În 1971, Nixon a impus înghețarea salariilor și prețurilor pentru a îmblânzi inflația peste 4%. Când măsura a fost abolită rata inflației din SUA depășise 10%
Când a preluat mandatul în 1985, președintele peruan Alan Garcia a ordonat controlul prețurilor orezului, zahărului și altor bunuri pentru a păstra acele produse de bază la îndemâna celor cu venituri mici. Intenție lăudabilă, dar cu efecte contrare.
Noul președinte, Alan Garcia, a retras imediat legea. Alte națiuni ar face bine să urmeze exemplul Peru-ului, potrivit Băncii Mondiale, Fondului Monetar Internațional și altor agenții internaționale.
Din Argentina și Venezuela până în Rusia, China și Thailanda, guvernele încearcă să față provocării creșterii prețurilor la alimente prin impunerea unui control al prețurilor — fixând prețurile sub nivelul pieței — în speranța de a ușura povara asupra populațiilor lor și de a evita tulburările sociale.
Dar dovezile experiențelor trecute arată că astfel de măsuri nu inversează tendințele prețurilor și pot ajunge să aibă efectul opus, spun economiștii din toată lumea, care sugerează că un sprijin acordat celor săraci ar fi mai eficient.
„Guvernele trebuie să ia măsuri țintite, cu subvenții directe pentru cei săraci”, a spus economistul Băncii Mondiale Don Mitchell. „Transferurile de venit sau asistență alimentară pentru oamenii săraci vor funcționa mai eficient ”
.
În China, autoritățile au introdus controale asupra unei game de produse, de la tăiței instant până la lapte, numind-o o intervenție temporară pentru a lupta împotriva inflației în creștere. A fost prima dată în peste un deceniu când Beijingul a intervenit pe piața alimentară. În Thailanda, guvernul ia măsuri similare cu privire la tăițeii instant și la uleiul de gătit, iar în Rusia, autoritățile încearcă să limiteze prețurile la pâine, ouă și lapte.
Venezuela plafonează prețurile la produsele de bază, inclusiv laptele și zahărul, iar alte țări care au trecut la măsuri similare sunt Mongolia, Kazahstan, Camerun, Yemen, Jamaica, Egipt, Tunisia, Maldive, Pakistan și Panama, potrivit Băncii Mondiale.
Economiștii avertizează că un control al prețurilor duce la distorsiuni ale pieței cum ar fi reducerea aprovizionării, deoarece descurajează producția, procesarea și comerțul intern.
Argentina, care a impus o taxă la export pe cereale, pe lângă controlul prețurilor interne la alimente, a fost zguduită de protestele la nivel național ale fermierilor ca răspuns la respectivele măsuri, care au dus la o penurie de carne și lactate și la paralizarea exporturilor de cereale.
Între timp, guvernul Malaeziei a declarat că revizuiește controalele asupra a 21 de produse alimentare, inclusiv lapte, sare, făină de grâu și orez, deoarece acestea au dus la lipsuri severe și contrabandă.
Potrivit experților, este posibil ca un control al prețurilor să funcționeze numai acolo unde alimentele de bază reprezintă o mică parte din cheltuielile totale ale gospodăriilor sau atunci când controalele sunt implementate pentru o perioadă foarte scurtă de timp, cum ar fi în Maroc, de Ramadan. Dacă controalele prețurilor sunt menținute prea mult timp, vom vedea scumpiri penurie.
„Experiența istorică este că plafonările rareori funcționează pentru lungi perioade de timp”, a spus David Orden, cercetător senior la Institutul Internațional de Cercetare a Politicii Alimentare.
Țările cu resurse fiscale limitate recurg la tipărirea banilor, care la rândul lor creează inflație.
În 1971, președintele american Richard Nixon a impus o înghețare de 90 de zile a salariilor și prețurilor pentru a îmblânzi inflația peste 4%, un nivel considerat a fi intolerabil la acea vreme.
Înghețarea de 90 de zile s-a transformat în aproape 1.000 de zile și, până în momentul în care măsura a fost abolită, în aprilie 1974, rata inflației din SUA depășise 10 la sută.
În mod similar, oficialii guvernamentali din China și din alte țări în curs de dezvoltare văd măsurile lor actuale de control al prețurilor ca fiind temporare și insistă că nu vor cauza probleme pe termen lung.
În China, guvernul a declarat că intervenția sa „nu este o înghețare a prețurilor”, ci mai degrabă un pas pentru a opri creșterile „nerezonabile” ale prețurilor și pentru a reduce „așteptările publicului privind inflația”. „Măsurile vor fi ridicate odată ce prețurile vor scădea”, a spus atunci guvernul chinez. „Dar deocamdată, este necesar ca guvernul să intervină, deoarece prețurile unor produse au crescut substanțial”.
Cheia pentru a face față creșterile de prețuri, susține FMI, este ca guvernele să abordeze problema prin transferuri de numerar bine țintite și prin programe de nutriție, avertizându-le să evite politicile comerciale imprevizibile.
