Connect with us

Actualitate

Ce a declarat Novak Djokovic după ce a devenit campion la Roland Garros pentru a doua oară – Tenis

Publicat

pe

Campion la Roland Garros pentru a doua oară, Novak Djokovic a declarat că este mândru, mulţumit şi fericit, sârbul menţionând că pentru el ultimele două zile au fost incredibile. De asemenea, acesta și-a lăudat adversarul și l-a asigurat că în viitor va câștiga numeroase titluri de Grand Slam.

„Vă mulțumesc că ați fost aici. Atmosfera a fost electrizantă. Mulțumesc echipei mele, familiei mele, tuturor celor care m-au ajutat și au fost aici să mă susțină. Am jucat atât de multe ore împotriva multor campioni.

Este dificil pentru mine, dar am reușit să înving și am crezut mereu în capacitatea mea de a reveni. Este un vis care s-a realizat din nou. Vă mulțumesc. E un privilegiu să fiu aici alături de Jim Courier și Bjorn Borg.

Vreau să îi spun câteva cuvinte lui Stefanos: înţeleg ce trăieşte, ştiu că este foarte dificil după o finală de Grand Slam pierdută. Sunt sigur că el şi echipa lui vor fi mai puternici şi vor câştiga numeroase Grand Slam-uri.

Grand Slam-urile sunt turnee care mă motivează şi mă inspiră în fiecare zi. Nu mai sunt tânăr ca Stefanos, astfel că trebuie să caut mereu noi motivaţii. Cea mai mare motivaţie sunt copiii mei, soţia mea şi iubirea.

După cum a spus şi Stefanos, este o muncă de echipă. Sunt foarte mândru, foarte mulţumit, foarte fericit. Ultimele 48 de ore au fost incredibile şi de neuitat. Salutări Greciei, care are un campion imens”, a spus Djokovic.

Novak Djokovic, liderul ATP, a câştigat, duminică, pentru a doua oară turneul de la Roland Garros, după ce l-a învins în finală pe grecul Stefanos Tsitsipas, numărul 5 mondial, scor (6)6-7, 2-6, 6-3, 6-2, 6-4. Meciul a durat patru ore şi 11 minute.

De știut:

  • Novak Djokovic este primul jucător din Era Open care se poate mândri cu cel puțin două trofee cucerite la toate Grand Slam-urile (Federer are unul la Roland Garros, iar Nadal unul la Australian Open).
  • Sârbul se apropie amenințător de marii săi rivali în ierarhia titlurilor majore: Federer și Nadal, câte 20, Djokovic, 19.
  • După Wimbledon (va debuta pe 28 iunie) am putea ajunge ipotetic în situația în care cei trei mari (Federer, Nadal, Djokovic) să fie la egalitate: toți cu câte 20 de Grand Slam-uri în CV.

Jucătorii cu cele mai multe apariții în finalele de Grand Slam:

Roger Federer 31

Novak Djokovic 29

Rafael Nadal 28

Ivan Lendl 19

Pete Sampras 18.

Titluri de Grand Slam:

1 Roger Federer / Rafael Nadal 20

3 Novak Djokovic 19.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

M+S și fulgul de nea spun lucruri diferite despre cauciucurile all season: Ce trebuie verificat înainte de cumpărare

Sursa foto: magnific.com La prima vedere, două anvelope all season pot părea aproape identice. Au aceeași dimensiune, prețuri apropiate și...

Uncategorized2 zile ago

Factori care influențează prețul unui geam termopan

Ferestrele termopan sunt o investiție importantă și necesară pentru orice locuință, iar prețul acestora poate varia în funcție de caracteristici,...

Uncategorized3 zile ago

Arta întâlnește tehnologia: HONOR devine partener în noul sezon Art Safari New Museum

Tabletele și accesoriile HONOR completează experiența de vizitare în noul sezon Art Safari New Museum, oferind publicului acces interactiv la...

Diverse4 zile ago

Cum alegi accesorii de calitate pentru dispozitive cu acumulator

Accesoriile potrivite fac diferența între o experiență sigură și una problematică atunci când vine vorba despre dispozitive cu acumulator. De...

