Connect with us

Actualitate

Igor Ghirkin ar fi încercat să își depună candidatura la prezidențialele din Rusia împotriva lui Putin, dar reprezentanții Comisiei Electorale s-au făcut nevăzuți

Publicat

pe

Naționalistul rus pro-război Igor Ghirkin, supranumit Strelkov, a fost desemnat de un grup de inițiativă pentru a candida la președinția Rusiei, dar notarul menit să certifice candidatura nu s-a prezentat, relatează Ukrainska Pravda.

Igor GhirkinFoto: east2west news / WillWest News / Profimedia

Meduza scrie citând un canal de Telegram că 556 de persoane au semnat în favoarea candidaturii lui Strelkov (minimumul necesar fiind de 500 de semnături).

Pe de altă parte, semnăturile nu au putut fi procesate și certificate pentru că nu s-a prezentat notarul.

„Vom face totul mâine, azi nu ne-a mers cu notarul, dar mâine vom legaliza. Astăzi, din păcate, nu am putut”, a spus soția lui Strelkov, Miroslava Reginskaya.

Patru notari cu care grupul de inițiativă a avut un acord pentru a certifica semnăturile au refuzat să participe la întâlnire, au declarat organizatorii sediului de campanie al lui Strelkov, după cum a raportat proiectul SOTAvision.

Reprezentanții Comisiei Electorale Centrale a Federației Ruse „nu și-au arătat prezența [la ședință] – este puțin probabil că vor putea accepta astfel de documente”, potrivit canalului de Telegram Ostorozhno, novosti, citat de Meduza.

De altfel, Igor Ghirkin, aflat în arest preventiv în așteptarea procesului în care va fi judecat pentru incitare la extremism, a declarat în noiembrie că dorește să candideze la președinție.

Naționalistului rus i s-a prelungit detenția cu încă șase luni pe 7 decembrie.

Fost ofițer al Serviciului Federal de Securitate (FSB), calitate în care a ajutat Rusia să anexeze Crimeea în 2014 și apoi să organizeze miliții pro-ruse în estul Ucrainei, Ghirkin a declarat înainte de arestarea sa că el și susținătorii săi vor intra în politică.

„Înțeleg foarte bine că, în situația actuală din Rusia, participarea la campania prezidențială este ca și cum te-ai așeza la o masă pentru a juca cu trișori”, a afirmat Ghirkin într-o scrisoare publicată de contul său de pe Telegram.

Ghirkin a spus că nu crede că i se va permite să participe la alegeri, dar speră că încercarea sa de a uni forțele patriotice va perturba planul Kremlinului de a organiza „un simulacru de alegeri” în care „singurul câștigător este cunoscut dinainte”.

„Aceasta este șansa noastră de a ne uni în fața amenințărilor externe și interne”, a afirmat Ghirkin în scrisoarea postată cu titlul „Voi candida”.

Cine este Igor Ghirkin

Ghirkin, care a servit, de asemenea, în Cecenia și Republica Moldova, a fost arestat în iulie.

Ghirkin, un monarhist care a scris o disertație despre „rușii albi” care au luptat împotriva bolșevicilor „roșii” după revoluția din 1917, este unul dintre cei mai proeminenți naționaliști care au criticat modul în care Rusia a dus războiul, pe care îl prezintă ca parte a unei bătălii existențiale cu un Occident arogant.

El a calificat drept „pozitivă” prăbușirea Uniunii Sovietice din 1991, dar a afirmat că elita rusă post-sovietică a fost coruptă și a lucrat pentru Occident pentru a slăbi Rusia.

Ghirkin a declarat în luna mai că, în ciuda criticilor sale la adresa eșecurilor lui Putin, „Putin este în prezent singura figură legitimă din Federația Rusă”.

El a afirmat în august că ar fi un președinte mai bun decât Putin, descriindu-l pe șeful Kremlinului ca fiind „prea amabil” și „prea încrezător” în șefii securității și ai armatei ruse.

Referințe:

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

BenQ extinde gama ScreenBar cu ScreenBar Max și iScreenBar, două soluții pentru spațiile de lucru moderne

Noile produse sunt concepute pentru configurațiile cu două monitoare și pentru spațiile de lucru bazate pe iMac   București, România,...

Uncategorized2 zile ago

Se înmulțesc fraudele cu credite bancare! Zeci de cazuri pe lună, în cererile trimise de consumatori către CSALB

9 septembrie, București. Anul acesta consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) peste...

