricțiilor, măsurile care intră în vigoare astăzi țin cont și de numărul persoanelor vaccinate. Astfel, deși evenimentele private sau publice au un număr stabilit de participanți acesta nu este limitat dacă participanții sunt vaccinați.

Din 1 iunie, în București, dar și la nivel național intră în vigoare noi măsuri de relaxare a unor restricții, conform unei Hotărâri de Guvern adoptate joi.

Măsurile care intră în vigoare începând din 1 iunie

Concertele și orice tip de spectacole vor putea fi organizate, de la 1 iunie, cu până la 1.000 de participanți, dacă aceștia sunt vaccinați anti-COVID, au test PCR negativ sau au trecut prin boală. Limita de persoane se elimină dacă toți participanții sunt vaccinați cu ambele doze. Condițiile sunt similare și în cazul competițiilor sportive. De asemenea, vor fi noi condiţii pentru evenimentele private – nunți, botezuri -, creşte gradul de ocupare în hotelurile de pe litoral și se deschid spaţiile de joacă și piscinele. Nu va mai fi obligatorie purtarea măștii la locul de muncă, dacă toți sunt vaccinați și sunt cel mult 5 persoane în același spațiu.

Fără limită de participanți la concerte și spectacole, dacă toți participanții sunt vaccinați

Concertele și orice tip de spectacole vor putea fi organizate, de la 1 iunie, cu până la 1.000 de participanți, dacă aceștia sunt vaccinați anti-COVID, au test PCR negativ sau au trecut prin boală. Limita de persoane se elimină dacă toți participanții sunt vaccinați cu ambele doze.

  • Art.1 – (1) Începând cu data de 01.06.2021, se propune ca activitățile culturale, artistice și de divertisment să poată fi organizate și desfășurate în spații deschise cu participarea a cel mult 1.000 de persoane, în condițiile asigurării unei suprafețe minime de 2 mp pentru fiecare persoană, cu obligativitatea purtării măștii de protecție și doar dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.
  • (2) Participarea la activitățile prevăzute la alin. (1), este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru cele care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARSCoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, precum și pentru persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2, fapt dovedit prin documente medicale (test RT-PCR pozitiv la data diagnosticului, bilet de externare din spital sau test care să dovedească prezența de anticorpi de tip IgG efectuat cu maxim 14 zile anterior desfășurării activității).
  • (3) În condițiile stabilite la alin. (1) organizatorul poate decide organizarea și desfășurarea activității cu un număr de peste 1.000 de persoane, dacă toți participanții fac dovada vaccinării împotriva SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.
  • Art.2 – Începând cu data de 01.06.2021, se propune creșterea numărului de persoane care nu aparțin aceleiași familii ce pot circula în grupuri pietonale de la 6 persoane la 8 persoane.

De la 1 iunie se redeschid cluburile, discotecile și sălile de jocuri, dar doar pentru persoane vaccinate

Barurile, cluburile, discotecile și sălile de jocuri vor fi redeschise de la 1 iunie, până la ora 24.00, la 50%, respectiv 70% din capacitate, dar vor avea acces doar persoanele vaccinate anti-COVID, cu ambele doze. De asemenea, restaurantele și cafenelele vor fi deschise la 70% din capacitate, în localitățile în care rata de infectare nu depășește 3 la mia de locuitori, și este permis un număr și mai mare de persoane, dar doar dacă acestea sunt vaccinate anti-COVID.
  • (1) Se propune permiterea desfășurării activității în baruri, cluburi, discoteci și săli de jocuri, în intervalul orar 5,00-24,00, începând cu data de 01.06.2021, cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.
  • (2) Participarea la activitățile prevăzute la alin. (1), este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.
  • Începând cu data de 01.06.2021, se propune creșterea gradului de ocupare, la 70% din capacitatea maximă a spațiilor pentru operatorii economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.
  • Se propune, începând cu data de 01.06.2021, creșterea gradului de ocupare, la 70% din capacitatea maximă spațiilor închise pentru operatorii economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în intervalul orar 5,00-24,00, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.
  • Administratorul poate permite accesul mai multor persoane cu condiția ca toate acestea să facă dovada vaccinării împotriva SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.

În ce condiții se pot organiza nunți și botezuri de la 1 iunie

Guvernul a aprobat desfăşurarea, de la 1 iunie, a evenimentelor private – nunţi, botezuri, parastase – cu 50 de persoane în spaţii închise şi 70 de persoane în spaţii deschise. Numărul poate fi mai mare doar dacă toate persoanele sunt vaccinate.
  • (1) Se propune ca organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive, parastase etc.) să fie permisă începând cu data de 01.06.2021, cu participarea a maxim 70 de persoane în spații deschise, sau cu participarea a maxim 50 de persoane în spații închise, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori și sunt respectate măsurile de protecție sanitară. La stabilirea numărului maxim de persoane, nu sunt incluși copiii cu vârsta mai mică de 16 ani.
  • (2) În condițiile stabilite la alin. (1) organizatorul poate decide organizarea și desfășurarea evenimentului cu un număr mai mare de participanți dacă toți participanții fac dovada vaccinării împotriva SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare și este asigurată o suprafață de minim 4 mp/persoană.

