Actualitate
Italia a început să aloce fonduri pentru angajații în pericol din cauza inteligenței artificiale
Italia a alocat luni 30 de milioane de euro pentru a îmbunătăţi abilităţile şomerilor, precum şi a acelor lucrători ale căror locuri de muncă ar putea fi cele mai periclitate din cauza progresului automatizării şi inteligenţei artificiale, transmit Reuters și News.ro.
Inteligenta artificialaFoto: Tiago Zegur / Alamy / Profimedia Images
Reprezentanții Fondo per la Repubblica Digitale (FRD), înfiinţat în 2021 de guvernul de la Roma pentru a stimula competenţele digitale ale italienilor, afirmă că 54% dintre cei cu vârsta între 16 şi 74 de ani nu au competenţe digitale de bază, comparativ cu o medie de 46% în Uniunea Europeană.
Finanţarea pentru îmbunătăţirea formării lucrătorilor va fi alocată în două moduri, a spus FRD. Din total, 10 milioane de euro vor fi direcţionate către stimularea competenţelor celor ale căror locuri de muncă sunt expuse riscului ridicat de a fi înlocuite din cauza automatizării şi inovaţiei tehnologice.
Restul de 20 de milioane de euro vor fi alocaţi pentru a ajuta şomerii şi persoanele inactive din punct de vedere economic să dezvolte competenţe digitale care le-ar îmbunătăţi şansele de a intra pe piaţa muncii, a spus FRD.
Îngrijorări tot mai mari că inteligența artificială va înlocui oamenii
O gamă largă de locuri de muncă ar putea fi ameninţate din cauza automatizării, a spus FRD, citând sectoare precum transporturile şi logistica, asistența la birou şi administraţia, producţia, serviciile şi sectorul retail.
Răspândirea în creştere a inteligenţei artificiale (AI) şi a automatizării şi dezvoltarea rapidă a instrumentelor precum ChatGPT au atras atenţia legiuitorilor şi autorităţilor de reglementare din mai multe ţări, problema fiind abordată inclusiv la nivelul Uniunii Europene.
Mulţi experţi spun că sunt necesare noi reglementări pentru a guverna IA din cauza impactului său potenţial asupra securităţii naţionale şi educaţiei, precum şi asupra locurilor de muncă.
Chatbotul ChatGPT a fost indisponibil în Italia timp de aproximativ patru săptămâni, până când producătorul său OpenAI a abordat problemele ridicate de autoritatea italiană pentru protecţia datelor la sfârşitul lunii aprilie.
Te-ar putea interesa și:
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniÎncrederea se construiește prin inovație: Samsung obține statutul Consumer Superbrand România 2026–2027
-
Diverseacum 2 săptămâniDupă o toamnă secetoasă, grâul a răsărit neuniform. Specialiștii AEROCROP explică ce trebuie verificat înainte de iarnă
-
Diverseacum 2 săptămâniBlack Friday 2026 la Oriflame: reduceri la parfumuri, cosmetice și cadouri pentru sărbători
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBlack Friday 2026, cea mai mare ediție de până acum în România: peste 250 de magazine participante și 50 de zile de reduceri
-
Actualitateacum 2 săptămâniEchipamentul moto potrivit: protecție și confort la fiecare deplasare
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniZyxel Networks lansează seria de switch-uri XS1935 pentru a elimina blocajele din rețea pentru IMM-urile în creștere
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniNext Level Racing lansează F-GT Shift, un cockpit care trece de la poziția Formula la GT în mai puțin de cinci secunde
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniMasaj de relaxare: 10 beneficii pentru corp, minte și reducerea stresului



