La trei ore de mers cu maşina de Bucureşti, Corabia se scufundă în sărăcie. Cu două porturi, unul comercial, altul turistic, şi o bursă de cereale este imposibil să o duci greu, şi-au spus locuitorii de acolo, ani la rând. Anii s-au tranformat în decenii, în albia Dunării s-a adunat tot mai mult mâl care împiedică navigaţia, iar speranţele oamenilor au devenit deziluzii. Vizităm Corabia acum, în campania Digi24 Raport de ţară.
În vremea Războiului de Independenţă, prin Corabia au trecut soldaţii români în Bulgaria. Peste pod de vase. În memoria lor s-a pus o cruce lângă şoseaua de astăzi. Acum a ruginit pe alocuri. Jos, la poalele ei, în tarlaua dinspre apă, pasc vaci. E linişte.
Rugina și o linişte apăsătoare domină şi fosta zonă industrială. Kilometri întregi de ruine îşi cască goliciunea şi igrasia şi cioburile din ferestre. Mihai Ciobanu a fost director la IAS. Nu vrea să vorbim printre ruine. Dar ne detaliază averea pe care o gestiona…
Mihai Ciobanu – fost director al IAS Corabia: Exploatam o incintă îndiguită de 14 mii de hectare, în care erau plantate 1.500 de hectare de pomi. De măr, păr, prun, cais, cireş, vişin. Şi având materia primă, am avut şi fabrică de conserve, cu depozit de fructe, care avea capacitate de 5.500 de tone. O fabrică de sucuri naturale care prelucra 200 de tone de mere pe zi. Animale… trei ferme mari. De oi… vreo 5.000 de oi, un complex de îngrăşare a taurinelor şi o fermă de vaci de 700 de capete.
Tranziţia care a scufundat Corabia
Ce a fost… s-a dus! IAS-ul nu mai există. Nu mai e nici fabrica de firbre sintetice, sau Melana, cum îi zicea lumea. Nici Pielăria, nici Zahărul, nici Încălţămintea, nici crescătoria de pui… Peste 11.000 de angajaţi avea Corabia în 1990. Astăzi, vreo 16.000 de suflete însumează-n acte tot oraşul. Ion e printre ei. A lucrat trei decenii la Tăbăcărie. A văzut naşterea fabricilor. Astăzi ni le arată moarte.
Ion Sia – fost angajat la Tăbăcărie: Aici a fost Tăbăcăria Minerală Corabia. Cu o capacitate de 45 de tone la zi. Şi… la ora actuală nu mai este nimic. Aveam 1.400 de muncitori. Acum e o ruină.
–În clădirea asta pe care o vedem în dreapta, ce era?
–Încălţăminte!
–Aici, în toată clădirea asta?
–Da!
–Acum plouă în ea.
–Acum… s-a ales puradicul. Aici a fost secţia de pui. Crescătoria de pui.
–Până-n ce an?
–Până în 2006.
–Şi acum?
–Şi acum e o ruină. Acolo era secţia de var, unde se prelucra varul pentru zahăr. Aici era distilarea zahărului
–Ce mai e acum la zahăr? Ce a rămas din fabrica asta? Că văd că-s numai geamuri sparte.
–N-a mai rămas nimic.
Corabia, orașul naufragiat la malul Dunării
Filmăm „nimicul” care ni se înşiră peste gard. Lângă noi opreşte patronul. Stăm de vorbă. Noi afară, el în maşină.
–De ce nu se mai produce zahăr în Corabia, în momentul ăsta?
Abdallah Rabie, directorul fabricii Corabia: Păi este o cotă europeană, care cine a negociat-o habar n-are. Factori politici care au fost în politică, au negociat cotele fără să aibă habar.
Faliment amar la fabrica de zahăr
Conducerea fabricii de zahăr Corabia a fost acuzată şi anchetată că a păcălit statul cu 1 milion şi jumătate de euro. Când vorbeşte de cota de zahăr şi efectele ei în distrugerea industriei de profil, managerul Rabie are, într-un fel, dreptate. Povestea-i aşa: în 2006, la negocierile de preaderare la Uniunea Europeană, a fost fixată cantitatea maximă de zahăr care poate fi produsă de fabricile României.
