Connect with us

Actualitate

Sediu nou propus pentru viitorul Spital Municipal de Urgenţă Ploieşti. Unde ar putea să fie construit

Publicat

pe

După neînţelegerile privind preluarea în patrimoniul Primăriei Ploieşti a unui teren de 9 hectare de la Ministerul Apărării, la fosta unitate militară situată pe strada Torcători, autorităţile ploieştene analizează posibilitatea de a construi viitorul Spital Municipal de Urgenţă în zona de sud a oraşului, în spatele Hipodromului, acolo unde administraţia locală deja deţine un teren de 15 hectare. Propunerea a fost lansată de consilierii locali din comisia internă de patrimoniu, prezidată de social-democratul Ştefan Dănescu.

Viceprimarul municipiului Ploieşti, Cristian Ganea (PSD), a declarat astăzi că îmbrăţişează varianta propusă de colegii săi, afirmând că nu se va renunţa, totuşi, nici la preluarea terenului de pe Torcători, din vestul oraşului, pe care îl vede pretabil pentru un viitor cartier de locuinţe.

Propunerea vine după ce, în urmă cu aproximativ o săptămână, primarul Dobre a propus un proiect privind iniţierea procedurilor necesare pentru preluarea terenului de la MApN, cu intenţia de a realiza aici noua unitate medicală, care să aducă sub acelaşi acoperiş Spitalul Municipal şi Spitalul de Pediatrie, promisă încă din campania electorală. Proiectul a fost respins la vot de forul legislativ al Ploieştiului, Consiliul Local, în care PSD şi ALDE, alături şi de PMP, au o majoritate confortabilă. La momentul respectiv, social-democraţii au explicat că proiectul propus de primarul Dobre nu fusese prezentat cum trebuie şi nu era însoţit şi de calculele aferente pentru demolarea unor construcţii care ocupă circa 1,6 hectare din suprafaţa cerută de la Ministerul Apărării. De asemenea, consilierii nu au fost de acord nici cu propunerea ca, în contrapartidă pentru primirea terenului, administraţia ploieşteană să realizeze, prin ANL, mai multe locuinţe pentru veteranii de război, mai ales că municipalitatea îşi asuma o obligaţie pe care trebuia s-o onoreze, de fapt, altă instituţie publică, în condiţiile în care nu a existat niciodată un răspuns afirmativ de la ANL în acest sens.

Viceprimarul Cristian Ganea a declarat că, în viziunea sa, terenul din spatele Hipodromului este mult mai potrivit pentru acest obiectiv de investiţii. „Comisia de patrimoniu a Consiliului Local a propus ca Spitalul Municipal de Urgenţă să fie construit în spatele Hipodromului, acolo unde Primăria deţine 15 hectare. Pentru spital ar fi nevoie cam de maxim trei hectare. Restul terenjul poate fi folosit în continuare pentru oferirea unor loturi pentru tineri, dar şi pentru veterani, conform angajamentelor luate, şi, în plus, rămâne spaţiu şi pentru dezvoltarea zonei. Dorinţa este ca în spatele Hipodromului Ploieşti să se realizeze un viitor bazin de înot, o pistă de atletism şi mai multe terenuri de sport”, ne-a declarat Cristian Ganea, viceprimarul Ploieştiului. (http://www.telegrama.ro ).

 

Publicitate
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Economic13 ore ago

Monsson Trading sponsorizează cu 3 milioane de lei modernizarea Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din Constanța

Furnizorul de energie Monsson Trading finanțează cu 3.000.000 de lei modernizarea integrală a Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din cadrul...

Uncategorized14 ore ago

Aparatul Karcher defect: ce verifici înainte de service

Un aparat Karcher care se oprește, pierde presiune sau aspiră slab anunță de obicei o problemă care se agravează. Iată...

Actualitate2 zile ago

Debit și credit sunt termeni simpli până când apar în contexte diferite

Cuvintele debit și credit apar în extrasul de cont, în contabilitate, pe carduri și în discuțiile despre împrumuturi. Tocmai această...

Uncategorized2 zile ago

Corporate travel management pentru deplasări de business mai bine controlate

Serviciile de corporate travel management ajută companiile să gestioneze mai eficient deplasările angajaților, de la rezervarea zborurilor și a hotelurilor...

