Ziua in care America a salvat Europa. Cine mai salveaza astazi Europa de ea insasi?

Statele Unite aveau o populatie de numai 147 de milioane de locuitori, mult in urma Uniunii Sovietice, care numara peste 170 de milioane de locuitori si mult in urma uriasului Imperiu britanic (peste 550 de milioane de locuitori, un sfert din populatia lumii) sau a Imperiului Japonez (305 de milioane de locuitori, 13% din populatia planetei), ba chiar a Chinei (267 milioane de locuitori, peste 11% din populatia globala).

Principalii aliati anti-americani, Germania (87 milioane) si Italia (56 milioane), aveau impreuna o populatie la fel de mare ca cea americana.

Economia americana nu avea nici pe departe greutatea pe care o are astazi la scara globala: in lucrarea „The Economics of WW2”, profesorul britanic Mark Harrison de la Universitatea din Warwick arata ca, in 1938, PIB-ul american era cel mai mare de pe glob (84,7 miliarde de dolari), dar nu atat de detasat fata de astazi si fata de ceea ce noi am crede; Germania era a doua economie a lumii (46 miliarde de dolari), Marea Britanie a treia (27 miliarde de dolari), URSS a patra (23 miliarde de dolari), Franta a cincea (17 miliarde de dolari), Italia a sasea (8,7 miliarde de dolari) si Japonia a saptea (7,5 miliarde de dolari).

America salveaza Europa in WW II

In dimineata zilei de 6 iunie 1944, Uniunea Europeana de astazi era un imens imperiu german; in afara aceastui imperiu se situau numai cinci state – Spania, Portugalia, Suedia, Finlanda si Marea Britanie, iar Roma fusese eliberata abia doua zile mai devreme; germanii posedau in schimb toti Balcanii de Vest si Norvegia.

De la Est, Europa continentala era amenintata cu „eliberarea” de catre alta forta monstruoasa, Uniunea Sovietica. Adica europenii gemeau sub ocupatia sau controlul nazist (in cazul „aliatilor” pro-germani, precum Romania, Ungaria, Bulgaria), dar tremurau de frica sa nu fie eliberati de catre Armata Rosie.

Marea Britanie, desi controla un sfert din globul pamantesc, se dovedise capabila doar de apararea propriilor insulele cetoase. Situatia parea, asadar, fara iesire, iar singura optiune a locuitorilor batranului continent era sa isi aleaga forma de sclavie: fie sa cante incolonati „Horst Wessel Lied„, fie sa intoneze grav „Интернационал” (Internationala)!

Singura sansa a Europei erau cei peste un milion si jumatate de soldati americani adusi in insulele britanice pentru a debarca in Europa si pentru a invinge definitiv Germania.

Operatiunea Overlord din ziua de 6 iunie 1944 a marcat inceputul sfarsitului pentru ocupatia germana a Europei de Vest: in mai putin de 11 luni, toata Europa de Vest era eliberata, gratie uriasului efort de razboi american, in primul rand.

America ajunsese, in 1944-1945, la un PIB urias, de peste 120 miliarde de dolari, dublu fata de cel german si a „sufocat” Wehrmacht-ul datorita economiei care i-a permis sa utilizeze peste 450 miliarde galoane de benzina sau peste 8 milioane de bombe aruncate peste pozitiile germane sau peste 800.000 de motoare de avion fabricate si livrate tuturor armatelor aliate.

Ca un exemplu edificator al fortei si determinarii cu care americanii au castigat razboiul, celebrul vas de croaziera „Queen Mary” a fost utilizat, sub denumirea „the Grey Ghosts”, impreuna cu vasul-geaman „Queen Elizabeth”, pentru transportul a peste un milion de soldati de la New York spre Europa si Africa de Nord.

Aceste vase au adus impotriva Germaniei inclusiv „Big Red One” (Divizia 1 Infanterie, fala armatei americane de atunci).

Sub comanda generalului Dwight D. Eisenhower, 156.000 de soldati aliati, dintre care 73.000 de americani, au deschis, la 6 iunie 1944, al doilea front in Europa, adusi de 11.000 de avioane si 7.000 de vase; 34.250 de americani au cucerit plaja Omaha, 23.250 au ocupat plaja Utah, iar peste 15.000 au fost parasutati peste pozitiile inamice.

6.000 dintre cei 10.500 de aliati sacrificati in acea zi au fost americani, inclusiv 2.500 de vieti americane pierdute in timpul asediului plajei Omaha, cea mai bine aparata dintre plajele de debarcare. In urmatoarele 5 zile, americanii au mai adus inca 150.000 de soldati in Normandia, mai mult de jumatate din trupele debarcate.

La sfarsitul celor 11 luni de operatiuni europene, americanii eliberasera toata Europa de Vest si cea mai mare parte a Germaniei.

Bani americani pentru cenusa Europei

Americanii si-au asumat ulterior apararea teritoriului eliberat de asaltul ideologic si politic la care sovieticii au supus Europa de Vest. In aprilie 1949, prin incheierea tratatului Atlanticului de Nord, Statele Unite se obligau public si explicit sa apere Occidentul de orice agresiune militara sovietica, salvand tarile vestice de cosmarul unui comunism indus pe calea armelor sau prin export de ideologie.

Si pentru ca tot apara cu trupe vestul Europei, americanii au recladit din ruine economia Europei occidentale, prin cele 13 miliarde de dolari ale Planului Marshall, permitand prosperitatii sa se intoarca pe batranul continent si sa se generalizeze.

