Actualitate
Ministrul culturii Lucian Romaşcanu vrea o „resetare completă a Eurovision, pe alte baze”
Ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, a pledat luni pentru o resetare completă a Eurovision „pe alte baze”, afirmând că împărţirea politică a voturilor nu are nicio legătură cu performanţa artistică, relatează Agerpres.
Lucian RomascanuFoto: Agerpres
„Reuşim să politizăm din ce în ce mai tare un fenomen care a început unul pur cultural şi de unire a tuturor ţărilor din Europa la momentul respectiv şi acum sub sigla, steagul Eurovision, şi să compromitem nu numai fenomenul în sine, ci să compromitem şi atenţia şi sprijinul pe care, inevitabil, trebuie să i le acordăm Ucrainei. Ucraina trebuia să câştige şi probabil că a câştigat pe merit. Nu avea nevoie de asemenea lucruri. Şi cei care au gândit – şi sper din suflet că nu au fost românii în această situaţie – şi cei care au gândit de la EBU să facă un asemenea transfer de voturi şi-au făcut un rău lor, au făcut rău competiţiei în sine şi au făcut rău Ucrainei până la urmă”, a spus Romaşcanu.
Lucian Romaşcanu, care a participat la o conferinţă comună cu ministrul Culturii din Republica Moldova, Sergiu Prodan, a arătat că „poate doar publicul să conteze” în stabilirea câştigătorilor Eurovision.
Romaşcanu: Să transmitem toţi, pe toate căile, nevoia unei reforme fundamentale a Eurovision
„În ceea ce priveşte Ministerul Culturii, nu suntem implicaţi în această chestiune, dar sigur că ne preocupă. Şi mi-aş dori ca acest mesaj pe care îl dau eu aici, deşi e foarte departe Bucureştiul de locurile unde se întâmplă organizarea acestui festival, să se întâmple o resetare completă a Eurovision pe alte baze, poate doar publicul să conteze, pentru că această împărţire politică a voturilor pe care o vedem de ani de zile nu are niciun fel de legătură cu performanţa artistică. (…) Să transmitem toţi, pe toate căile, nevoia unei reforme fundamentale a Eurovision”, a arătat ministrul.
Lucian Romaşcanu a mai spus că va vorbi la TVR pentru a „înţelege ce s-a întâmplat acolo”.
La rândul său, ministrul Culturii din Republica Moldova, Sergiu Prodan, a precizat că nu e un fan al Eurovision, caracterizând competiţia „un pic deplasată”.
„Eu cred că se pune prea mare accent pe competiţie, pentru că orice artist este interesant şi are dreptul la propria lui artă şi trebuie judecat după regulile, după principiile şi după valorile pe care le pune el în joc. Deci este o competiţie extrem de subiectivă şi politizată. Pe de altă parte, nu este de puterea unui festival de muzică să infirme sau să confirme legăturile noastre culturale, spirituale, unitatea noastră de neam. Punctaj maxim sau minim este doar un joc. Nu ar demonstra o unitate, dacă ar fi fost punctaj maxim de ambele părţi, precum nu demonstrează acum o lipsă de unitate în cazul punctajului minim din ambele părţi. Ceea ce mă bucură este că vorbim de extreme în acest sens, deci un rezultat de jumătate ar fi fost mai trist”, a afirmat Sergiu Prodan.
Citește pe acest subiect:
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniCompanii independente de analiză plasează Genetec pe primul loc la nivel global în domeniul software-ului de management video
-
Diverseacum 2 săptămâniTestarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniZyxel Networks sporește eficiența operațională la JW Marriott Maldives Resort & Spa cu ajutorul unei rețele WiFi fiabile pentru personalul hotelului
-
Uncategorizedacum O săptămânăDyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene
-
Economicacum O săptămânăANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii
-
Uncategorizedacum O săptămânăAcer își extinde portofoliul de laptopuri subțiri și ușoare cu Swift Blade 14, un model de doar 799 g
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z: literatura română iese din manual și urcă pe scenă, în oraș



