Connect with us

Actualitate

Adrian Mutu, reacție după despărțirea de CFR Cluj – Jucătorul pe care nu mai vrea să-l vadă

Publicat

pe

Adrian Mutu și-a dat demisia de la CFR Cluj după umilința suferită în fața echipei Corvinul Hunedoara (0-4 în sferturile Cupei României), iar antrenorul a dezvăluit că nu mai vrea să-și vadă un fost elev din Gruia.

Adrian MutuFoto: Anca Tepei / Shutterstock Editorial / Profimedia

>> Salariul cu care Dan Petrescu ar fi fost ademenit să revină în fotbalul românesc

Adrian Mutu spune că nu vrea să-l mai vadă pe Panagiotis Tachtsidis

Tehnicianul de 45 de ani a afirmat că nu mai vrea să-l întâlnească pe Panagiotis Tachtsidis, fotbalist care a fost eliminat în minutul 10 al partidei de la Hunedoara.

„Nu am intrat cu echipa în vestiar după meciul de la Hunedoara. Cu Tachtsidis nu m-am mai întâlnit și nu mai vreau să mă întâlnesc niciodată. Am luat această decizie (prezentarea demisiei – n.r.) pentru că la următoarea înfrângere ar fi venit din partea clubului, doar puneam apa într-o ciorbă.

Am dormit câteva ore după meci, dimineața la 10 a doua zi eram toți la birou, în afară de Neluțu (Ioan Varga, patronul echipei – n.r.). M-am hotărât să plec când scorul era 0-3.

Nu pot să spun că da sau nu (a fost trădat de jucători – n.r.), sunt unele înfrângeri peste care unii antrenori nu pot trece, eu am așteptat altceva, un meci în care, pe hârtie, noi eram favoriți, n-am știut să controlăm situația, a făcut și Tachtsidis acel gest.

Cred că a fost un accident la Hunedoara, am avut o relație foarte bună cu jucătorii. Sper ca într-o zi să înțeleg ce s-a întâmplat, cred că am avut o zi proastă, cred în continuare că a fost doar o zi de coșmar, s-a mai întâmplat și la alte echipe.

Nu, n-am mai vorbit (cu patronul echipei – n.r.), o să vorbim când o să treacă timpul, ce mai era de vorbit.. Au trecut doar câteva zile, poate vom vorbi, ne liniștim, nu m-a sunat, nici eu n-am făcut-o, poate a fost ocupat cu meciurile” – Adrian Mutu, într-un interviu pentru Fanatik.

De știut:

  • Numit pe banca celor de la CFR Cluj pe 24 ianuarie, Mutu a adunat 11 partide, dintre care a câștigat cinci, trei le-a încheiat la egalitate și trei au fost înfrângeri.
  • După plecarea lui Mutu, CFR Cluj a câștigat cu 4-1 pe terenul Rapidului și se află pe locul 2 în clasamentul SuperLigii (31 de puncte, la egalitate cu Universitatea Craiova).
  • În runda a patra din play-off, CFR se va duela cu FCSB. Partida va avea loc duminică, 14 aprilie, de la ora 21:00 (va fi LiveBLOG pe HotNews.ro).

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

Vineri 13 în era digitală: de la oglinda spartă la ecranul crăpat

41,6% dintre români spun că li s-a adeverit o superstiție, potrivit unui studiu INSCOP. HONOR arată cum tehnologia ne poate...

Uncategorized2 zile ago

Xiaomi aduce și pe piețele globale o inovație impresionantă în domeniul smartphone-urilor: tehnologia Back Display, care va fi lansată împreună cu seria Xiaomi 18 Pro

București, 13 noiembrie 2026 – În septembrie 2025, Xiaomi a lansat un smartphone flagship care a regândit abordările convenționale privind...

Uncategorized2 zile ago

Sezamo: Vânzările de produse fără zahăr și cu conținut redus de zahăr au crescut cu 30% în 2026

București, 13 noiembrie 2026. Interesul pentru reducerea consumului de zahăr se reflectă tot mai mult în alegerile de cumpărare. Potrivit...

Pastry Chef, Ana Braghiș MaiDulce.ro, va prezenta la Cupa Mondială Culinară din Luxemburg deserturi inspirate de Brâncuși Pastry Chef, Ana Braghiș MaiDulce.ro, va prezenta la Cupa Mondială Culinară din Luxemburg deserturi inspirate de Brâncuși
Diverse2 zile ago

Pastry Chef, Ana Braghiș MaiDulce.ro, va prezenta la Cupa Mondială Culinară din Luxemburg deserturi inspirate de Brâncuși

​Baia Mare, noiembrie 2026. Ana Braghiș, chef cofetar la Cofetăria Mai Dulce din Baia Mare, va reprezenta România alături de...

