Actualitate
Ultim omagiu pentru criticul Nicolae Manolescu, luni, la Ateneul Român
Un ultim omagiu va fi adus luni, la Ateneul Român, criticului literar Nicolae Manolescu, care s-a stins din viaţă sâmbătă, la Spitalul Elias, la vârsta de 84 de ani. Înmormântarea va avea loc marţi, la Râmnicu Vâlcea.
Nicolae ManolescuFoto: Inquam Photos / Saul Pop
Cei care l-au admirat şi i-au apreciat opera pot să vină la Ateneu, între orele 11.00 şi 14.00, pentru a-și lua rămas bun de la cel care va rămâne un reper în literatura română, potrivit Agerpres.
„Persoanele care doresc să aducă un ultim omagiu preşedintelui Uniunii Scriitorilor din România, academicianul Nicolae Manolescu, o pot face luni, 25 martie, între orele 11.00 şi 14.00, la Ateneul Român.Înmormântarea va avea loc marţi, 26 martie, orele 12.30 la Cimitirul ‘Sfântul Ioan’ din Râmnicu Vâlcea”, a anunţat Uniunea Scriitorilor din România.
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniCompanii independente de analiză plasează Genetec pe primul loc la nivel global în domeniul software-ului de management video
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI
-
Diverseacum O săptămânăTestarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniZyxel Networks sporește eficiența operațională la JW Marriott Maldives Resort & Spa cu ajutorul unei rețele WiFi fiabile pentru personalul hotelului
-
Uncategorizedacum 6 zileDyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z: literatura română iese din manual și urcă pe scenă, în oraș
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni1 din 5 companii din UE folosește deja inteligența artificială: HONOR Magic V6 aduce productivitatea într-un format pliabil
-
Economicacum 6 zileANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii



