Actualitate
VIDEO Brazilia: Noul preşedinte Lula da Silva a depus jurământul şi a promis să „reconstriască ţara” după Bolsonaro
Noul preşedinte al Braziliei, Luiz Inacio Lula da Silva, a depus duminică în Congres (parlament) jurământul de preluare a funcţiei şi s-a angajat să „reconstruiască ţara împreună cu poporul brazilian”, după ceea ce el a numit bilanţul „dezastruos” al lui Jair Bolsonaro, transmit agențiile AFP şi DPA, citate de Agerpres.
Luiz Inacio Lula da SilvaFoto: EVARISTO SA / AFP / Profimedia
Aflat pentru a treia oară în funcţia supremă, după cele două mandate din perioada 2003-2010, Lula da Silva (77 de ani) şi-a anunţat intenţia de a consolida protecţia mediului şi de a combate foametea, în contextul încetinirii creşterii economice şi al sporirii ratei inflaţiei.
El l-a acuzat pe predecesorul său Jair Bolsonaro că a „epuizat resursele din sănătate, a dezmembrat sistemul de educaţie, cultura, ştiinţa şi tehnologia şi a distrus protecţia mediului”.
„Vom putea trăi fără să tăiem arbori, fără să ardem” păduri, a dat asigurări noul preşedinte brazilian, reamintind obiectivul său de „despădurire zero în Amazonia”.
La finalul discursului său în parlamentul ţării, preşedintele Luiz Inacio Lula da Silva a fost ovaţionat de o parte dintre aleşi, care au scandat „Lula, războinicul poporului brazilian!”.
Luiz Inacio Lula da Silva s-a mai aflat la conducerea Braziliei în perioada 2003-2010, când guvernul său a profitat de dezvoltarea industriei extractive şi a reuşit să scoată din sărăcie milioane de brazilieni prin intermediul unor programe sociale majore.
Totuşi, în timpul precedentelor sale două mandate în Brazilia s-a manifestat o agravare a fenomenului corupţiei. El însuşi a fost condamnat la închisoare pentru corupţie şi spălare de bani, deşi ulterior sentinţa a fost revocată.
-
Diverseacum 3 săptămâniDonații contestate în familie: când generozitatea devine litigiu și unde se poziționează platformele juridice față de cabinetele clasice
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni
CFR Marfă și lichidatorul controversat: Cine este Sierra Quadrant și de ce propunerea ridică semne de alarmă
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni
Conferința de lansare a proiectului „Platforma de servicii publice digitale pentru ANAD”, cod SMIS 342867 26.05.2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâni
Samsung dă startul campaniei cu oferte și beneficii pentru electrocasnicele inteligente BESPOKE AI
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniDe ce merită să cumperi de la amanet? Ghidul tău pentru decizii financiare mai inteligente în 2026
-
Uncategorizedacum 5 zileMichaelia Hotel, Petra – cazare în Grecia aproape de plajă și de centrul localității
-
Diverseacum 16 oreRePatriot recomandă includerea diasporei în strategiile locale, județene și regionale de dezvoltare și extinderea „Zilelor Diasporei” la nivel național
-
Sportacum 20 de oreABC Fitness School lansează un nou curs de calificare pentru ocupația de Instructor de Pilates – Level 4



