Actualitate
Danemarca nu are „nicio linie roşie” în furnizarea continuă de nou armament Ucrainei, afirmă ambasadorul rus la Copenhaga
Autorităţile daneze nu au „nicio linie roşie” în furnizarea continuă de nou armament Ucrainei şi nu se gândesc la preţul escaladării conflictului, a declarat ambasadorul Rusiei în Danemarca, Vladimir Barbin, într-un interviu pentru ziarul Izvestiya, conform agenţiei TASS.
Manifestatie anti-Rusia in fata ambasadei ruse de la OsloFoto: Heiko Junge / AFP / Profimedia
„Copenhaga crede cu fermitate că Occidentul este capabil să înfrângă militar Rusia în Ucraina. Danemarca nu se gândeşte la soarta pe care o va înfrunta Ucraina şi cetăţenii săi în cazul unei escalade ulterioare a conflictului. Pe baza unor astfel de percepţii, Copenhaga în prezent nu are linii roşii sau interdicţii împotriva transferului de noi arme”, a spus ambasadorul.
Un fond special în valoare de 1 miliard de dolari a fost înfiinţat recent în Danemarca pentru a spori ajutorul militar către Kiev, a menţionat diplomatul.
Danemarca a transferat Ucrainei arme în valoare de 900 de milioane de dolari, inclusiv sisteme de rachete antinavă, antitanc şi de apărare aeriană, mortare, transportoare blindate de personal, drone şi diverse tipuri de muniţii, a spus Barbin. „Livrarea a nouăsprezece unităţi de artilerie autopropulsată Caesar este programată în luna mai, iar tancuri Leopard 1 – în vară. Se discută o oportunitate de aprovizionare cu avioane de luptă F-16. Instructorii danezi antrenează militari ucraineni”, a adăugat el.
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniCompanii independente de analiză plasează Genetec pe primul loc la nivel global în domeniul software-ului de management video
-
Diverseacum 2 săptămâniTestarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniZyxel Networks sporește eficiența operațională la JW Marriott Maldives Resort & Spa cu ajutorul unei rețele WiFi fiabile pentru personalul hotelului
-
Uncategorizedacum O săptămânăDyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene
-
Diverseacum 5 zilePeste 700 de români, o întrebare pentru toți: “România, acum. Noi ce facem?” – RePatriot, la primul TEDx în română din diaspora
-
Uncategorizedacum O săptămânăAcer își extinde portofoliul de laptopuri subțiri și ușoare cu Swift Blade 14, un model de doar 799 g
-
Economicacum O săptămânăANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii



