Connect with us

Actualitate

A murit Bill Richardson, „Indiana Jones al diplomaţiei americane”. A negociat cu cei mai mari duşmani ai Washingtonului

Publicat

pe

Bill Richardson, fost diplomat american specializat în eliberarea deţinuţilor şi fost ambasador la ONU, a murit sâmbătă, la vârsta de 75 de ani, a anunţat vicepreşedintele fundaţiei sale, Mickey Bergman, într-un comunicat citat de AFP.

Fostul diplomat american Bill RichardsonFoto: Chip Somodevilla / Getty Images / Profimedia

Bill Richardson, care a fost, de asemenea, guvernator al statului New Mexico şi secretar al energiei în timpul preşedinţiei lui Bill Clinton, „a murit în somn în timpul nopţii”, a spus Bergman.

„Lumea a pierdut un apărător al celor care erau închişi pe nedrept în străinătate”, a adăugat el.

Specializat în negocieri pentru eliberarea americanilor reţinuţi de ţări considerate „ostile” de Statele Unite, fostul ambasador a contribuit la eliberarea baschetbalistei Brittney Griner în 2022, în timp ce aceasta se afla în detenţie în Rusia.

Rol major în negocierile cu Saddam Hussein

El a jucat, de asemenea, un rol major în negocierile cu Saddam Hussein pentru eliberarea în 1995 a doi americani care au trecut graniţa.

Născut în California în 1947, Bill Richardson a crescut în Mexic înainte de a se muta în Statele Unite ca adolescent, în suburbiile Bostonului (nord-est). Este unul dintre primii reprezentanţi ai comunităţii hispanice care a ajuns într-o funcţie politică înaltă şi s-a declarat candidat pentru nominalizarea democrată la alegerile prezidenţiale din 2008, fiind, din nou, primul candidat al minorităţii latino-americane.

În cele din urmă, s-a retras pentru a-l susţine pe Barack Obama şi urma să se alăture administraţiei după alegerea acestuia, dar un scandal de finanţare a campaniei l-a forţat să renunţe la a deveni secretar al comerţului.

Congresman, ambasador la ONU şi apoi secretar al energiei în timpul lui Bill Clinton la sfârşitul anilor ’90, Bill Richardson şi-a câştigat reputaţia de aventurier, poreclit „Indiana Jones al diplomaţiei americane” pentru misiunile sale neoficiale în ţările inamice ale Statele Unite.

Saddam Hussein în Irak, Fidel Castro în Cuba, Kim Jong Il în Coreea de Nord, Nicolas Maduro în Venezuela – timp de aproape 30 de ani, energicul emisar a avut numeroase misiuni de mediere privată cu cei mai mari duşmani ai Washingtonului. (Sursa: Agerpres)

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized44 de minute ago

Cum scrii o melodie corporate

O melodie corporate poate fi mult mai mult decât un simplu jingle publicitar. Dacă este bine concepută, poate deveni parte...

Social3 ore ago

Ham sau zgardă pentru plimbările zilnice? Ce contează în funcție de talie și comportament

O zgardă frumoasă poate arăta impecabil, iar un ham bine croit poate schimba complet felul în care simți plimbarea. Totuși,...

Uncategorized3 zile ago

Dezmembrez Skoda Octavia 4 – piese originale pentru reparații mai bine calculate

Skoda Octavia 4 este un model modern, cu multă electronică, numeroase variante de echipare și componente care pot diferi chiar...

Uncategorized3 zile ago

Wawsome lanseaza campania „Cunoaste-ti drepturile” pentru a informa consumatorii despre dreptul la accesibilitate digitala

9 din 10 site-uri analizate de Wawsome prezinta probleme importante de accesibilitate digitala Wawsome dezvolta parteneriate pentru educare si constientizare...

Uncategorized3 zile ago

Xiaomi aduce în România seria REDMI 17, cu o baterie de 7.500 mAh, un ecran generos de 6,9 inch și rezistență pentru utilizarea zilnică

București, 18 august 2026 – Xiaomi aduce în România seria REDMI 17, cea mai nouă generație a gamei sale de smartphone-uri...

Uncategorized3 zile ago

3 zile. 15 ani de Summer Well. Un weekend care ramane cu noi.

