Se întoarce Doamna de Fier

A făcut anunțul. Revine în țară. Din Costa Rica. Pe cai mari. Vine pentru a deveni cel de-al patrulea președinte al României. Al cincilea după Ceaușescu. Pentru că tot se apropie alegerile prezidențiale. Elena Udrea și-a făcut socotelile. A tras linie și le-a încheiat. Iar rezultatul este până la urmă cel scontat. E sigură că are șanse reale de a câștiga un mandat prezidențial. Și de a întrerupe mersul șontâc-șontâc al lui Klaus Iohannis către un al doilea mandat. De a-l bloca pe Dragnea. În eventualitatea în care acesta ar candida. De a-l bloca pe Călin Popescu Tăriceanu. Arătându-i acestuia în mod elocvent cu ce se mânâncă adevăratul liberalism. Iar dacă va avea cotracandidați femei, le va înfrunta cu curaj. Și cu succes. Sau se înșală?

Sunt primul dintre români și în general dintre muritori, care încă din primul mandat al lui Traian Băsescu a anunțat opinia publică națională și mondială, prin dezvăluiri și editoriale succesive, că Elena Udrea, pe atunci consilier prezidențial, se pregătea pentru a deveni succesorul lui Traian Băsescu la zece ani de la victoria sa foarte relativă în competiția sa cu Adrian Năstase. Aflasem această noutate terifiantă, în care mult timp nu a crezut nimeni, din interiorul Consulatului României la New York. De ce tocmai de-acolo venea marea noutate? Pentru că Traian Băsescu, grijuliu și arătând că este hotărât să-și facă vara sanie, pentru că vara nu-i ca iarna, a trimis la New York un membru marcant PDL. Cu o misiune cu totul și cu totul specială. Aceea de a bate librăriile de-acolo și de a achiziționa cele mai valoroase tratate despre arta de a deveni și de a fi președinte. Nu pentru el însuși. Pentru că el își era suficent. Era deja președinte și, cu experiența sa vastă de căpitan de cursă lungă, se pricepea de minune să conducă un stat prin furtună și cu atât mai mult pe vreme calmă. Biblioteca era destinată altcuiva. Elenei Udrea.

Demnitarul PDL și-a dat seama că nu face față singur dificilei misiuni. Și atunci, la rândul său, s-a adresat unui funcționar de la consulat. Iar pentru a fi mai convingător i s-a confesat. I-a relatat acestuia de ce această misiune este atât de importantă și de ce trebuie ea onorată cu profesionalism. Și, împreună, braț la braț, s-au apucat de căutat cărți prin New York.

Oricât de incredibilă părea informația chiar la începutul primului mandat al lui Traian Băsescu, în mod logic ea avea un fundament solid. De ce? Traian Băsescu era decis să devină președinte jucător. Și să riște totul pentru a modela statul după chipul și asemînarea lui. Urma să aibă un număr mare de protejați, dar un număr și mai mare de adversari înverșunați. Știa că va pune hățurile rapid pe serviciile secrete și pe celellate instituții de forță. Presupunea că, beneficiind de sprijinul acestora, va obține un al doilea mandat. Dar ce se va întâmpla după? Cum își putea el securiza existența post-prezidențială, în condițiile în care putea fi oricând agățat pentru fapte mult mai urâte decât cele în baza cărora își agăța el adversarii politici? Cum putea să se protejeze pe el și pe ai lui? Cum putea, după modelul Putin, să conducă țara din umbră, chiar dacă doar stafia lui mai bântuia pe la Cotroceni? Aici intervine în ecuație Elena Udrea. O juristă cu o minte ascuțită, cu o prezență de spirit de invidiat, neagră în cerul gurii și o parteneră loială sub mai multe aspecte. Elena Udrea avea potențial. Era o veritabilă bombă politică cu ceas. Tocmai de aceea, pentru a-și face mâna, a și lansat-o în politică. În zece ani, stându-i alături, învățând de la el toate tehnicile de manipulare și toate șmecheriile practicabile într-un stat nedrept și completându-și această zestre politică prin intermediul unei întregi biblioteci, practician și autodidact în același timp, susținută din plin de PDL și de el însuși, Elena Udrea putea deveni al patrulea președinte al României sau al cincilea, dacă îl luăm în calcul și pe Nicolae Ceaușescu.

Și, de aceea, nu întâmplător Doamna de Fier, ipostază în care singură s-a pozat, o Doamnă de Fier a României, o viitoare doamnă Thatcher mioritică, a fost plantată la conducerea celei mai importate organizații PDL, cea de București, și a primit în brațe pușculița cu parale a statului român, ditamai Ministerul Dezvoltării, care i-a permis pe bani publici să-și formeze o camarilă proprie. Doar un accident de parcurs a blocat marșul triumfal al Doameni de Fier, care, în postură de pisicuță sălbatică, nu de puține ori s-a zbârlit cu succes la marele buldog Vasile Blaga, care aparent conducea partidul prezidențial.

Iar acest accident de parucrs, a decis Udrea, va înceta curând. Știe ea ce știe. Și tocmai fiindcă știe, își poate permite să ne informeze de pe cealaltă parte a planetei că se întoarce în fruntea unui car triumfal pentru a se înscrie într-o cursă prezidențială la capătul căreia își va spulbera toți adversarii. Și că domnul Klaus Iohannis nu este nimic altceva decât o expresie politică a accidentului de parcurs care a încercat-o pe doamna Udrea din momentul în care dulăii lui Traian Băsescu au scăpat de sub control.

În aceste condiții, merită să ne punem întrebarea dacă nu cumva partida Băsescu este parte la schimbarea de ștafetă, care urmează să fie făcută la DNA. Pentru că altfel e destul de greu de înțeles cum ar fi posibilă închiderea dosarelor Elenei Udrea. Sau tergiversarea acestora, inclusiv în instanță, până la încheierea alegerilor.

Sorin Rosca Stanescu