Se deschid piscinele și locurile de joacă din spații închise

Piscinele din spații închise se redeschid la 70% din capacitatea maximă a spațiului, de la 1 iunie dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.
De asemenea, se relaxează și mai mult regimul sălilor de sport/fitness, permițând participarea publicului până la 70% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, fără purtarea măștii de protecție și cu asigurarea unei suprafețe de 7 mp/persoană.
Activitatea operatorilor economici desfășurată în spații închise în domeniul sălilor de sport și/sau fitness în localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 dar mai mică sau egală cu 4/1.000 de locuitori, se desfășoară fără a depăși 50% din capacitatea permisă.

De asemenea, se redeschid locurile de joacă din spații închise până la 50% din capacitate cu condiția ca însoțitorii copiilor să facă dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, ori se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2, fapt dovedit prin documente medicale (test RT-PCR pozitiv la data diagnosticului, bilet de externare din spital sau test care să dovedească prezența de anticorpi de tip IgG efectuat cu maxim 14 zile anterior desfășurării activității).

Competiții sportive cu spectatori

Din data de 1 iunie vor intra în vigoare și măsuri de relaxare majore pentru sport, între acestea numărându-se şi faptul că vor fi spectatori la competiţiile în spaţii închise.

Potrivit noilor reguli, suporterii vor putea reveni la evenimentele sportive în spaţii închise, fără ca organizatorii să mai aibă obligaţia de a solicita aprobări sau avize pentru a avea spectatori. Procentul în care aceştia vor putea participa la evenimente sportive este de până la 25% din capacitatea maximă a spaţiului. Competiţiile sportive se vor putea desfăşura, în spaţii închise sau deschise, cu un procent mai mare de 25% din capacitatea maximă a spaţiului dacă persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore ori rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore se vaccinează la intrarea în incintă.

  • Începând cu data de 01.06.2021, se propune ca organizarea și desfășurarea competițiilor sportive în spații închise sau deschise să fie permisă cu participarea spectatorilor până la 25% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.
  • Participarea la activitățile prevăzute la alin. (1), este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, precum și pentru persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2, fapt dovedit prin documente medicale (test RT-PCR pozitiv la data diagnosticului, bilet de externare din spital sau test care să dovedească prezența de anticorpi de tip IgG efectuat cu maxim 14 zile anterior desfășurării evenimentului).
  • În condițiile stabilite la alin. (1) organizatorul poate decide organizarea și desfășurarea competițiilor sportive cu participarea spectatorilor până la capacitatea maximă a spațiului, dacă toți participanții fac dovada vaccinării împotriva SARS-CoV2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore ori al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore și se vaccinează înaintea intrării în locația de desfășurare a evenimentului.

Fără mască la birou tot pentru cei vaccinați, dacă nu sunt mai mult de 5 persoane

De asemenea, de la 1 iunie nu va mai fi obligatorie purtarea măștii la birou, dacă toate persoanele sunt vaccinate, iar în aceeași încăpere nu sunt mai mult de 5 oameni.

  • Se propune exceptarea de la obligativitatea purtării măștii de protecție la locurile de muncă în spații închise unde își desfășoară activitatea maxim 5 persoane, cu condiția ca acestea să fie vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, iar în zonele respective nu este permis accesul publicului sau a altor lucrători, rămânând obligatorie în toate spațiile închise comune.

Cum se vor desfășura la festivitățile de sfârșit de an școlar după 1 iunie

Părinții vor putea participa la festivitățile de sfârșit de an școlar ale copiilor, alături de elevi și cadre didactice, dacă sunt vaccinați împotriva COVID-19, dacă au test negativ sau dacă au trecut prin boală. Ceremoniile trebuie organizate în aer liber.

  • Se propune ca festivitățile organizate în spații deschise, prilejuite de terminarea anului școlar să poată fi desfășurate cu participarea elevilor și personalului didactic, precum și a aparținătorilor, dacă aceștia din urmă sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, ori prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore sau se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2, fapt dovedit prin documente medicale (test RT-PCR pozitiv la data diagnosticului, bilet de externare din spital sau test care să dovedească prezența de anticorpi de tip IgG efectuat cu maxim 14 zile anterior desfășurării activității) în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului educației și ministrului sănătății.
Noile măsuri de relaxare a unor restricții care intră în vigoare de la 1 iunie au fost anunțate joi seară de premierul Florin Cîțu.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized6 ore ago

BenQ extinde gama ScreenBar cu ScreenBar Max și iScreenBar, două soluții pentru spațiile de lucru moderne

Noile produse sunt concepute pentru configurațiile cu două monitoare și pentru spațiile de lucru bazate pe iMac   București, România,...