Uncategorized3 zile ago

Sondaj Novo România: greutatea, schimbarea cea mai des observată la menopauză

Aproape jumătate dintre femei se învinovățesc pentru schimbările corporale din menopauză   București, 23 septembrie 2026. Aproape jumătate (47%) dintre femeile...

Uncategorized3 zile ago

Samsung dă startul lansării oficiale One UI 9, aducând cele mai noi experiențe Galaxy pe mai multe dispozitive

Galaxy AI îmbunătățit ajută utilizatorii să facă, să creeze și să înțeleagă mai mult pe toate dispozitivele   București, 22...

Actualitate3 zile ago

De ce internetul merge perfect lângă router și slab în camera de alături

O conexiune rapidă la internet nu garantează automat Wi-Fi bun în fiecare colț al casei. Poți avea viteză foarte bună...

Diverse3 zile ago

Unde nu a răsărit rapița? AEROCROP identifică zonele afectate cu ajutorul dronei

Compania românească AEROCROP monitorizează parcelele din aer, realizează rapoarte privind starea culturii și poate interveni cu drona agricolă pentru însămânțarea...

Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând
Diverse4 zile ago

Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând?

Dimineața de după o nuntă are ritualul ei. Pantofii zac lângă ușă, agrafele sunt împrăștiate prin baie, iar rochia de...

Diverse4 zile ago

Cum compari mai liniștit opțiunile pentru următoarea mașină

Piața mașinilor rulate din România se mișcă repede, iar deciziile se iau de multe ori sub presiunea timpului. Un anunț...

Economic5 zile ago

Afacerile pornite de acasă devin o opțiune pentru tot mai mulți craioveni

Pentru multe proiecte mici, prima investiție nu mai este un spațiu comercial. Un birou amenajat într-o cameră, o masă pentru...

Economic5 zile ago

Birocrația poate consuma timp prețios la începutul unei afaceri

Un fondator aflat la început poate pierde ore întregi între formulare, modele găsite online și informații care se referă la...

Uncategorized5 zile ago

Ora exactă în UK după Brexit – s-a schimbat ceva?

Brexit nu a schimbat fusul orar al Regatului Unit. Marea Britanie continuă să folosească ora Greenwich Mean Time (GMT) în...

Actualitate6 zile ago

Toalete și facilități sanitare la evenimentele corporative și lansarile de brand

Tot mai multe companii aleg locații neconvenționale pentru lansări de produs, evenimente corporative sau petreceri private: un depozit industrial reamenajat,...

Uncategorized6 zile ago

Deratizare București pentru controlul eficient al rozătoarelor

Serviciile de deratizare Bucuresti sunt necesare atunci când apar șoareci sau șobolani în locuințe, spații comerciale, depozite, subsoluri sau alte...

PoliticO săptămână ago

Nicușor Dan a făcut desemnarea. De acum, răspunsul trebuie să vină din Parlament

România are, în sfârșit, un premier desemnat. După luni de blocaj politic, consultări și negocieri fără o majoritate clară, președintele...

DiverseO săptămână ago

Când preparatul părăsește bucătăria, intră în scenă ambalajul: soluțiile Snick Ambalaje – află tot aici

În HoReCa, diferența dintre o comandă care ajunge bine la client și una care creează probleme poate începe de la...

UncategorizedO săptămână ago

Bulk SMS pentru IMM

Cum pot întreprinderile mici și mijlocii să comunice eficient cu clienții Într-o piață competitivă, întreprinderile mici și mijlocii (IMM-urile) trebuie...

alegere carte alegere carte
ActualitateO săptămână ago

Cum alegi următoarea carte fără să te pierzi în liste interminabile

Alegerea unei cărți poate deveni mai obositoare decât lectura ei. Avem recomandări salvate, titluri văzute în librării, romane despre care...

PoliticO săptămână ago

Nicușor Dan a ales experiența europeană. Siegfried Mureșan, nominalizat premier într-un moment dificil pentru România

După mai bine de patru luni de blocaj politic și sute de ore de discuții cu partidele, președintele Nicușor Dan...

Top Stiri Comisarul