Actualitate
Prigojin se va muta în Belarus, iar dosarul penal deschis de Rusia împotriva sa va fi închis – Kremlin
Șeful Wagner, Evgheni Prigojin, se va muta în Belarus, iar dosarul penal deschis împotriva sa pentru că a făcut apel vineri la o revoltă armată va fi închis, spune Kremlinul, potrivit Reuters, în timp ce mercenarii care nu au luat parte la „marșul dreptății” vor semna contracte cu Ministerul rus al Apărării.
Evgheni Prigojin alături de luptători ruși din BahmutFoto: Captura Telegram
Șeful forței mercenare Wagner, Evgheni Prigojin, se va muta în Belarus în baza unui acord negociat de președintele belarus Aleksandr Lukașenko pentru a pune capăt revoltei armate pe care Prigojin a condus-o împotriva conducerii militare a Rusiei, a anunțat sâmbătă Kremlinul.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Lukașenko s-a oferit să medieze, cu probarea președintelui rus Vladimir Putin, pentru că îl cunoaște personal pe Prigojin de aproximativ 20 de ani.
Reamintim că biroul președintelui belarus Aleksandr Lukașenko a declarat sâmbătă că a negociat un acord cu liderul grupului Wagner, Evgheni Prigojin, care a acceptat să detensioneze situația din Rusia.
Ulterior, Evgheni Prigojin a confirmat că a fost de acord cu oprirea rebeliunii din Rusia, cu condiția garantării siguranței mercenarilor. Până în acest moment nu se știa ce presupune acordul convenit între șeful Wagner și Lukașenko.
Știre în curs de actualizare
-
Actualitateacum 3 săptămâniDaniela Popescu, femeia din spatele AVL Cleaning: firma de curățenie din Ploiești care îți lasă casa lună
-
Diverseacum 2 săptămâniCanicula nu mai așteaptă luna iulie. Cum încearcă fermierii români să își protejeze culturile din solarii fără costuri imposibile
-
Diverseacum 3 săptămâniRePatriot recomandă includerea diasporei în strategiile locale, județene și regionale de dezvoltare și extinderea „Zilelor Diasporei” la nivel național
-
Actualitateacum 3 săptămâniAlternative Premium de Tranzit European: Cum Revoluționează Parteneriatul Topală Travel și Luk-Travel.ro Naveta Internațională
-
Socialacum 3 săptămâniTechmark, compania condusă de Raluca Avram-Danifeld, mizează pe servicii integrate: de la site și social media la evenimente corporate
-
Diverseacum 5 zileScena pop-indie autohtonă are un nou nume: Antonia Roman debutează la 19 ani cu albumul „Mechanics of the Heart”
-
Sportacum 3 săptămâniABC Fitness School lansează un nou curs de calificare pentru ocupația de Instructor de Pilates – Level 4
-
Diverseacum 5 zileNorth Bucharest Investments, desemnată „Investment Champion of the Year” | Compania accelerează investițiile în tehnologie și digitalizarea pieței rezidențiale



