Actualitate
Veneţia: Fără grupuri mari de turiști și mai ales, fără megafoane!
După introducerea taxei de 5 euro/zi, Veneţia va interzice megafoanele şi grupurile de turişti cu mai mult de 25 de persoane, în încercarea de a atenua impactul turismului de masă asupra oraşului italian, informează BBC, citat de news.ro
Turiști cu gondola la VenețiaFoto: Scaliger | Dreamstime.com
Noile reguli vor intra în vigoare începând cu luna iunie 2024, au anunţat autorităţile locale. Folosirea megafoanelor de către ghizi a fost interzisă deoarece acestea pot „genera confuzie şi tulburări”.
Turismul excesiv este recunoscut pe scară largă ca fiind o problemă urgentă pentru oraşul-canal, unul dintre cele mai vizitate locuri din Europa.
În septembrie, Veneţia a aprobat testarea unei taxe de 5 euro pentru vizitatorii zilnici.
Elisabetta Pesce, oficialul responsabil cu securitatea oraşului, a declarat că ultimele politici sunt „menite să îmbunătăţească gestionarea grupurilor organizate în centrul istoric”.
Oraşul are o suprafaţă de doar 7,6 km pătraţi, dar a găzduit aproape 13 milioane de turişti în 2019, potrivit institutului naţional italian de statistică. Se aşteaptă ca numărul de vizitatori să depăşească nivelurile de dinaintea pandemiei în anii următori.
La începutul acestui an, UNESCO a subliniat că oraşul ar trebui adăugat pe o listă de situri ale patrimoniului mondial în pericol, deoarece impactul schimbărilor climatice şi al turismului de masă ameninţă să îi provoace schimbări ireversibile.
În 2021, navelor mari de croazieră li s-a interzis intrarea în centrul istoric al Veneţiei prin canalul Giudecca, după ce o navă s-a prăbuşit în port. Criticii au susţinut, de asemenea, că navele provocau poluare şi erodau fundaţiile oraşului, unde se produc inundaţii regulate.
Sursa foto: Scaliger | Dreamstime.com
-
Diverseacum 2 săptămâniTUYA redefinește experiențele gastronomice premium prin lansarea conceptului Home & Office Fine Dining
-
Diverseacum 2 săptămâniAplicația North Bucharest accelerează digitalizarea pieței rezidențiale | Numărul utilizatorilor a crescut cu 42% într-o singură lună
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniSamsung Climate Solutions deschide la Schiphol, Amsterdam, cel mai mare centru de training din Europa
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniTAG crește cu 20% producția de uniforme medicale în 2026, pe fondul comenzilor venite de la rețele private de clinici, spitale publice mari și farmacii
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniObligatorie din 19 iunie 2026: funcția digitală de retragere din contract. O soluție românească pentru magazinele WooCommerce
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniCluj Business Campus crește cu 20% prezența angajaților la birou pentru companiile chiriașe prin ecosistemul de beneficii integrate
-
Diverseacum 5 zileRomânia pierde 12 locuri la competitivitate. O nouă serie RPEP pentru liderii care schimbă organizații
-
Diverseacum 2 săptămâniȚuca Zbârcea & Asociații câștigă cinci premii la Gala Avocați de Top



