Connect with us

Actualitate

Lucruri pe care toti le stim drept frantuzesti, dar francezii n-au, de fapt, niciun merit pentru ele

Publicat

pe

Sarutul frantuzesc, croasantul, manichiura frantuzeasca sau cartofii frantuzesti n-au nicio legatura cu Franta sau francezii.

Originile lor ori sunt mai vechi decat insasi Franta ori sunt din cu totul alta parte a lumii, arata Listverse.

Sarutul franntuzesc

Sarutul frantuzesc, lasciv si seducator, e de pe cu totul alte meleaguri. Prima oara a fost mentionat in Kama Sutra, o carte scrisa inainte ca Franta sa existe ca natiune. Aceasta maniera de a saruta dateaza cel putin din secolul V i.Hr.

Vestea despre aceasta tehnica de sarut a fost imprastiata, zic unii, de Alexandru cel Mare, reintors din India in Europa. Romanilor le-a placut foarte mult acest tip de sarut, iar de la ei l-au mostenit si francezii.

Francezii s-au ales cu renumele de a fi inventat acest sarut dupa ce niste americani care au vizitat Franta, in secolele XVIII – XIX, au dat peste niste frantuzoaice ceva mai iubitoare decat pudicele americance.

Manichiura frantuzeasca

Diferitele tipuri de manichiura exista de cand exista si moda, adica aproape de cand lumea. Oamenii instariti isi ingrijeau si infrumusetau unghiile inca de acum 5.000 de ani. Insa e adevarat ca manichiura frantuzeasca e un trend relativ nou. Acest look a fost „inventat” in 1927, dar nu in Franta, ci peste Ocean.

De fapt, a fost creata de faimosul cosmetician de la Hollywood Maksymilian Faktorowicz (originar din Polonia), cel care a fondat Max Factor. Acesta a „inventat” doua noi culori pentru lacurile de unghii. Una era cremoasa, cu o nuanta rozalie, asemanatoare culorii unghiei naturale, iar cealalta un alb pur. Contrastul dintre cele doua era unul superb, asa explicandu-se succesul acestui trend.

In anii 70, insa, trendul a fost copiat in Franta, unde s-a lansat o gama noua de produse inspirate de cele lansate cu ani in urma de Max Factor. De atunci asa a ramas numele acestui tip de manichiura – frantuzeasca – chiar daca a fost inventata la mare departare, in California.

Cartofii frantuzesti

Nici cartofii frantuzesti nu sunt deloc frantuzesti, de fapt. In realitate se trag din Belgia, unde erau pregatiti astfel inca de la 1600.

Americanii de rand nu au aflat despre aceasta maniera de a gati cartofii decat in Primul Razboi Mondial. Stationati in Belgia, acestia s-au indragostit de acest tip de mancare. Au numit insa cartofii frantuesti, dupa limba care se vorbea in Belgia, franceza.

Cu mult inaintea lor aflase insa de acesti cartofi fostul presedinte american Thomas Jefferson. Indragostit de mancarea frantuzeasca, acesta a luat cu el reteta cartofilor in tara sa.

Croasantul

Cand te gandesti la Franta, inevitabil iti vine in nari mirosul apetisant al croasantului cald cu unt. A devenit simbol al tarii, dar originile sale sunt din cu totul alta parte: Austria.

De fapt, pe la 1800, gaseai asa delicii doar in brutariile sau patiseriile vieneze din Paris. Tot francezul stia ca aceste delicii sunt straine.

In Austria, croasantul se numea kipfel si era facut cu mult unt sau untura, stropit cu zahar sau cu alune. O legenda populara in Austria spune ca primul kipfel a fost facut pe la 1683 in Viena, pentru a se celebra o victorie asupra otomanilor.

Realitatea e insa ca strabunul croasantului exista inca de la 1227, cand asa ceva primeau de Craciun in dar cei cu sange nobil de la brutarii vienezi.

Citeste si 14 ciudatenii despre China

Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.

Publicitate
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

Vineri 13 în era digitală: de la oglinda spartă la ecranul crăpat

41,6% dintre români spun că li s-a adeverit o superstiție, potrivit unui studiu INSCOP. HONOR arată cum tehnologia ne poate...

Uncategorized2 zile ago

Xiaomi aduce și pe piețele globale o inovație impresionantă în domeniul smartphone-urilor: tehnologia Back Display, care va fi lansată împreună cu seria Xiaomi 18 Pro

București, 13 noiembrie 2026 – În septembrie 2025, Xiaomi a lansat un smartphone flagship care a regândit abordările convenționale privind...

Uncategorized2 zile ago

Sezamo: Vânzările de produse fără zahăr și cu conținut redus de zahăr au crescut cu 30% în 2026

București, 13 noiembrie 2026. Interesul pentru reducerea consumului de zahăr se reflectă tot mai mult în alegerile de cumpărare. Potrivit...