Diverse6 zile ago

Cât costă construirea unei hale industriale?

Costul unei hale industriale nu poate fi stabilit corect numai pe baza suprafeței. Două hale cu aceeași dimensiune pot avea...

Economic7 zile ago

Monsson Trading sponsorizează cu 3 milioane de lei modernizarea Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din Constanța

Furnizorul de energie Monsson Trading finanțează cu 3.000.000 de lei modernizarea integrală a Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din cadrul...

Uncategorized7 zile ago

Aparatul Karcher defect: ce verifici înainte de service

Un aparat Karcher care se oprește, pierde presiune sau aspiră slab anunță de obicei o problemă care se agravează. Iată...

ActualitateO săptămână ago

Debit și credit sunt termeni simpli până când apar în contexte diferite

Cuvintele debit și credit apar în extrasul de cont, în contabilitate, pe carduri și în discuțiile despre împrumuturi. Tocmai această...

DiverseO săptămână ago

Înmormântarea, pas cu pas: ce presupune organizarea unei ceremonii funerare

Nimeni nu își dorește să fie în situația în care primește vestea că un membru al familiei a decedat. Este...

UncategorizedO săptămână ago

Corporate travel management pentru deplasări de business mai bine controlate

Serviciile de corporate travel management ajută companiile să gestioneze mai eficient deplasările angajaților, de la rezervarea zborurilor și a hotelurilor...

UncategorizedO săptămână ago

Sondaj Novo România: greutatea, schimbarea cea mai des observată la menopauză

Aproape jumătate dintre femei se învinovățesc pentru schimbările corporale din menopauză   București, 23 septembrie 2026. Aproape jumătate (47%) dintre femeile...

UncategorizedO săptămână ago

Samsung dă startul lansării oficiale One UI 9, aducând cele mai noi experiențe Galaxy pe mai multe dispozitive

Galaxy AI îmbunătățit ajută utilizatorii să facă, să creeze și să înțeleagă mai mult pe toate dispozitivele   București, 22...

ActualitateO săptămână ago

De ce internetul merge perfect lângă router și slab în camera de alături

O conexiune rapidă la internet nu garantează automat Wi-Fi bun în fiecare colț al casei. Poți avea viteză foarte bună...

DiverseO săptămână ago

Unde nu a răsărit rapița? AEROCROP identifică zonele afectate cu ajutorul dronei

Compania românească AEROCROP monitorizează parcelele din aer, realizează rapoarte privind starea culturii și poate interveni cu drona agricolă pentru însămânțarea...

Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând
DiverseO săptămână ago

Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând?

Dimineața de după o nuntă are ritualul ei. Pantofii zac lângă ușă, agrafele sunt împrăștiate prin baie, iar rochia de...

Diverse2 săptămâni ago

Cum compari mai liniștit opțiunile pentru următoarea mașină

Piața mașinilor rulate din România se mișcă repede, iar deciziile se iau de multe ori sub presiunea timpului. Un anunț...

Economic2 săptămâni ago

Afacerile pornite de acasă devin o opțiune pentru tot mai mulți craioveni

Pentru multe proiecte mici, prima investiție nu mai este un spațiu comercial. Un birou amenajat într-o cameră, o masă pentru...

Economic2 săptămâni ago

Birocrația poate consuma timp prețios la începutul unei afaceri

Un fondator aflat la început poate pierde ore întregi între formulare, modele găsite online și informații care se referă la...

Uncategorized2 săptămâni ago

Ora exactă în UK după Brexit – s-a schimbat ceva?

Brexit nu a schimbat fusul orar al Regatului Unit. Marea Britanie continuă să folosească ora Greenwich Mean Time (GMT) în...

Actualitate2 săptămâni ago

Toalete și facilități sanitare la evenimentele corporative și lansarile de brand

Tot mai multe companii aleg locații neconvenționale pentru lansări de produs, evenimente corporative sau petreceri private: un depozit industrial reamenajat,...

Top Stiri Comisarul