Diverse3 zile ago

NostraBiome lansează Nostra Health: de la analize medicale la îngrijire personalizată, în fiecare zi, de la 9,99 euro pe lună

(Foto-AI) Compania românească face tehnologia medicală avansată accesibilă publicului larg, printr-un program care integrează analizele, istoricul medical și simptomele într-un...

Uncategorized3 zile ago

Puratos investește peste 15 milioane de euro într-o nouă fabrică în România, cea mai mare investiție locală din istoria companiei

Noua unitate de producție consolidează rolul României ca centru regional de producție și inovație pentru industria de panificație, patiserie și...

Diverse3 zile ago

10 avantaje ale kiturilor electronice de la Bitmi

Fie că ești pasionat de electronică, înveți programare sau lucrezi la un proiect tehnic, un kit electronic îți oferă un...

Diverse3 zile ago

Noi oferte de Black Friday la Oriflame: skincare, machiaj și seturi de îngrijire la reducere

Ai bifat deja câteva favorite de Black Friday? Lasă puțin loc pe listă. S-ar putea ca unele dintre cumpărăturile de...

Uncategorized3 zile ago

UMF „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca a contractat 42 de proiecte de cercetare, în valoare de aproape 200 de milioane de lei, în primele zece luni din 2026

Proiectele vizează domenii precum neuroștiințele, bolile cardiovasculare și combaterea rezistenței la tratamentele antiinfecțioase Universitatea participă la dezvoltarea a trei centre...

Uncategorized4 zile ago

Ce nu vezi pe ecran: cum lucrează AI-ul pentru tine într-o zi obișnuită

De la optimizarea consumului de energie până la sugestiile contextuale, HONOR arată cum inteligența artificială lucrează în fundal pentru a...

Diverse5 zile ago

Cum înveți mai eficient: metode care chiar funcționează

Fie că te pregătești pentru un examen, urmezi un curs de specializare sau vrei pur și simplu să înveți ceva...

Uncategorized5 zile ago

Piscina cu jacuzzi încorporat se proiectează pornind de la ieșirea din apă – ce trebuie avut în vedere?

Imagine de Zoe Stefanatou pe Unsplash.com   Într-o randare, piscina cu jacuzzi încorporat pare să închidă singură amenajarea: apă, hidromasaj,...

Uncategorized5 zile ago

Românii care cumpără online cu plata în rate prin tbi bank pot intra în 2027 cu un autoturism electric BYD Seal U sau un iPhone 18 Pro

Românii cumpără tot mai mult cu plata în rate. În perioada 10 noiembrie – 20 decembrie 2026, clienții care fac...

Uncategorized5 zile ago

1 din 5 români cred că angajatorii acordă puțină valoare sau chiar deloc abilităților dobândite în afara jobului

84% spun că au abilități valoroase dobândite în viața personală care nu se regăsesc în CV. Pentru trei din patru,...

Uncategorized6 zile ago

Poveștile extraordinare din spatele animalelor pe care le cunoaștem: „Misterele Evoluției”, în fiecare duminică, de la ora 20:00, pe BBC Earth

Prezentată de Chris Packham, seria documentară explorează patru miliarde de ani de evoluție prin poveștilea cinci animale.Lansarea în România a...

Uncategorized6 zile ago

ING Bank România lansează „Verifică apelul ING”, o nouă măsură de protecție împotriva fraudelor telefonice pentru persoane juridice

Clienții pot verifica direct în aplicație dacă sunt sunați de un reprezentant ING Bank   ING Bank România lansează „Verifică...

Uncategorized6 zile ago

Bergerat Monnoyeur își consolidează proximitatea față de clienții din Oltenia prin deschiderea sediului de la Craiova

Noua locație susține strategia companiei de a construi parteneriate și de a oferi soluții adaptate, expertiză și intervenții rapide Craiova,...

Business::Marketing6 zile ago

Ce prag de cifră de afaceri separă firmele mici de liderii regionali în sectorul construcțiilor din România

O firmă de construcții cu venituri anuale de 15 milioane de lei poate avea o poziție importantă pe piața locală,...

PDF cu pagini în plus, pe dos sau în ordine greșită: cum îl repari PDF cu pagini în plus, pe dos sau în ordine greșită: cum îl repari
Diverse7 zile ago

PDF cu pagini în plus, pe dos sau în ordine greșită: cum îl repari

Scanezi un document la birou și, când îl deschizi, jumătate din pagini sunt culcate, una e goală pentru că scanerul...

Cum împarți încasările unui proiect muzical între membrii formației Cum împarți încasările unui proiect muzical între membrii formației
ActualitateO săptămână ago

Cum împarți încasările unui proiect muzical între membrii formației

Încasările unui proiect muzical se împart corect dacă membrii stabilesc regulile înainte de primul concert plătit, le scriu într-un acord...

Top Stiri Comisarul