Connect with us

Actualitate

VIDEO ​Zelenski: Începem discuții cu Norvegia despre posibilitatea unei misiuni de antrenament pentru piloţii noştri

Publicat

pe

Preşedintele Volodimir Zelenski le-a vorbit vineri seara ucrainenilor despre eroii ţării, în condiţiile în care în cursul zilei au avut loc funeraliile unui militar celebru şi îndrăgit al ţării, poreclit „Da Vinci”, care a murit pe frontul de la Bahmut. Liderul de la Kiev a prezentat de asemenea situaţia din ţară, după atacul masiv cu rachete de joi, iar la capitolul contacte diplomatice a menţionat discuţii cu premierul Finlandei şi cu ministrul apărării din Norvegia, anunţând că sunt discuţii pentru ca piloţii ucraineni să se antreneze în această ţară.

Volodimir ZelenskiFoto: POU / Zuma Press / Profimedia

„Astăzi, am avut onoarea de a-i înmâna mamei lui „Da Vinci” Dmitro Koţiubailo Crucea Meritul Militar. Despărţirea de Dmitro a avut loc astăzi. Şi le mulţumesc tuturor celor care au venit la ceremonia de rămas bun pentru „Da Vinci”, tuturor celor care ar fi vrut să vină, dar în prezent sunt pe front, în armată, în spital. Este foarte important. Este important ca Ucraina să îşi onoreze eroii şi să demonstreze lumii ce fel de oameni îşi dau viaţa pentru libertatea poporului nostru şi a întregii Europe. Sunt recunoscător tuturor. Amintiţi-vă astăzi de Dmitro, vă rog să vă amintiţi de toţi cei care ne-au fost luaţi de acest război – de la 24 februarie, din 2014. Veşnică amintire eroilor!”, a spus preşedintele Zelenski, potrivit News.ro.

El i-a menționat pe soldaţii care luptă în regiunea Doneţk, centrul celor mai acerbe lupte, spunând că în fiecare zi ei dau motive de recunoştinţă şi aduc rezultate bune pentru Ucraina.

„Separat, aş dori să le mulţumesc astăzi soldaţilor din unitatea de informaţii a apărării Şaman – pentru Bahmut, pentru participarea lor puternică la apărarea oraşului. Mulţumesc soldaţilor Brigăzii 44 de artilerie, care luptă în apropiere de Zaporojie. Distrugeţi cu îndemânare poziţiile şi echipamentele inamicului. Vă mulţumim băieţi pentru asta!” – li s-a adresat preşedintele.

Liderul de la Kiev a anunţat că a semnat un decret pentru decorarea unor soldaţi şi i-a nominalizat pe cei din Batalionul 24 de asalt al Forţelor Armate ale Ucrainei.

„Ucrainenii sunt puternici atunci când au grijă unii de alţii. Ucrainenii sunt liberi atunci când se apără”, le-a transmis Zelenski compatrioţilor.

Perpsectiva unei retrageri din Bahmut pare a fi exclusă în continuare

În privinţa situaţiei de pe linia frontului, Volodimir Zelenski a spus că a discutat în cadrul şedinţei cu liderii militari despre apărarea statului „la est şi la sud, la graniţă”, iar la Bahmut sunt studiate în continuare posibilităţile de consolidare, perpsectiva unei retrageri părând a fi exclusă în continuare de şeful statului.

El a spus că atenţia militarilor se concentrează pe protecţia Hersonului şi a comunităţilor din regiunea Dnipropetrovsk, regiunea Cernihiv şi regiunea Sumî, fiind evaluate necesităţile de muniţie şi aprovizionare.

După atacul masiv cu rachete de joi, care a vizat infrastructura energetică a ţării, la Harkov sunt mulţi abonaţi încă deconectaţi, iar oraşul are şi probleme cu comunicaţiile, a anunţat Zelenski. În schimb, în restul regiunii Harkov, începând de vineri seară, alimentarea cu energie electrică a fost restabilită pentru majoritatea consumatorilor.

„Încă nu este uşor în Jîtomîr: deşi sistemul a fost, în general, echilibrat, este posibil să existe în continuare întreruperi. Lucrătorii din domeniul energiei lucrează. În Zaporojie se face totul pentru a proteja oamenii şi sistemul energetic al oraşului. La Kiev, reţelele de încălzire sunt în curs de restabilire”, a precizat preşedintele.

„Măsuri pe care le putem lua pentru ca această primăvară să fie un succes”

În plan diplomatic, el a spus că discuţiile sale din cursul zilei au avut ca obiectiv aprovizionarea soldaţilor ucraineni şi, în general, a încercat să obţină sprijin pentru apărarea împotriva agresiunii ruseşti.

Kievul a început să discute cu Norvegia despre posibilităţile unei misiuni de antrenament pentru piloţii ucraineni, a anunţat Volodimir Zelenski, care a spus că s-a întâlnit cu ministrul apărării din ţara nordică, Bjorn Arild Gram. „Am discutat măsuri suplimentare pe care le putem lua împreună cu Norvegia pentru ca această primăvară să fie un succes atât pentru apărarea ucraineană, cât şi pentru perspectivele securităţii paneuropene”, a afirmat Zelenski, părând să se refere la aşteptata contraofensivă ucraineană.

