Connect with us

Actualitate

Fostul director SIE, Cătălin Harnagea, acuză SRI

Publicat

pe

Fostul director SIE, Cătălin Harnagea, a spus că SRI ar fi trebuit să ştie dacă Liviu Dragnea a fost hărţuit sau măcar să ia act de declaraţiile pe care le-a făcut privind tentativa de asasinare. Harnagea mai precizează că Dragnea face parte din categoria celor care înseamnă siguranţă naţională.

„SRI, după cum spune şi legea de funcţionare, trebuie să prevină şi să contracareze ameninţări la siguranţa naţională. Dacă al treilea om în stat e urmărit, atunci ar trebui să considerăm că face parte din gama de persoane care înseamnă siguranţa naţională. Dar după logica dânşilor, nu este cel de a fi combătut. De ce spun asta? Dacă cei patru indivizi l-ar fi blocat şi i-ar fi aruncat un sac cu bani în maşină, poate SRI s-ar fi autosesizat, fiindcă SRI consideră actele de corupţie atentat la siguranţa naţională”, a declarat fostul director al Serviciului de Informaţii Externe (SIE) la Antena3.

Acesta a mai spus că SRI ar trebui să cunoască dacă demnitarii sunt hărţuiţi şi, mai mult decât atât, ar fi trebuit să cunoască dacă al treilea om în stat a fost intimidat, potrivit mediafax.ro.

„Domnul Dragnea dă o declaraţie extrem de gravă. Astăzi, SRI trebuia să ia act şi să spună ceva, nu să spună că Serviciul nu se ocupă de protecţia demnitarilor. Eu cred că dânşii ar trebui să treacă la clasele primare şi să vadă ce persoane din statul român, dacă sunt hărţuiţi, dacă înseamnă sau nu ameninţare la siguranţa naţională. Hai să îi luăm pe cei patru care ar fi intrat în maşina domnului Dragnea şi ar fi găsit documente secrete. E omul trei în stat şi e şi beneficiar de documente secrete. Să nu iei act de asta? Mie mi se pare că acel comunicat a fost făcut la mişto. (…) Dar, una peste alta, intimidarea numărului trei în stat, blocarea, urmărirea, totuşi trebuie să fie în primul rând verificată şi trebuie să fie cunoscută. Poate domnul Dragnea ceda, îi cedau nervii şi nu anunţa nicio structură a statului”, a mai spus Cătălin Harnagea.

Serviciul Român de Informaţii nu a primit nicio sesizare oficială din partea preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, în legătură cu o presupusă ameninţare la integritatea să fizică, a precizat, miercuri, purtătorul de cuvânt al instituţiei, Ovidiu Marincea.

„Serviciul Român de Informaţii nu are atribuţii legale privind pază şi protecţia demnitarilor români şi nu a primit nicio sesizare oficială din partea preşedintelui Camerei Deputaţilor în legătură cu o presupusă ameninţare la integritatea să fizică”, a transmis, miercuri, purtătorul de cuvânt al instituţiei, Ovidiu Marincea.

Ulterior, întrebat dacă nu a fost sesizată instituţia din alte surse şi dacă, la rândul ei a făcut vreo informare, Marincea a spus că „Serviciul nu are atribuţii în acest domeniu. Dar daca aflam informatii care intra in atributiile altei institutii suntem obligati sa le punem deindata la dispozitia lor. Nu este cazul aici”.

De aici rezultă că SRI nu a avut informaţii cu privire la o posibilă tentativă de asasinat a lui Liviu Dragnea. (R.C.)

 

 

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

Greșeala pe care o faci când alegi o bandă LED fără să știi că o faci

Sursa foto: pexels.com  Ajungi pe un site, filtrezi după preț, alegi ceva care „arată bine” și apoi dai comanda. Produsul ...

Uncategorized3 zile ago

Galaxy Z Fold8 Ultra, Fold8 și Flip8: Dispozitive pliabile, perfecționate pentru fiecare stil de viață

Noua serie Galaxy Z deschide un nou capitol în lumea dispozitivelor pliabile, oferind trei experiențe distincte concepute pentru productivitate maximă,...

Cum să mă inspir din alte stiluri de dans? Cum să mă inspir din alte stiluri de dans?
Arts & Entertainment::Celebrities4 zile ago

Cum să mă inspir din alte stiluri de dans?

Prima dată când am văzut un dansator de salsa intrând la o oră de contemporan, mi s-a părut o glumă....

Uncategorized4 zile ago

Cine spune că o zi de muncă durează doar opt ore?

HONOR 600 Smart 5G oferă autonomie de până la trei zile pentru cele mai solicitante programe de lucru.   București,...