Politicienii vremii au trimis la Bruxelles date confuze, înşirate grăbit din birouri. Experţii europeni le-au luat însă de bune. Şi-n baza lor au decis că din sfecla pe care şi-o cultivă România poate produce anual… 109.000 de tone de zahăr. Nimic mai mult.
Cota fixată a fost împărţită între fabricile care funcţionau atunci. Din matematica simplă, Corabia, care era capabila sa produca peste 70 de mii de tone pe an s-a ales cu doar 8.000.
Abdallah Rabie, directorul fabricii Corabia: Prelucram aici 70 de mii de tone pe an, media. Ne-a oprit cu cota! Am oprit!
–Concret: de ce nu puteţi fabrica zahăr astăzi în Corabia?
–Deci: fabrica asta, ca să fie rentabilă, să putem să plătim salarii, pe an minimum 70 de mii de tone. Dar ne-a dat cota de 8 mii, maxim. A fost înţelegere. Cine a negociat şi cum. Acolo sunt comisioane. Deci, pe româneşte, comisioane.
Hulita cotă obligatorie de zahăr a fost abrogată de Parlamentul European în septembrie 2017. Degeaba! Fabrica din Corabia a rămas tot cu geamurile sparte şi tot închisă. La fel e şi astăzi. Soarta ei însă şi-a restului industriei locale au adus însă peste Corabia sărăcie şi declin demografic. Tinerii au plecat în pribegie, după trai mai bun. Cum termină şcolile mulţi pleacă. Pentru cei care au rămas, tocmai au crescut taxele şi impozitele.
Localnic: Aproape s-a dublat!
–Ce înseamnă pentru un apartament?
–De exemplu, pentru un apartament de trei camere era un milion şi şase sute de mii şi acum ajunge la două milioane şi şapte, opt sute de mii. Taxa de gunoi… Era 4 lei 50 de persoană. Acum s-a dat de primărie şi se plăteşte 12 lei de persoană.
Birocraţia şi dezinteresul din ministere şi agenţii guvernamentale ţin urbea amorţită. Lângă port, de exemplu, a fost construită singura bursă de cereale din ţară. A fost inaugurată în 2015. N-a tranzacţionat nimic. E închisă! Are doar un angajat care o păzeşte.
Cerealele, la bursa pierderii
–De la Digi24 suntem. Bursa de cereale este aici, nu?
–Da!
–Funcţională?
–Nu!
–De ce?
–Doar birouri închiriate!
–Şi atâta tot?
–Da!
–Dar dacă vine un fermier să-şi vândă cerealele prin intermediul Bursei, poate?
–Nu!
–De ce?
–Pentru că nu e personal!
–Dacă batem, aşa, pe la uşile astea?
–Păi sunt închise!
–Ia să vedem! La uşa aia? Închis! Aici?
–Închis!
–Şi aici?
–Da!
–Avem o sală de conferinţe! Ce facem acolo?
–Ar trebui să fie sală de conferinţe pentru Bursă, dar dacă nu e funcţională…
Camere de închiriat la… bursa cerealelor
În clădirea ridicată cu un milion şi 300 de mii de euro au birouri închiriate o asociaţie pescărească și-un birou pentru strategii de dezvoltare locală.
–Aş putea să-mi închiriez şi eu o sală din asta?
–Da, dar întâi să vorbiţi cu directorul Bursei!
Corabia, portul care trimite navele la bulgari
Nu-l găsim, dar… nici nu vrem să închiriem odăile Bursei. Dăm de primar. Omul crede că revigoararea oraşului este blocată de inactivitatea portului. Din cauză că nu este decolmatat şi împiedică ancorarea vaselor când Dunărea are debitul scăzut.
Iulică Oane – primar Corabia: Limba aceea de nisip se uneşte cu încă o insulă care apare aici. Şi pe toată lungimea portului apare o insulă de nisip. Accesul este decât pentru ambarcaţiuni de agrement. Din acest motiv, cei care au investit foarte mult în aceste depozite de cereale, în momentul de faţă, sunt obligaţi să cheltuiască bani suplimentari, să încarce producţia din nou în camioane şi să o încarce în barje în portul Bechet.
–Deci, aveţi port dar nu-l puteţi folosi?
–Da! Da! Nu-l putem folosi de foarte mult timp.
