De ce salariul minim nu poate crește mai mult decât productivitatea? Cum e afectată economia reală?

Am auzit diverși politicieni spunând ca salariul poate fi crescut doar prin lege. Am rămas neplăcut surprins de totala neînțelegere a mecanismului pieței libere, astfel că am decis să scriu acest articol pentru a explica modul în care ar trebui să se formeze salariul și de ce e riscant să folosim alte mecanisme pseudo economice.

Tanase StamuleFoto: Arhiva personala

Salariul mediu în economie se formează ca urmare a interacţiunii cererii cu oferta, acesta depinzând într-o mare măsură de productivitatea muncii din sectorul respectiv. Atunci când vorbim despre o muncă preponderent calificată sau înalt calificată, legislaţia privind salariul minim nu are impact, întrucât piaţa retribuie angajaţii conform eficienţei şi productivităţii muncii acestora. Salariul mediu se formează, astfel, pe un palier neîngrădit de condiţionările salariului minim, teoretic la un nivel semnificativ superior acestuia.

Spre deosebire de salariul mediu, salariul minim este stabilit prin lege şi rolul acestuia este să asigure o plată minimă pentru o muncă, de regulă, necalificată, slab calificată sau prestată de tineri fără experienţă, aflaţi la început de drum într-o anumită carieră sau care au un nivel de educaţie scăzut. Salariul minim este acordat şi celor care sunt angajaţi temporar sau part-time. Astfel, salariul nimim se adresează categoriilor celor mai vulnerabile de angajaţi.

Atunci când salariul minim creşte an de an şi într-o măsură mare, acesta nu mai este racordat la eficienţa şi valoarea muncii prestate – să nu uităm că vorbim despre muncă îndeosebi necalificată, a cărei productivitate sau valoare adăugată nu are cum să crească prin natura sa.

La fiecare creștere necorelată cu productivitatea a salariului minim firmele care apelează la astfel de muncă necalificată preferă să păstreze mai puţini angajaţi pentru că, evident, resursele firmelor nu cresc în aceeaşi măsură în care creşte salariul minim pentru a-şi putea permite acelaşi număr de angajaţi şi nici productivitatea muncitorilor nu este mai mare.

Angajatorii vor disponibiliza o parte a angajaților, iar volumul de muncă şi efort ce îi revine angajatului care nu este disponibilizat va fi mai mare. Cu alte cuvinte, raportul câştig-muncă nu se îmbunătăţeşte nici pentru cei care îşi păstrează locul de muncă, pe lângă costul social al celor care îşi pierd locul de muncă urmare a creşterii presiunii asupra firmelor cu cheltuielile salariale din ce în ce mai mari.

Pe de altă parte, salariaţii ce câştigă venituri salariale la un nivel mediu, în ciuda pregătirii şi experienţei lor, îşi văd salariile din ce în ce mai apropiate de salariul minim, salariu ce e plătit pentru o muncă necalificată. Din cauza apropierii sau egalizării puterii de cumpărare a salariaţilor necalificaţi şi a celor calificaţi, apare automat pretenţia celor din urmă de a fi remuneraţi la un nivel superior, care să facă diferenţa între nivelul sofisticării şi eficienţei unei munci calificate şi o muncă repetitivă, simpă, fără valoare adăugată mare.

Apare inevitabil un impact negativ psihologic asupra lucrătorilor calificaţi care văd între salariile acestora şi cele minime diferenţe enorme de competenţe, nu şi de recompense. De aici decurg două lucruri – pe de-o parte, o presiune asupra costurilor salariale asupra tuturor companiilor (atât asupra companiilor care angajează muncă necalificată, presiune impusă de legea salariului minim, cât şi asupra companiilor ce folosesc muncă mediu sau înalt calificată, presiune impusă de angajaţii ce nu se consideră suficient remuneraţi faţă de muncitorii necalificaţi), ceea ce se traduce prin preţuri mai mari, iar în definitiv inflaţie, iar pe de altă parte aceste presiuni pot conduce la efecte nedorite, de tipul plăţilor informale pentru a asigura un pachet salarial mai atractiv celor calificaţi sau angajaţi la negru în zona muncii necalificate.

Concluzia este simplă! Orice creștere a salariului minim făcută fără o corelare cu productivitatea angajaților crează probleme structurale pe piata muncii, demotivează oamenii care au competențe şi generează concedieri în rândul muncitorilor mai slab calificați.

N.Red: Tănase Stamule este conferențiar universitar doctor în cadrul Facultății de Administrarea Afacerilor (cu predare în limbi străine) din cadrul Academiei de Studii Economice. Predă cursurile de Managementul Afacerilor și Management Intercultural, în limba germană. Decan al Facultății de Administrarea Afacerilor din cadrul ASE.