Connect with us

Actualitate

Comisia Europeană a aprobat ajutorul de stat pentru salvarea TAROM. Numărul rutelor va fi redus

Publicat

pe

Comisia Europeană a aprobat, luni, planurile României de a acorda transportatorului aerian naţional deţinut de stat, TAROM, un ajutor de restructurare în valoare de până la 95,3 milioane euro (473,69 milioane lei), în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, informează Agerpres.

Avion Tarom pe aeroportul OtopeniFoto: HotNews.ro / Victor Cozmei

„Ajutorul de restructurare acordat de România care a fost aprobat astăzi (luni, n.r.) va contribui la menţinerea conectivităţii regionale a cetăţenilor şi a întreprinderilor din România. În urma investigaţiei noastre aprofundate, am concluzionat că planul de restructurare al TAROM va asigura viabilitatea pe termen lung a companiei aeriene. Pentru a limita eventualele denaturări ale concurenţei generate de sprijinul public, TAROM îşi va reduce semnificativ numărul de rute şi de aeronave”, a declarat vicepreşedinta Margrethe Vestager, într-un comunicat al Executivului european.

O investigație care a durat aproape trei ani

La 28 mai 2021, România a notificat Comisiei Europene un plan de restructurare a companiei TAROM care stabilea un pachet de măsuri de raţionalizare a operaţiunilor operatorului aerian, de reînnoire a flotei sale învechite şi de reducere a costurilor.

Ulterior, în luna iulie 2021, Comisia a deschis o investigaţie aprofundată pentru a evalua dacă măsurile de restructurare adoptate de România în favoarea TAROM ar fi în concordanţă cu normele UE privind ajutoarele de stat. În cursul investigaţiei aprofundate, România a actualizat planul de restructurare pentru a răspunde preocupărilor exprimate în decizia de iniţiere a procedurii.

În prezent, măsurile de restructurare notificate includ anularea unei datorii în valoare de aproximativ 49,53 milioane euro (246,19 milioane lei), corespunzătoare valorii ajutorului pentru salvare, aprobat de Comisie în februarie 2020, plus dobânzile aferente şi o injecţie de capital de aproximativ 45,77 milioane euro (227,50 milioane lei).

Comisia a evaluat măsurile în temeiul Orientărilor sale pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor nefinanciare aflate în dificultate şi a constatat, în special, că ajutorul contribuie la obiectivul de interes comun de a asigura conectivitatea regională pentru cetăţenii şi întreprinderile din România, permiţând TAROM să îşi restabilească viabilitatea prin punerea în aplicare a planului său de restructurare, se precizează în comunicatul citat.

De asemenea, măsurile de restructurare abordează problemele care au cauzat dificultăţile financiare ale TAROM, mai ales prin reînnoirea flotei sale învechite şi prin reducerea costurilor. Potrivit CE, măsurile sunt proporţionale, deoarece TAROM aduce o contribuţie proprie semnificativă de aproximativ 77,66 milioane euro (381,12 milioane lei) sub formă de venituri din vânzarea de aeronave şi dintr-un contract de leasing financiar încheiat în condiţiile pieţei, iar ajutorul este însoţit de garanţii pentru a limita denaturarea concurenţei pe piaţa unică.

Garanțiile constă reducerea numărului de rute pe care TAROM operează, precum şi a numărului de aeronave şi menţinerea unei astfel de capacităţi reduse, limitând astfel prezenţa sa pe piaţă pe întreaga durată a perioadei de restructurare, respectiv până la 31 decembrie 2026. „Pe această bază, Comisia a concluzionat că măsurile aplicate de România respectă normele UE privind ajutoarele de stat”, informează Executivul comunitar.

Compania ar putea intra pe profit din 2026

Orientările Comisiei privind salvarea şi restructurarea, permit statelor membre să sprijine întreprinderile aflate în dificultate, în anumite condiţii stricte. Este obligatoriu ca întreprinderea să aplice un plan de restructurare solid pentru a asigura restabilirea viabilităţii sale pe termen lung şi să contribuie la costul restructurării sale iar denaturările concurenţei să fie limitate şi măsura să contribuie la un obiectiv de interes comun.

Pe 24 aprilie, ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu afirma că, în cazul în care CE își va da acordul pentru ajutorul de stat vor urma măsuri de reorganizare „care nu sunt foarte aplaudate, dar absolut necesare”. El se referea îndeosebi la numărul angajaților spunând că o companie aeriană de talia TAROM are în jur de 500 sau 600 de angajați. „Noi avem dublu”, preciza ministrul.

De asemenea, Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței, afirma, în luna februarie, că planul de restructurare ar putea readuce operatorul aerian de stat pe linia de plutire în următorii doi ani, iar anul 2026 să fie primul în care se înregistrează din nou profit.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

ActualitateO zi ago

Debit și credit sunt termeni simpli până când apar în contexte diferite

Cuvintele debit și credit apar în extrasul de cont, în contabilitate, pe carduri și în discuțiile despre împrumuturi. Tocmai această...