„În general, am obţinut o relaţie extrem de puternică cu Norvegia în multe domenii. Acest lucru se referă, de asemenea, la arme: datorită Norvegiei, ne-am consolidat apărarea aeriană, artileria şi alte tipuri de trupe. De asemenea, Norvegia a lansat un program de sprijin bugetar pe termen lung pentru Ucraina – 7 miliarde de dolari pentru cinci ani – care poate şi ar trebui să devină un exemplu pentru ceilalţi parteneri ai noştri”, a punctat Zelenski.

Şi premierul Finlandei, Sanna Marin, s-a aflat vineri în vizită la Kiev şi a participat la ceremonia organizată în memoria soldatului „Da Vinci”.

Finlanda este „o ţară care ne sprijină activ. Am mulţumit pentru pachetele de ajutor oferite deja, am discutat despre noi oportunităţi de a ne consolida apărarea, de a creşte presiunea asupra Rusiei – un nou pachet de apărare pentru Ucraina, deja al 14-lea”, a detaliat Zelenski. „Am vorbit de asemenea despre cooperarea în cadrul structurilor Uniunii Europene şi despre sprijinirea iniţiativelor noastre de pedepsire a criminalilor ruşi”, a adăugat el.

Preşedintele a spus că a avut discuţii în cursul zilei şi cu reprezentanţi ai comunităţii politice americane – senatori şi experţi de la American Enterprise Institute, unul dintre cele mai puternice think tank-uri americane. „I-am informat despre situaţia actuală, despre posibilităţile noastre de a pune capăt agresiunii ruse şi de a reda securitatea Ucrainei. Am mulţumit Americii pentru sprijinul său de neclintit şi principial, precum şi pentru leadershipul care ne poate aduce victoria mult mai aproape”, a spus Zelenski, mulţumind tuturor celor care îi ajută ţara.

___

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

UncategorizedO zi ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

UncategorizedO zi ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

DiverseO zi ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

UncategorizedO zi ago

Vrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile

Un ghid practic al tehnologiilor de imagine, mișcare, procesare și sunet care fac diferența în vizionarea de zi cu zi...

Diverse2 zile ago

Nadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”

În anul în care România celebrează 50 de ani de la Montreal, „Zeița” gimnasticii vorbește, în dialog cu Florentin Țuca,...

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele? Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
Actualitate3 zile ago

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?

Oferta pentru o nacelă vine pe e-mail și arată impecabil, cu un preț pe zi care intră lejer în buget....

Uncategorized3 zile ago

ING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank

ING Bank lansează opțiunea de refinanțare 100% online, direct din Home’Bank, prin creditul de nevoi personale ING Personal. Clienții își...

Diverse3 zile ago

Suspensia și direcția. Semnele de uzură pe drumurile din Ilfov

Dacă vrei să înțelegi de ce suspensia mașinilor din Ilfov se uzează mai repede decât media, e suficient să conduci...

Diverse4 zile ago

Meniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros

Odată cu venirea toamnei, meniurile restaurantelor se îndreaptă spre preparate mai consistente: supe-cremă, tocane gătite lent, fripturi la cuptor sau...

Uncategorized4 zile ago

Cu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB

20 octombrie București. În primele 9 luni din acest an consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor...

Uncategorized4 zile ago

Aircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi

O singură aplicație, mai multe moduri de plată. Aircash lansează carduri virtuale Mastercard gratuite, pe care utilizatorii le pot crea...

Actualitate5 zile ago

Lipsa de șoferi profesioniști apasă pe transportul rutier: ce caută azi un șofer C+E la un angajator

Transportul rutier european are nevoie de tot mai mulți oameni la volan, iar piața muncii nu ține pasul. Pentru cei...

Diverse5 zile ago

Cum folosești datele financiare din piață pentru campanii disruptive de atragere a clienților

Lansarea unei campanii de promovare pe baza intuiției sau a copierii reclamelor rulate de concurenți duce la blocarea bugetului în...

Uncategorized5 zile ago

HONOR Magic V6 transformă productivitatea în mișcare: mai mult spațiu de lucru, multitasking și AI pe un smartphone pliabil

Ecranul generos, utilizarea simultană a trei aplicații și instrumentele AI facilitează gestionarea documentelor și a activităților profesionale în deplasare   ...

Uncategorized6 zile ago

Principaux Avantages des Services Logiciels sur Mesure en France

Le développement logiciel sur mesure consiste à concevoir une application étroitement alignée sur les processus, les utilisateurs et les systèmes...

DiverseO săptămână ago

Unde găsești mocasini de bărbați de brand în România

Mocasinii au ieșit de mult din zona încălțămintei de vacanță. Sunt adesea integrați în ținutele de la birou, purtați cu...

ActualitateO săptămână ago

Motivele pentru care trebuie sa aiba loc auditul financiar

Intr-un mediu economic dinamic, in care deciziile trebuie luate rapid si responsabil, auditul financiar reprezinta un instrument esential pentru mentinerea...

Spektradent Spektradent
SocialO săptămână ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

UncategorizedO săptămână ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

UncategorizedO săptămână ago

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Top Stiri Comisarul