Connect with us

Actualitate

Parchetul European amenință să dea în judecată Comisia UE din cauza micșorării bugetului, într-un moment în care procurorii anchetează achiziția de vaccinuri COVID – Politico

Publicat

pe

Instituția condusă de Laura Codruța Kövesi este nemulțumită de o potențială reducere a bugetului, subliniind că o astfel de decizie a executivului UE va îngrădi munca procurorilor, scrie Politico, care menționează că una dintre anchetele aflate în derulare la Parchetul European vizează negocierile privind vaccinurile dintre Ursula von der Leyen și directorul general al Pfizer.

Laura Codruţa KovesiFoto: JOHN THYS / AFP / Profimedia

Pe 9 aprilie, Laura Codruța Kövesi, șefa Parchetul European (EPPO) – însărcinat cu investigarea infracțiunilor financiare grave care afectează interesele UE – a luat măsura neobișnuită de a lansa o așa-numită „procedură de soluționare amiabilă” în relație cu Comisia Europeană.

Acesta, scrie Politico, este ultimul pas juridic înainte de declanșarea unui litigiu și, în lipsa unui acord, de lansarea unui conflict ce ar putea ajunge până la Curtea de Justiție a UE.

Procurorii se tem practic că nu-și vor putea face treaba în mod corespunzător dacă Comisia va pune în aplicare un plan de reducere a bugetului instituției – o măsură anunțată în februarie și care a fost o surpriză, susține EPPO.

Scrisoarea lui Kövesi a fost împărtășită la începutul lunii aprilie cu trei înalți funcționari din cadrul Comisiei, potrivit Politico. În scrisoare, șefa EPPO susține că Comisia privează instituția de mijloacele necesare pentru a-și desfășura activitatea în mod eficient, punând presiune asupra bugetului său, în special asupra sumelor cheltuite pentru serviciile de IT.

Atunci când EPPO a fost lansat în vara anului 2021, Comisia a fost de acord să furnizeze facilități IT, fără un termen limită. În prezent însă, Comisia a informat EPPO că dorește să retragă sprijinul IT. Suma de bani implicată este de aproximativ 5 milioane de euro, potrivit estimărilor EPPO.

„Decizia unilaterală de a pune capăt, la 31 decembrie 2024, furnizării serviciilor menționate către EPPO riscă ca parchetul independent al Uniunii să se afle în imposibilitatea de a-și îndeplini sarcinile și de a-și îndeplini misiunea”, a scris Kövesi, adăugând că „este de datoria Comisiei să se abțină de la orice măsură care ar putea pune în pericol atingerea obiectivului încredințat EPPO de a combate infracțiunile care afectează interesele financiare ale Uniunii”.

O miză importantă

Miza conflictului, scrie Politico, ar putea fi mai mult decât o reducere a bugetului IT. O instituție relativ nouă, EPPO este, de asemenea, una foarte importantă, deoarece procurorii săi sunt împuterniciți să conducă anchete transfrontaliere împotriva organizațiilor infracționale care urmăresc banii UE.

În 2023, numărul anchetelor EPPO a crescut substanțial potrivit raportului său anual. Anul trecut au fost deschise peste 200 de anchete de fraudă legate de mecanismul de redresare și de reziliență (PNRR). În 2022, când PNRR se afla în fazele incipiente, fuseseră lansate doar 15 anchete.

Notabil, procurorii EPPO au preluat de la colegii belgieni ancheta care o investighează pe Ursula von der Leyen pentru „interferență în funcțiile publice, distrugere de SMS-uri, corupție și conflict de interese”, potrivit documentelor juridice consultate de Politico.

În timp ce procurorii EPPO investighează presupuse nereguli penale, nimeni nu a fost încă pus sub acuzare în legătură cu acest caz.

Ce spune Comisia Europeană

Comisia Europeană, care era obligată din punct de vedere legal să răspundă în termen de 15 zile la scrisoarea EPPO, a și trimis un răspuns, scrie Politico.

„Comisia a răspuns EPPO în perioada desemnată pentru o soluționare amiabilă”, a declarat un purtător de cuvânt.

„În răspunsul său, Comisia și-a exprimat disponibilitatea de a continua să sprijine serviciile informatice ale EPPO în viitorul apropiat, în condiții specifice. Nu putem face alte comentarii”, a precizat oficialul.

De asemenea, Comisia a negat orice încercare de a interveni în independența EPPO și a asigurat că „a sprijinit în mod constant activitățile EPPO încă de la început și respinge cu tărie orice insinuare conform căreia decizia Comisiei în cadrul procedurii bugetare ar avea vreo legătură cu vreo investigație a EPPO”.

Este neobișnuit ca o instituție a UE să amenințe că va da în judecată Comisia, dar tensiunea a început să crească, scrie Politico.

Printr-o scrisoare deschisă trimisă deputaților europeni și prin remarci publice făcute în Parlamentul European, Kövesi a cerut de câteva săptămâni Comisiei să își reevalueze decizia de a tăia o parte substanțială a sprijinului pe care îl oferă echipei EPPO.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

Vineri 13 în era digitală: de la oglinda spartă la ecranul crăpat

41,6% dintre români spun că li s-a adeverit o superstiție, potrivit unui studiu INSCOP. HONOR arată cum tehnologia ne poate...

Uncategorized2 zile ago

Xiaomi aduce și pe piețele globale o inovație impresionantă în domeniul smartphone-urilor: tehnologia Back Display, care va fi lansată împreună cu seria Xiaomi 18 Pro

București, 13 noiembrie 2026 – În septembrie 2025, Xiaomi a lansat un smartphone flagship care a regândit abordările convenționale privind...