Uncategorized2 zile ago

Corporate travel management pentru deplasări de business mai bine controlate

Serviciile de corporate travel management ajută companiile să gestioneze mai eficient deplasările angajaților, de la rezervarea zborurilor și a hotelurilor...

Uncategorized2 zile ago

Sondaj Novo România: greutatea, schimbarea cea mai des observată la menopauză

Aproape jumătate dintre femei se învinovățesc pentru schimbările corporale din menopauză   București, 23 septembrie 2026. Aproape jumătate (47%) dintre femeile...

Actualitate2 zile ago

De ce internetul merge perfect lângă router și slab în camera de alături

O conexiune rapidă la internet nu garantează automat Wi-Fi bun în fiecare colț al casei. Poți avea viteză foarte bună...

Diverse2 zile ago

Unde nu a răsărit rapița? AEROCROP identifică zonele afectate cu ajutorul dronei

Compania românească AEROCROP monitorizează parcelele din aer, realizează rapoarte privind starea culturii și poate interveni cu drona agricolă pentru însămânțarea...

Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând
Diverse3 zile ago

Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând?

Dimineața de după o nuntă are ritualul ei. Pantofii zac lângă ușă, agrafele sunt împrăștiate prin baie, iar rochia de...

Diverse4 zile ago

Cum compari mai liniștit opțiunile pentru următoarea mașină

Piața mașinilor rulate din România se mișcă repede, iar deciziile se iau de multe ori sub presiunea timpului. Un anunț...

Economic5 zile ago

Afacerile pornite de acasă devin o opțiune pentru tot mai mulți craioveni

Pentru multe proiecte mici, prima investiție nu mai este un spațiu comercial. Un birou amenajat într-o cameră, o masă pentru...

Economic5 zile ago

Birocrația poate consuma timp prețios la începutul unei afaceri

Un fondator aflat la început poate pierde ore întregi între formulare, modele găsite online și informații care se referă la...

Uncategorized5 zile ago

Ora exactă în UK după Brexit – s-a schimbat ceva?

Brexit nu a schimbat fusul orar al Regatului Unit. Marea Britanie continuă să folosească ora Greenwich Mean Time (GMT) în...

Actualitate5 zile ago

Toalete și facilități sanitare la evenimentele corporative și lansarile de brand

Tot mai multe companii aleg locații neconvenționale pentru lansări de produs, evenimente corporative sau petreceri private: un depozit industrial reamenajat,...

Uncategorized5 zile ago

Deratizare București pentru controlul eficient al rozătoarelor

Serviciile de deratizare Bucuresti sunt necesare atunci când apar șoareci sau șobolani în locuințe, spații comerciale, depozite, subsoluri sau alte...

Politic6 zile ago

Nicușor Dan a făcut desemnarea. De acum, răspunsul trebuie să vină din Parlament

România are, în sfârșit, un premier desemnat. După luni de blocaj politic, consultări și negocieri fără o majoritate clară, președintele...

Diverse6 zile ago

Când preparatul părăsește bucătăria, intră în scenă ambalajul: soluțiile Snick Ambalaje – află tot aici

În HoReCa, diferența dintre o comandă care ajunge bine la client și una care creează probleme poate începe de la...

Uncategorized7 zile ago

Bulk SMS pentru IMM

Cum pot întreprinderile mici și mijlocii să comunice eficient cu clienții Într-o piață competitivă, întreprinderile mici și mijlocii (IMM-urile) trebuie...

alegere carte alegere carte
Actualitate7 zile ago

Cum alegi următoarea carte fără să te pierzi în liste interminabile

Alegerea unei cărți poate deveni mai obositoare decât lectura ei. Avem recomandări salvate, titluri văzute în librării, romane despre care...

PoliticO săptămână ago

Nicușor Dan a ales experiența europeană. Siegfried Mureșan, nominalizat premier într-un moment dificil pentru România

După mai bine de patru luni de blocaj politic și sute de ore de discuții cu partidele, președintele Nicușor Dan...

ActualitateO săptămână ago

Internetul nu a apărut dintr-o singură idee

Internetul este atât de prezent în activitățile obișnuite încât infrastructura din spatele lui devine ușor de ignorat. Pentru utilizator, o...

Ce este Xcelerate Trade Academy și cui i se adresează? Ce este Xcelerate Trade Academy și cui i se adresează?
DiverseO săptămână ago

Ce este Xcelerate Trade Academy și cui i se adresează?

În 1983, la Chicago, doi traderi cunoscuți au pus un pariu care azi sună aproape banal. Richard Dennis credea că...

UncategorizedO săptămână ago

Novo Nordisk intră într-o nouă etapă de dezvoltare, susținută de rebrandingul „Novo” și de actualizarea culturii organizaționale

Bagsværd, Danemarca, 14 septembrie 2026 – Novo Nordisk marchează astăzi începutul unei noi etape în evoluția companiei, odată cu lansarea unui...

Top Stiri Comisarul