Pastry Chef, Ana Braghiș MaiDulce.ro, va prezenta la Cupa Mondială Culinară din Luxemburg deserturi inspirate de Brâncuși Pastry Chef, Ana Braghiș MaiDulce.ro, va prezenta la Cupa Mondială Culinară din Luxemburg deserturi inspirate de Brâncuși
Diverse2 zile ago

Pastry Chef, Ana Braghiș MaiDulce.ro, va prezenta la Cupa Mondială Culinară din Luxemburg deserturi inspirate de Brâncuși

​Baia Mare, noiembrie 2026. Ana Braghiș, chef cofetar la Cofetăria Mai Dulce din Baia Mare, va reprezenta România alături de...

Diverse3 zile ago

NostraBiome lansează Nostra Health: de la analize medicale la îngrijire personalizată, în fiecare zi, de la 9,99 euro pe lună

(Foto-AI) Compania românească face tehnologia medicală avansată accesibilă publicului larg, printr-un program care integrează analizele, istoricul medical și simptomele într-un...

Uncategorized3 zile ago

Puratos investește peste 15 milioane de euro într-o nouă fabrică în România, cea mai mare investiție locală din istoria companiei

Noua unitate de producție consolidează rolul României ca centru regional de producție și inovație pentru industria de panificație, patiserie și...

Diverse3 zile ago

10 avantaje ale kiturilor electronice de la Bitmi

Fie că ești pasionat de electronică, înveți programare sau lucrezi la un proiect tehnic, un kit electronic îți oferă un...

Diverse3 zile ago

Noi oferte de Black Friday la Oriflame: skincare, machiaj și seturi de îngrijire la reducere

Ai bifat deja câteva favorite de Black Friday? Lasă puțin loc pe listă. S-ar putea ca unele dintre cumpărăturile de...

Uncategorized3 zile ago

UMF „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca a contractat 42 de proiecte de cercetare, în valoare de aproape 200 de milioane de lei, în primele zece luni din 2026

Proiectele vizează domenii precum neuroștiințele, bolile cardiovasculare și combaterea rezistenței la tratamentele antiinfecțioase Universitatea participă la dezvoltarea a trei centre...

Uncategorized4 zile ago

Ce nu vezi pe ecran: cum lucrează AI-ul pentru tine într-o zi obișnuită

De la optimizarea consumului de energie până la sugestiile contextuale, HONOR arată cum inteligența artificială lucrează în fundal pentru a...

Diverse5 zile ago

Cum înveți mai eficient: metode care chiar funcționează

Fie că te pregătești pentru un examen, urmezi un curs de specializare sau vrei pur și simplu să înveți ceva...

Uncategorized5 zile ago

Piscina cu jacuzzi încorporat se proiectează pornind de la ieșirea din apă – ce trebuie avut în vedere?

Imagine de Zoe Stefanatou pe Unsplash.com   Într-o randare, piscina cu jacuzzi încorporat pare să închidă singură amenajarea: apă, hidromasaj,...

Uncategorized5 zile ago

Românii care cumpără online cu plata în rate prin tbi bank pot intra în 2027 cu un autoturism electric BYD Seal U sau un iPhone 18 Pro

Românii cumpără tot mai mult cu plata în rate. În perioada 10 noiembrie – 20 decembrie 2026, clienții care fac...

Uncategorized5 zile ago

1 din 5 români cred că angajatorii acordă puțină valoare sau chiar deloc abilităților dobândite în afara jobului

84% spun că au abilități valoroase dobândite în viața personală care nu se regăsesc în CV. Pentru trei din patru,...

Uncategorized6 zile ago

Poveștile extraordinare din spatele animalelor pe care le cunoaștem: „Misterele Evoluției”, în fiecare duminică, de la ora 20:00, pe BBC Earth

Prezentată de Chris Packham, seria documentară explorează patru miliarde de ani de evoluție prin poveștilea cinci animale.Lansarea în România a...

Uncategorized6 zile ago

ING Bank România lansează „Verifică apelul ING”, o nouă măsură de protecție împotriva fraudelor telefonice pentru persoane juridice

Clienții pot verifica direct în aplicație dacă sunt sunați de un reprezentant ING Bank   ING Bank România lansează „Verifică...

Uncategorized6 zile ago

Bergerat Monnoyeur își consolidează proximitatea față de clienții din Oltenia prin deschiderea sediului de la Craiova

Noua locație susține strategia companiei de a construi parteneriate și de a oferi soluții adaptate, expertiză și intervenții rapide Craiova,...

Business::Marketing6 zile ago

Ce prag de cifră de afaceri separă firmele mici de liderii regionali în sectorul construcțiilor din România

O firmă de construcții cu venituri anuale de 15 milioane de lei poate avea o poziție importantă pe piața locală,...

PDF cu pagini în plus, pe dos sau în ordine greșită: cum îl repari PDF cu pagini în plus, pe dos sau în ordine greșită: cum îl repari
Diverse7 zile ago

PDF cu pagini în plus, pe dos sau în ordine greșită: cum îl repari

Scanezi un document la birou și, când îl deschizi, jumătate din pagini sunt culcate, una e goală pentru că scanerul...

Cum împarți încasările unui proiect muzical între membrii formației Cum împarți încasările unui proiect muzical între membrii formației
ActualitateO săptămână ago

Cum împarți încasările unui proiect muzical între membrii formației

Încasările unui proiect muzical se împart corect dacă membrii stabilesc regulile înainte de primul concert plătit, le scriu într-un acord...

Top Stiri Comisarul