Actualitate
Germania anunță că analizează oprirea livrărilor de arme către Israel. SUA au amenințat cu o măsură similară
Autoritățile germane au discutat subiectul „în spatele uşilor închise” despre posibilitatea de a restricționa livrările de arme dacă armata israeliană începe o ofensivă majoră la Rafah, în chip similar cu Statele Unite, a precizat ministrul apărării german Boris Pistorius, citat de agențiile DPA și Agerpres.
Boris Pistorius într-un tanc german Leopard 2 A6Foto: Ann-Marie Utz / AFP / Profimedia
„Este un subiect care este discutat în prezent”, a declarat ministrul pentru emisiunea Heute Journal a canalului ZDF de joi seară, precizând că o decizie în acest sens va fi luată de cancelarul german Olaf Scholz şi de Ministerul de Externe.
Afirmațiile vin după ce administrația președintelui american Joe Biden a întrerupt săptămâna trecută un transport de arme către Israel, o decizie care evidențiază opoziția Washingtonului față de decizia israeliană de a invada orașul Rafah din sudul Fâșiei Gaza, a declarat marți un înalt oficial al administrației, citat de Reuters și AFP.
Președintele Joe Biden a încercat fără succes în ultimele săptămâni să împiedice un asalt la scară largă al israelienilor în Rafah, unde sute de mii de palestinieni s-au refugiat din calea luptelor, fugind din alte zone din Gaza.
Întrebat de prezentatorul emisiunii dacă înţelege decizia administraţiei SUA privitoare la Israel, Boris Pistorius a răspuns afirmativ.
SUA sunt principalul susţinător al Israelului, dar preşedintele Joe Biden a ameninţat să restricţioneze furnizarea de arme dacă premierul israelian Benjamin Netanyahu merge mai departe cu planul unei ofensive majore. De cealaltă parte, Israelul susţine că operaţiunea de la Rafah este menită să elimine organizaţia extremistă palestiniană Hamas.
Israelul merge mai departe în ciuda avertismentelor
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins avertismentul preşedintelui american Joe Biden că va opri unele livrări de armament către Israel dacă acesta atacă Rafah, afirmând că ţara sa este pregătită să reziste de una singură dacă va fi necesar.
„După cum am spus deja, dacă trebuie, vom lupta cu unghiile”, a spus Netanyahu într-o declaraţie video, conform Reuters și Agerpres. „Dar noi avem mult mai mult decât unghiile noastre, şi cu acea putere a spiritului, cu ajutorul lui Dumnezeu, împreună vom învinge!”, a adăugat el.
Armata israeliană dispune de muniţia de care are nevoie pentru operaţiunile de la Rafah şi alte operaţiuni planificate, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Forţelor de apărare israeliene (IDF), contraamiralul Daniel Hagari.
Israelul a început operaţiunea luni la Rafah, deşi insistă că sunt raiduri selective în partea de est a acestui oraş, la capătul sudic al Fâşiei Gaza şi unde trăiesc aproximativ 1,5 milioane de persoane strămutate, mai mult de jumătate din populaţia Fâşiei Gaza, notează agenția de știri EFE.
Un purtător de cuvânt al armatei a indicat că, din acea zi, Israelul a eliminat aproximativ 50 de „terorişti” şi că au fost găsite aproximativ 10 guri de tunel, pe lângă faptul că aproximativ 150.000 de oameni au fugit deja din oraş, deşi nu au un loc sigur unde să meargă.
-
Diverseacum 3 săptămâniTUYA Bucharest lansează o serie de evenimente Dinner & Show. Prima ediție, Halloween Night – Experience by Prestige, are loc pe 31 octombrie
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniÎncrederea se construiește prin inovație: Samsung obține statutul Consumer Superbrand România 2026–2027
-
Diverseacum 2 săptămâniDupă o toamnă secetoasă, grâul a răsărit neuniform. Specialiștii AEROCROP explică ce trebuie verificat înainte de iarnă
-
Diverseacum 2 săptămâniBlack Friday 2026 la Oriflame: reduceri la parfumuri, cosmetice și cadouri pentru sărbători
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBlack Friday 2026, cea mai mare ediție de până acum în România: peste 250 de magazine participante și 50 de zile de reduceri
-
Actualitateacum 2 săptămâniEchipamentul moto potrivit: protecție și confort la fiecare deplasare
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniZyxel Networks lansează seria de switch-uri XS1935 pentru a elimina blocajele din rețea pentru IMM-urile în creștere
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniNext Level Racing lansează F-GT Shift, un cockpit care trece de la poziția Formula la GT în mai puțin de cinci secunde