Diverse4 zile ago

România pierde 12 locuri la competitivitate. O nouă serie RPEP pentru liderii care schimbă organizații

Romanian Performance Excellence Program (RPEP), program de excelență managerială inspirat de modelul Baldrige din Statele Unite, deschide înscrierile pentru o...

Uncategorized4 zile ago

Liber la timp liber: Xiaomi lansează platforma de comunicare „Me Time is Xiaomi Time” și pornește misiunea de a susține românii să recupereze timp pentru ce contează cu adevărat

49% dintre românii care pleacă în vacanțe sunt preocupați de siguranța casei și își fac griji în privința spargerilor 32%...

Uncategorized4 zile ago

Compari.ro: datele arată că românii au intrat în modul de vacanță – produsele asociate călătoriilor și categoriile dedicate timpului liber sunt în creștere

Pregătirile pentru vacanță stimulează interesul pentru produsele asociate călătoriilor, camerele auto de bord (dashcam) înregistrând cea mai mare creștere, de...

Uncategorized4 zile ago

HONOR Magic V6 transformă telefonul pliabil într-un instrument de productivitate bazat pe inteligență artificială

Ecranul generos, funcțiile AI și multitaskingul avansat răspund nevoilor unui mod de lucru tot mai dinamic.   București, 21 iulie...

Uncategorized4 zile ago

Samsung Galaxy Watch Ultra2 și Watch9: Partenerul tău pentru sănătate la încheietura mâinii

Informații mai detaliate, monitorizare mai precisă și confort de durată care îi ajută pe utilizatori să transforme datele zilnice în...

Uncategorized5 zile ago

Cum influențează vremea eficiența erbicidelor: legătura dintre temperatură, umiditate și vânt

Fotografie de la Helena Lopes pe Pexels.com Pentru fiecare erbicid, temperatura, umiditatea și vântul decid cât de bine se lipește...

TEDx românesc TEDx românesc
Diverse6 zile ago

RePatriot este partener la primul TEDx românesc din diaspora

Peste 700 de români din diaspora și din România sunt așteptați pe 10 octombrie la TEDxParc du Cinquantenaire ED. RePatriot...

Diverse7 zile ago

S-a lansat Selectat.ro, platforma care selectează ce merită să știi

Selectat.ro, o nouă platformă online de informații, s-a lansat pornind de la o idee simplă: într-un flux tot mai mare...

UncategorizedO săptămână ago

Ce se întâmplă, de fapt, în cabinetul psihologului? Etapele unei evaluări psihologice pentru copii

Sursa foto: pexels.com    Mulți părinți ajung la prima programare fără să știe la ce să se aștepte. Unii vin...

UncategorizedO săptămână ago

Samsung introduce tehnologia Flex Titanium pentru a îmbunătăți ecranele pliabile

Concepută pe baza inovației complete a Samsung în domeniul dispozitivelor pliabile, noua tehnologie de afișare îmbunătățește durabilitatea și reduce vizibilitatea...

UncategorizedO săptămână ago

Cum alegi sistemul de sonorizare potrivit pentru evenimentul tau

Descoperiți cum să selectați echipamentele audio ideale pentru evenimente corporate, private sau concerte, cu ajutorul soluțiilor complete de închiriere oferite...

UncategorizedO săptămână ago

Dezmembrez Peugeot – piese second-hand pentru reparații rapide și accesibile

Când cauți dezmembrez Peugeot, de cele mai multe ori ai deja o problemă concretă: o piesă defectă, o daună de...

magazin de haine de lux in Cluj-Napoca magazin de haine de lux in Cluj-Napoca
DiverseO săptămână ago

CAPOD’OPERA12 deschide un nou magazin de haine de lux in Cluj-Napoca, pe Strada Horea nr. 8

Un nou capitol incepe pentru CAPOD’OPERA12! Dupa succesul magazinului nostru din Bucuresti si al platformei online capodopera12.ro, avem bucuria sa...

UncategorizedO săptămână ago

Wegovy, prima pastilă GLP-1 pentru slăbit, primește undă verde de la Comisia Europeană

Comisia Europeană a aprobat Wegovy sub formă de comprimat, administrat o dată pe zi, acesta devenind primul tratament oral GLP-1...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR Magic V6: construit pentru a fi folosit, proiectat să reziste

Un design ultra-subțire, materiale avansate și un scenariu extrem care pune în valoare durabilitatea noului flagship pliabil HONOR   București,...

Diverse2 săptămâni ago

Aplicația North Bucharest accelerează digitalizarea pieței rezidențiale | Numărul utilizatorilor a crescut cu 42% într-o singură lună

Inteligența artificială redefinește modul în care românii caută și aleg o locuință, iar aplicația North Bucharest, dezvoltată de North Bucharest Investments, confirmă...

Top Stiri Comisarul