Summer Well si-a incheiat editia aniversara de 15 ani dupa trei zile in care muzica, arta, designul si energia publicului...

Diverse4 zile ago

Eveniment parfumat la malul mării: Oriflame lansează două noi parfumuri de nișă create în colaborare cu Givaudan Paris la Hotel Carmen International

În această vară, parfumurile Top Scents by Oriflame se regăsesc într-unul dintre cele mai elegante decoruri de pe litoralul românesc. Pentru al...

Uncategorized4 zile ago

Lens învinge PSG cu 1-0 și câștigă Supercupa Franței, deși a jucat peste 45 de minute în inferioritate numerică

Credit foto: Andrei Plesnilă Echipa Lens a obținut o victorie surprinzătoare cu 1-0 împotriva PSG în finala Supercupei Franței, disputată...

Uncategorized5 zile ago

Circuit Columbia – între Anzi, orașe colorate și atmosfera Caraibilor

Columbia este una dintre cele mai diverse destinații ale Americii de Sud. Munți acoperiți de vegetație, orașe dinamice, regiuni dedicate...

Diverse5 zile ago

Shaorma Fest 2026 are loc la Divertiland Water Park, lângă București, pe 26 și 27 septembrie

În toamna acestui an, România marchează o premieră națională: lansarea Shaorma Fest, primul festival dedicat exclusiv shaormei, cel mai apreciat street-food...

Uncategorized7 zile ago

Un singur telefon îți poate simplifica întreaga zi?

HONOR 600 Smart 5G combină autonomia extinsă, funcțiile inteligente și conectivitatea fără griji într-un smartphone accesibil   București, 14 august...

Diverse7 zile ago

ANALIZĂ NBI | Bucureștiul câștigă teren în CEE: prețuri competitive, ofertă limitată și potențial de convergență

Bucureștiul intră într-o nouă etapă de maturizare imobiliară. Diferența de preț față de principalele capitale din Europa Centrală și de...

Uncategorized7 zile ago

Aromaterapia acasă: cum creezi o atmosferă plăcută în fiecare cameră

Sursă imagine: https://www.pexels.com/ro-ro/@mareefe/   Mirosul este singurul simț care ajunge direct la sistemul limbic, zona creierului responsabilă cu emoțiile și...

Uncategorized7 zile ago

Suplimente pentru inimă – ce trebuie să știi despre magneziu, CoQ10 și omega-3

Sursa foto: Pexels.com  Mulți oameni ajung la cardiolog cu palpitații, fac Holter, EKG, analize și primesc același răspuns: „Totul e...

UncategorizedO săptămână ago

Dezmembrări Citroen – piese originale pentru întreținerea și repararea mașinii

Citroen are o gamă foarte variată de autoturisme, de la modele compacte de oraș până la monovolume, SUV-uri și utilitare....

UncategorizedO săptămână ago

evomag: cumpărăturile pentru școală încep cu două săptămâni mai devreme și se întind pe o perioadă mai lungă. 15% din vânzări sunt realizate înainte de jumătatea lunii august

Produsele cu valoare mai mare, precum laptopurile, tabletele, monitoarele și imprimantele, sunt cumpărate primele Numărul comenzilor achitate în rate a...

UncategorizedO săptămână ago

Cum să eviți problemele centralei termice în plin sezon rece

Află de ce verificările periodice ISCIR, reparațiile prompte și punerea corectă în funcțiune a centralei termice te pot scuti de...

UncategorizedO săptămână ago

Last minute Skiathos – vacanță spontană pe una dintre cele mai verzi insule ale Greciei

Uneori, cele mai reușite vacanțe sunt cele pe care nu le planifici cu luni înainte. Dacă ai flexibilitate în alegerea...

UncategorizedO săptămână ago

HONOR lansează revoluționarul Robot Phone și deschide o nouă eră a filmării cu telefonul prin robotică și inteligență artificială

Primul smartphone din lume cu gimbal mecanic 4DoF* complet integrat, control inteligent al mișcării bazat pe AI și tehnologie de...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR invită familiile la Big Little Festival 2026 și lansează un concurs cu premii pe Facebook și Instagram

București, 10 august 2026 –  HONOR anunță prezența la Big Little Festival 2026, unul dintre cele mai așteptate evenimente dedicate copiilor și...

Top Stiri Comisarul