Uncategorized7 ore ago

Se înmulțesc fraudele cu credite bancare! Zeci de cazuri pe lună, în cererile trimise de consumatori către CSALB

9 septembrie, București. Anul acesta consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) peste...

Uncategorized8 ore ago

Nokian Tyres își extinde gama de anvelope de vară premium cu noua Nokian Tyres Powerproof E, clasificată în clasa A în toate cele trei categorii ale etichetei UE pentru anvelope

Nokian Tyres prezintă noua Nokian Tyres Powerproof E, o anvelopă de vară premium dezvoltată pentru nevoile șoferilor moderni din Europa...

UncategorizedO zi ago

Wegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității

Obezitatea care apare în copilărie poate influența sănătatea pe termen lung și are o probabilitate ridicată de a persista și...

Diverse2 zile ago

Peste 700 de români, o întrebare pentru toți: “România, acum. Noi ce facem?” – RePatriot, la primul TEDx în română din diaspora

Peste 700 de români sunt așteptați pe 10 octombrie la Bruxelles, la primul TEDx organizat integral în limba română în...

Uncategorized3 zile ago

Calculator calorii – cum calculezi necesarul caloric zilnic

Caloriile reprezintă energia de care organismul are nevoie pentru a funcționa corespunzător. Chiar și atunci când stai în repaus, corpul...

Uncategorized3 zile ago

Parfumuri inspirate care merită încercate

Cauți un parfum, dar nu vrei să plătești o sumă prea mare pentru un parfum de designer? Parfumurile inspirate pot...

Diverse4 zile ago

Sezonul murăturilor scoate la iveală problemele din grădină: de ce solarul se pregătește din toamnă

Septembrie este luna în care, în multe gospodării din România, roșiile, castraveții, ardeii și gogonelele ajung din grădină în cămară....

Actualitate5 zile ago

Care sunt criteriile in functie de care sa alegi un expert contabil Bucuresti

Pentru orice antreprenor, alegerea unui expert contabil Bucuresti reprezinta o decizie importanta. Contabilitatea nu inseamna doar inregistrarea facturilor si depunerea...

Uncategorized5 zile ago

Roborock își extinde gama de soluții inteligente pentru îngrijirea gazonului cu RockNeo Q2 LiDAR, prezentat la IFA 2026

București, 4 septembrie 2026 – Roborock, lider global în domeniul roboticii pentru locuință și marca numărul 1 la nivel mondial pe...

Uncategorized5 zile ago

TCL prezintă la IFA 2026 seria TAB A1, cu două dimensiuni de ecran și două experiențe de vizualizare

Cele patru tablete sunt concepute pentru moduri diferite de a urmări conținut, de a citi, de a învăța și de...

Uncategorized5 zile ago

Provident lansează ProviCard, primul card de credit din portofoliul companiei în România

București, 3 septembrie 2026 – La 20 de ani de la intrarea pe piața din România, Provident face un nou pas...

Uncategorized6 zile ago

CBC crește gradul de digitalizare al campusului: actualizarea CBC App facilitează integrarea experienței angajaților în deciziile de administrare

CBC dezvoltă o nouă versiune a aplicației, cu o componentă extinsă de analiză a utilizării și o experiență digitală îmbunătățită...

Economic6 zile ago

ANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii

Peste 20.000 de români din străinătate au fost informați, la ediția din acest an a Zilelor Diasporei, cu privire la...

Uncategorized7 zile ago

Dyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene

Dotată cu cameră, care identifică spațiile dintre dinți, curăță cu jet de apă, folosește tehnologia de curățare interdentară cu lichid,...

Uncategorized7 zile ago

Acer își extinde portofoliul de laptopuri subțiri și ușoare cu Swift Blade 14, un model de doar 799 g

Noul model este lansat alături de laptopul Acer Swift Air 16 de 16 inchi. Ambele sunt echipate cu procesoare Intel...

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate
DiverseO săptămână ago

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate?

Un lucru pe care industria securității îl recunoaște destul de rar în public este că majoritatea camerelor de supraveghere nu...

Testarea moleculară în ITS Testarea moleculară în ITS
DiverseO săptămână ago

Testarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă

Multe infecții cu transmitere sexuală evoluează fără manifestări evidente, iar simptomele, atunci când apar, nu indică întotdeauna cauza. În acest...

Uncategorized2 săptămâni ago

5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI

Instrumentele integrate permit ajustarea cadrelor, animarea imaginilor și transformarea lor în videoclipuri, direct de pe smartphone   Foto – Alina...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR Watch 6, în ultimele zile de ofertă: 100 de lei reducere și plăți NFC direct de la încheietură

Autonomie de până la 35 de zile, 122 de moduri sportive și design inspirat de motorsport, pentru un stil de...

Top Stiri Comisarul