Uncategorized2 zile ago

Sezamo: Vânzările de produse fără zahăr și cu conținut redus de zahăr au crescut cu 30% în 2026

București, 13 noiembrie 2026. Interesul pentru reducerea consumului de zahăr se reflectă tot mai mult în alegerile de cumpărare. Potrivit...

Pastry Chef, Ana Braghiș MaiDulce.ro, va prezenta la Cupa Mondială Culinară din Luxemburg deserturi inspirate de Brâncuși Pastry Chef, Ana Braghiș MaiDulce.ro, va prezenta la Cupa Mondială Culinară din Luxemburg deserturi inspirate de Brâncuși
Diverse2 zile ago

Pastry Chef, Ana Braghiș MaiDulce.ro, va prezenta la Cupa Mondială Culinară din Luxemburg deserturi inspirate de Brâncuși

​Baia Mare, noiembrie 2026. Ana Braghiș, chef cofetar la Cofetăria Mai Dulce din Baia Mare, va reprezenta România alături de...

Diverse3 zile ago

NostraBiome lansează Nostra Health: de la analize medicale la îngrijire personalizată, în fiecare zi, de la 9,99 euro pe lună

(Foto-AI) Compania românească face tehnologia medicală avansată accesibilă publicului larg, printr-un program care integrează analizele, istoricul medical și simptomele într-un...

Uncategorized3 zile ago

Puratos investește peste 15 milioane de euro într-o nouă fabrică în România, cea mai mare investiție locală din istoria companiei

Noua unitate de producție consolidează rolul României ca centru regional de producție și inovație pentru industria de panificație, patiserie și...

Diverse3 zile ago

10 avantaje ale kiturilor electronice de la Bitmi

Fie că ești pasionat de electronică, înveți programare sau lucrezi la un proiect tehnic, un kit electronic îți oferă un...

Diverse3 zile ago

Noi oferte de Black Friday la Oriflame: skincare, machiaj și seturi de îngrijire la reducere

Ai bifat deja câteva favorite de Black Friday? Lasă puțin loc pe listă. S-ar putea ca unele dintre cumpărăturile de...

Uncategorized3 zile ago

UMF „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca a contractat 42 de proiecte de cercetare, în valoare de aproape 200 de milioane de lei, în primele zece luni din 2026

Proiectele vizează domenii precum neuroștiințele, bolile cardiovasculare și combaterea rezistenței la tratamentele antiinfecțioase Universitatea participă la dezvoltarea a trei centre...

Uncategorized4 zile ago

Ce nu vezi pe ecran: cum lucrează AI-ul pentru tine într-o zi obișnuită

De la optimizarea consumului de energie până la sugestiile contextuale, HONOR arată cum inteligența artificială lucrează în fundal pentru a...

Diverse5 zile ago

Cum înveți mai eficient: metode care chiar funcționează

Fie că te pregătești pentru un examen, urmezi un curs de specializare sau vrei pur și simplu să înveți ceva...

Uncategorized5 zile ago

Piscina cu jacuzzi încorporat se proiectează pornind de la ieșirea din apă – ce trebuie avut în vedere?

Imagine de Zoe Stefanatou pe Unsplash.com   Într-o randare, piscina cu jacuzzi încorporat pare să închidă singură amenajarea: apă, hidromasaj,...

Uncategorized5 zile ago

Românii care cumpără online cu plata în rate prin tbi bank pot intra în 2027 cu un autoturism electric BYD Seal U sau un iPhone 18 Pro

Românii cumpără tot mai mult cu plata în rate. În perioada 10 noiembrie – 20 decembrie 2026, clienții care fac...

Uncategorized5 zile ago

1 din 5 români cred că angajatorii acordă puțină valoare sau chiar deloc abilităților dobândite în afara jobului

84% spun că au abilități valoroase dobândite în viața personală care nu se regăsesc în CV. Pentru trei din patru,...

Uncategorized6 zile ago

Poveștile extraordinare din spatele animalelor pe care le cunoaștem: „Misterele Evoluției”, în fiecare duminică, de la ora 20:00, pe BBC Earth

Prezentată de Chris Packham, seria documentară explorează patru miliarde de ani de evoluție prin poveștilea cinci animale.Lansarea în România a...

Uncategorized6 zile ago

ING Bank România lansează „Verifică apelul ING”, o nouă măsură de protecție împotriva fraudelor telefonice pentru persoane juridice

Clienții pot verifica direct în aplicație dacă sunt sunați de un reprezentant ING Bank   ING Bank România lansează „Verifică...

Uncategorized6 zile ago

Bergerat Monnoyeur își consolidează proximitatea față de clienții din Oltenia prin deschiderea sediului de la Craiova

Noua locație susține strategia companiei de a construi parteneriate și de a oferi soluții adaptate, expertiză și intervenții rapide Craiova,...

Business::Marketing6 zile ago

Ce prag de cifră de afaceri separă firmele mici de liderii regionali în sectorul construcțiilor din România

O firmă de construcții cu venituri anuale de 15 milioane de lei poate avea o poziție importantă pe piața locală,...

PDF cu pagini în plus, pe dos sau în ordine greșită: cum îl repari PDF cu pagini în plus, pe dos sau în ordine greșită: cum îl repari
Diverse7 zile ago

PDF cu pagini în plus, pe dos sau în ordine greșită: cum îl repari

Scanezi un document la birou și, când îl deschizi, jumătate din pagini sunt culcate, una e goală pentru că scanerul...

Cum împarți încasările unui proiect muzical între membrii formației Cum împarți încasările unui proiect muzical între membrii formației
ActualitateO săptămână ago

Cum împarți încasările unui proiect muzical între membrii formației

Încasările unui proiect muzical se împart corect dacă membrii stabilesc regulile înainte de primul concert plătit, le scriu într-un acord...

Top Stiri Comisarul