Tot americanii au redat Europei tarile iberice, izolate de Berlin si Paris, fostul general Eisenhower fiind primul presedinte american care viziteaza Madridul in 1959 si Lisabona in 1960. Mai apoi, conservatorul Nixon viziteaza si el Madridul in 1970 si Lisabona in 1971.

Tot americanii au fost cei care au aparat Italia de pericolul bolsevizarii in 1948, an in care Washingtonul a folosit inclusiv „arma” Frank Sinatra pentru a asigura victoria in alegeri a crestin-democratilor.

Daca Uniunea Europeana este astazi un spatiu al prosperitatii si al unitatii europenilor, acest lucru se datoreaza in primul rand trupelor americane care au aparat Europa de sovietici, in al doilea rand Planului Marshall de injectare in economiile europene a multor miliarde de dolari si in al treilea rand consecventei administratiei Reagan de a elibera estul Europei ocupat de catre sovietici.

Europenii capata o voce proprie

Dupa atingerea unitatii continentului si dupa multe decenii de prosperitate, Europa a inceput sa isi caute un drum distinct de cel al Americii; simtindu-se aparati datorita geografiei, liderii de la Bruxelles au adoptat din ce in ce mai pronuntat un ton distinct fata de americani, culminand cu excese flagrante de anti-americanism.

Prima etapa a infruntarii cu americanii au consumat-o germanii, care au sustinut independenta Sloveniei si Croatiei, sfidand avertismentele lui James Baker de pe scara avionului cu care parasea Zagrebul in iunie 1991. Proaspat reunificata, Germania avea sa recunoasca imediat secesiunea celor doua republici, punandu-i pe americani in fata faptului implinit.

12 ani mai tarziu, in primavara anului 2003, Franta si Germania au condamnat deschis razboiul american din Irak, amenintand printre dinti inclusiv aliatii est-europeni ai Washingtonului, inclusiv Romania.

Acum, dupa zeci de ani de consolidare a unei optiuni anti-israeliene in cercurile de la Bruxelles, oficialii Uniunii Europene au declansat o disputa majora cu Statele Unite pe tema Orientului Mijlociu.

Intr-o infruntare care a divizat Occidentul inclusiv la ONU, europenii se pozitioneaza fatis impotriva principalului aliat american din exploziva regiune a estului Mediteranei.

Comisia Juncker si aliatii sai de la Berlin si Paris si-au extins diferendele cu americanii (referitoare la acordurile climatice sau politica comerciala) inclusiv in privinta Iranului, continuand sa spere la contracte de miliarde de euro cu un Teheran care si-a extins prezenta armata spre granita de nord a Israelului si care se face vinovat de excese in razboiul sectar pe care il poarta in Siria.

Un alt dosar major care divide cele doua maluri ale Atlanticului este relatia comerciala privilegiata pe care Berlinul o construieste cu Moscova prin coridorul gazeifer Nord Stream II. Germanii vor sa realizeze o conducta care sa dubleze tranzitul direct de gaze rusesti, vaduvind conductele ucrainene de respectiva cantitate si se mira de ce americanii se opun!

De altfel, si Merkel si Macron au vizitat Moscova de curand, vorbind despre „reluarea colaborarii”, iar noua putere de la Roma cere deschis renuntarea la sanctiunile impuse Rusiei.

In fine, un alt dosar major in disputa intre Washington si axa Paris-Berlin este atitudinea fata de Varsovia: in vreme ce Donald Trump a descins triumfator in capitala poloneza, franco-germanii nu mai stiu cum sa saboteze Polonia condusa de conservatori.

Inevitabil, Europa distantata (sau chiar dusmanoasa fata) de americani devine imposibil de aparat de ea insasi; demonii auto-suficientei o vor aduce in pozitia minora de aliat de conjunctura al Beijingului sau Moscovei si vor submina unitatea dintre statele vestice si cele estice ale Uniunii.

Daca cineva mai crede ca toate aceste tensiuni transatlantice i se datoreaza lui Donald Trump, ar face bine sa reciteasca ceea ce ii declara de Gaulle lui Ceausescu in 1968: „Intre francezi si americani n-a fost niciodata razboi„, spunea el. „Franta i-a eliberat pe americani de sub stapanirea engleza, iar americanii i-au ajutat pe francezi in ambele razboaie mondiale. Intr-o oarecare masura si oarecum tardiv„, a punctat.

Dar:”Cu timpul si mai ales dupa cel de-Al Doilea Razboi Mondial, SUA au devenit o tara imperialista, atribuindu-si un oarecare caracter ‘mesianic’, de aparare a unor principii si idealuri pe care le considera ca fiind singurele valabile. Ei considera ca politica lor se identifica cu adevarul si au convingerea ca tot ceea ce contrariaza ambitiile si pretentiile lor nu poate fi decat rau.

Franta nu poate fi de acord cu aceasta politica. (…) SUA vor sa joace pretutindeni, fie ca este vorba de Africa, Asia sau America Latina, un rol de prim-plan care vine deseori in contradictie cu interesele tarilor din regiunile respective”.

P.S. In mod fericit simbolic, ziua eliberarii Europei, 6 iunie, este si ziua in care s-a nascut Ion Ratiu, primul si cel mai important politician roman contemporan pro-atlantist, primul care a propus romanilor aderarea la NATO.

Petrisor Gabriel Peiu este doctor al Universitatii Politehnica din Bucuresti (1996), a fost consilier al premierului Radu Vasile (1998-1999) si al premierului Adrian Nastase (2001-2002), subsecretar de stat pentru politici economice (2002-2003) si vicepresedinte al Agentiei pentru Investitii Straine (2003-2004). Este coordonator al Departamentului de Analize Economice al Fundatiei Universitare a Marii Negre (FUMN).

Despre ce vrei sa scriem?

Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.