Reales, președintele Garcia din Peru se concentrează de această dată pe o politică monetară mai strictă pentru a controla inflația, o abordare mai ortodoxă în ochii FMI și ai Băncii Mondiale. „Prețurile produselor de bază sunt în creștere – gaz, petrol, porumb, pui și pâine”, a declarat Garcia unui post de radio local în martie. „Asta este ceea ce simt oamenii și înțeleg asta, dar nu există niciun miracol pe care să-l pot face pentru a forța lumea să scadă prețurile”.
Ce s-a întâmplat în Franța la un an după plafonarea prețurilor
- 1 Primul efect a fost exact opus celui scontat: prețurile au continuat să crească
Marjele cu care lucrau vânzătorii erau foarte mici în cazul unr produse și mari, în cazul altora.
La un an de la promulgare, s-a constatat revenirea inflației la aproape toate produsele- atât la cele de marcă cât și la cele din categoria ”mărci private” . Mai mult, creșterile de prețuri au fost și mai mari pentru așa-numitele produse vizate de lege. Cel mai mult a crscut prețul băuturilor (+ 6,8% ); precum si prețul produselor proaspete (+ 6% pentru unt), piure de cartofi deshidratati (+ 5%), fructe de mare, peste si produse din .
În schimb, se constată o deflație la produsele din farmacie, parfumerie și departamente de igienă: – 6% pentru balsam, – 4% pentru periuțe de dinți, – 3% pentru detergenți și gel de duș.
Odată cu plafonarea prețurilor, produsele marcă privată devin din ce în ce mai attractive și câștigă cotă de piață pentru prima dată din 2012 și care ăși diversifică foarte mult gama.
- 2. Micii producători sunt principalele victime
Produsele producătorilor mici și mijlocii sunt principalele victime ale legii „Egalim”, aceste produse , desi competitive ca preț, nu s-au mai bucurat de sprijinul promoțional din cauza supravegherii stricte a modului în care se fac promoțiile. Astfel, vânzările lor au scăzut cu 3,7 puncte procentuale între 2018 și 2019
Vânzările de produse ale micilor producători au contribuit cu doar 32,7% la creșterea vânzărilor cu amănuntul în 2019, comparativ cu mai mult de 80% înainte de aplicarea legii. Prin urmare, produsele lor nu mai par să fie în atenția distribuitorilor
- 3 A avut loc o scădere a promoțiilor
În 2019, s-a înregistrat o scădere a ponderii promoțiilor în supermarketuri: ritmul mediu al promoțiilor a scăzut cu -2 puncte la produsele alimentare între 2018 și 2019. Ponderea vânzărilor de produse alimentare în cadrul promoțiilor a scăzut la 18,5% în 2019, adică cu 0,9 puncte mai puțin decât în 2018.
Pentru produsele din farmacie, parfumerie și departamente de igienă s-a întâmplat invers: ritmul mediu al promoțiilor a crescut cu 0,8 puncte, proporția vânzărilor în promoție rămânând aceeași între 2018 și 2019.
După cum am menționat pe scurt mai sus, supravegherea promoțiilor pune dificultăți pentru micii producători poziționați pe piețe dominate de grupuri mari. Pentru aceștia, singura modalitate de a exista în ochii consumatorilor (în lupta cu multinaționalele care dispun de bugete de publicitate foarte mari) sunt promoțiile la raft. Odată cu supravegherea strictă a promoțiilor, aceștia nu mai pot folosi acest instrument de marketing și, prin urmare, nu mai sunt competitivi în fața grupurilor mari de firme.
În plus, distribuitorii au implementat deja noi practici promoționale pentru a eluda legea:
- Premii în bani pe carduri de fidelitate fără ca acesta să fie associate cu un produs anume: acestea sunt promoții de tipul „- 10% pe factura de la 100 € de achiziție”,
- Scăderea prețului de vânzare prin anunțarea unui „preț de șoc”,
- Tehnica „vanzari cu bonus” in care se ofera un produs pentru achizitionarea altui produs, de exemplu „Pentru achiziția unui pachet de unt se ofera o bagheta”.
Un prim efect asupra negocierilor comerciale dintre distribuitori și producători.
De asemenea, legea pune serioase dificultăți furnizorilor de produse de sezon. Aceștia din urmă își realizează cea mai mare parte a cifrei de afaceri prin promoții la sfârșitul sezonului: de exemplu, furnizorii de pate de ficat (celebrul foie gras) realizează în medie 68% din cifra de afaceri prin promoții, iar ciocolatierii- 58% pentru ciocolată, etc. Totuși, pentru acest tip de achiziție, consumatorul acționează printr-o „cumpărare compulsivă”, motivate de faptul că achiziția bunului este o oportunitate. Deci, fără promovare, achizițiile scad. De la începutul anului s-a înregistrat o scădere semnificativă a cifrei de afaceri a acestor companii.
Legea a încercat să permită transferarea variațiilor prețurilor materiilor prime și a consumului intermediar (consumul necesar producției precum energia, de exemplu) în prețurile de vânzare. Numai că nu a fost suficient Dar procedura este considerată prea lungă și greoaie, iar situația rămâne dezechilibrată pentru distribuitori, care au trecut la revizuirea mai multe puncte din contracte.