În port, o barjă. Vapoare… zero. Şalupe… una. Pe mal… zeci de camioane cară zilnic cereale din silozuri şi alte zeci… varsă cereale din silozuri.
Buruieni şi ciulini în portul Corabia
Calea ferată care dă-n port e năpădită de buruieni şi lăstari. Câteva tone de fier vechi, în formă de vapor, dorm între ciulini. Drumul din pământ e strâmb şi plin de gropi. Pe-o piatră, un necunoscut a scris c-o iubeşte pe Anca. În rest… nimic. Faleza e goală. Cât vezi cu ochii e gol.
Iulică Oane – primar Corabia: Aş dori să mai trag încă un semnal de alarmă pentru autorităţi, pentru Ministerul Transporturilor, care, după părerea mea, nu prezintă niciun interes pentru portul Corabia. Sunt aproape toate suprafeţele de teren ale acestui port concesionate de diverşi investitori care ar putea să dezvolte nenumărate afaceri. Să formăm o rampă de export pentru autoturismele Dacia. De ce nu? Putem exporta, prin portul Corabia, aluminiu de la Slatina.
Şeful portului nu-i de acord cu primarul. E convins că-n port se lucrează… intens.
Viorel Şercău – şeful portului Corabia: Se lucrează!
–În opinia dumneavoastră, portul este funcţional?
–Funcţional a fost dintotdeauna!
–Primăria spune că nu este funcţional.
–Domnul primar nu prea a trecut pe aici, niciodată! De doi ani şi ceva nu l-am văzut pe dânsul niciodată.
–Ce vorbeşte domnul primar e total…
–Nu ştiu de ce vorbeşte domnul primar al oraşului Corabia în necunoştinţă de cauză. Aşa pot să zic şi eu: trec prin Corabia, e plină de gropi… Dar nu mă duc niciodată să scriu ceva, să reclam.
Ca să fie convingător, şeful Şercău merge la mal să ne arate activitatea. Ne prezintă însă singura barjă acostată. Fix barja pe care tocmai urcasem laolaltă cu primarul…
Viorel Şercău – şeful portului Corabia: Haideţi după mine! Vi se pare dumneavoastră că nu este funcţionabil? Uitaţi nave încărcate. Vi se pare că nu e funcţionabil?
Apa Dunării e la cote normale în perioada asta. Permite acostarea barjelor, dar nu şi a vaselor de croazieră, de exemplu. Când Dunărea scade, aici, în portul Corabiei, ancorează doar şalupe uşoare. Şi cam atât. Indiferent de cota apei Dunării, însă, între administraţia portului şi-a oraşului nu există, practic, nicio colaborare. Din cauza asta, banii din buget sunt puţini, traiul… modest.
Iulică Oane – primarul oraşului Corabia: Am avut solicitare inclusiv de la vase de croazieră. Să facă un popas în acest port. În momentul în care au văzut infrastructura, nicio şansă nu ne-au dat. Dacă portul ar reveni la activitatea care o ştiu eu, când eram copil, cred că nu va mai fi nevoie să luăm impozite de la populaţie. Vor fi la minim minimorum. Iar veniturile vor creea bugetului local un venit excedentar.
Corabia aşteaptă investitori
În primăvara aceasta, bucata asta de Dunăre ar trebui dragată printr-un mega-proiect parafat deja de primărie. Treaba n-a început încă. Oricum, Corabia are potenţial de dezvoltare este. De doi ani, oraşul e racordat la reţeaua de gaze. Spitalul, o parte din şcoli şi din case folosesc deja gazele pentru apă caldă şi căldură.
Fondurile europene ţin Corabia la suprafaţă
Investitorii cei mari însă au trecut doar în vizită, deocamdată. Primarul e bucuros c-a amenajat portul de agrement. L-a amenajat cu 15 milioane de lei, bani europeni. La capitolul ăsta, nu stă rău.
Până acum, infrastructura Corabiei a atras fonduri europene de peste 30 de milioane de euro. Pe bani europeni a fost cosmetizată chiar şi celebra cetate Sucidava. Cam asta-i povestea.
Etichete:
bursa de cereale corabia
,
corabia
,
oras corabia
,
fabrica de zahar corabia
,
port corabia