Uncategorized2 zile ago

Nokian Tyres își extinde gama de anvelope de vară premium cu noua Nokian Tyres Powerproof E, clasificată în clasa A în toate cele trei categorii ale etichetei UE pentru anvelope

Nokian Tyres prezintă noua Nokian Tyres Powerproof E, o anvelopă de vară premium dezvoltată pentru nevoile șoferilor moderni din Europa...

Uncategorized3 zile ago

Wegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității

Obezitatea care apare în copilărie poate influența sănătatea pe termen lung și are o probabilitate ridicată de a persista și...

Diverse4 zile ago

Peste 700 de români, o întrebare pentru toți: “România, acum. Noi ce facem?” – RePatriot, la primul TEDx în română din diaspora

Peste 700 de români sunt așteptați pe 10 octombrie la Bruxelles, la primul TEDx organizat integral în limba română în...

Uncategorized5 zile ago

Calculator calorii – cum calculezi necesarul caloric zilnic

Caloriile reprezintă energia de care organismul are nevoie pentru a funcționa corespunzător. Chiar și atunci când stai în repaus, corpul...

Uncategorized5 zile ago

Parfumuri inspirate care merită încercate

Cauți un parfum, dar nu vrei să plătești o sumă prea mare pentru un parfum de designer? Parfumurile inspirate pot...

Diverse6 zile ago

Sezonul murăturilor scoate la iveală problemele din grădină: de ce solarul se pregătește din toamnă

Septembrie este luna în care, în multe gospodării din România, roșiile, castraveții, ardeii și gogonelele ajung din grădină în cămară....

Actualitate7 zile ago

Care sunt criteriile in functie de care sa alegi un expert contabil Bucuresti

Pentru orice antreprenor, alegerea unui expert contabil Bucuresti reprezinta o decizie importanta. Contabilitatea nu inseamna doar inregistrarea facturilor si depunerea...

UncategorizedO săptămână ago

Roborock își extinde gama de soluții inteligente pentru îngrijirea gazonului cu RockNeo Q2 LiDAR, prezentat la IFA 2026

București, 4 septembrie 2026 – Roborock, lider global în domeniul roboticii pentru locuință și marca numărul 1 la nivel mondial pe...

UncategorizedO săptămână ago

TCL prezintă la IFA 2026 seria TAB A1, cu două dimensiuni de ecran și două experiențe de vizualizare

Cele patru tablete sunt concepute pentru moduri diferite de a urmări conținut, de a citi, de a învăța și de...

UncategorizedO săptămână ago

Provident lansează ProviCard, primul card de credit din portofoliul companiei în România

București, 3 septembrie 2026 – La 20 de ani de la intrarea pe piața din România, Provident face un nou pas...

UncategorizedO săptămână ago

CBC crește gradul de digitalizare al campusului: actualizarea CBC App facilitează integrarea experienței angajaților în deciziile de administrare

CBC dezvoltă o nouă versiune a aplicației, cu o componentă extinsă de analiză a utilizării și o experiență digitală îmbunătățită...

EconomicO săptămână ago

ANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii

Peste 20.000 de români din străinătate au fost informați, la ediția din acest an a Zilelor Diasporei, cu privire la...

UncategorizedO săptămână ago

Dyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene

Dotată cu cameră, care identifică spațiile dintre dinți, curăță cu jet de apă, folosește tehnologia de curățare interdentară cu lichid,...

UncategorizedO săptămână ago

Acer își extinde portofoliul de laptopuri subțiri și ușoare cu Swift Blade 14, un model de doar 799 g

Noul model este lansat alături de laptopul Acer Swift Air 16 de 16 inchi. Ambele sunt echipate cu procesoare Intel...

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate
DiverseO săptămână ago

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate?

Un lucru pe care industria securității îl recunoaște destul de rar în public este că majoritatea camerelor de supraveghere nu...

Testarea moleculară în ITS Testarea moleculară în ITS
Diverse2 săptămâni ago

Testarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă

Multe infecții cu transmitere sexuală evoluează fără manifestări evidente, iar simptomele, atunci când apar, nu indică întotdeauna cauza. În acest...

Actualitate2 săptămâni ago

Rafturi metalice pentru hol și o casă mai bine organizată

Holul este primul spațiu pe care îl observă atât locatarii, cât și musafirii atunci când intră într-o locuință. Deși, de...

Uncategorized2 săptămâni ago

5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI

Instrumentele integrate permit ajustarea cadrelor, animarea imaginilor și transformarea lor în videoclipuri, direct de pe smartphone   Foto – Alina...

Top Stiri Comisarul