Connect with us

Actualitate

Poliția Locală din Târgu Neamț a dat peste 250 de amenzi în patru luni

Publicat

pe

Din dispoziția
primarului, Poliție Locală a orașului Târgu Neamț desfășoară periodic diverse
acțiuni pentru constatarea și sancționarea faptelor care constituie
contravenții.

Din păcate, aceste acțiuni sunt rar mediatizate. Presa locală nu mai este anunțată (ca în anii din urmă) despre desfășurarea acestor acțiuni, și, astfel, informațiile proaspete nu mai ajung la cetățeanul de rând.

Florin Tofan- sef Polița locală (stânga) și primarul Daniel Harpa (dreapta)- foto arhivă

Daniel Harpa- primarul orașului de sub Cetate s-a arătat
însă dispus să ne furnizeze informații privind amenzile aplicate de Poliția
Locală. Așa am aflat că, săptămânal, diverși indivizi certați cu legea și cu
bunul simț, sunt sancționați pentru fapte de la aruncarea gunoiului în loc
nepermis până la vandalizarea băncilor de pe stradă.

“În perioada 1 februarie- 31 mai 2019, Poliția Locală a orașului a
aplicat amenzi în valoare totală de 50.975 lei.

Pentru cerșetorie, au fost sancționate 81 de persoane- majoritatea cu
domiciliul în alte localități, dar care vin la cerșit pe raza orașului. Acest
fenomen este unul greu de stârpit, însă noi continuăm campania de
conștientizare >Spune NU cerșetoriei!

Revin către cetățeni cu rugămintea să nu le mai ofere bani acestor
persoane- asta îî ține pe străzi!,
ne-a declarat primarul Daniel Harpa.

În baza OUG 195/2002 (care se referă la circulația rutieră, căruțași, opriri/staționări
interzise, pietoni), Poliția Locală a “împărțit” 130 de amenzi în perioada de
timp mai sus menționată, în valoare totală de 12.325 lei.

De asemenea, din 24 aprilie a.c., agenții de la Locală au la îndemână un “instrument” numai bun de folosit din ce în ce mai des:  o hotărâre de Consiliu Local pentru combaterea si sanctionarea faptelor ce constituie contraventii (HCL 52/24.04.2009).

bunuri distruse în Parcul Central

“Din situația întocmită de șeful Serviciului Poliția Locală, reiese că
au fost aplicate 44 de amenzi în baza HCL 62/2019, în valoare totală de 15.650
lei. Acestea se referă, în general, la salubrizarea orașului, deteriorarea
spațiilor din domeniul public al orașului. Vorbim de amenzi date de la
aprobarea hotărârii în Consiliul Local 
până la sfârșitul lui mai, așadar într-o singură lună.

În loc de sancționarea celor care, de exemplu, distrug spațiile de joacă ori aruncă gunoiul în locuri nepermise, aș prefera ca toți cetățenii să adopte un comportament civilizat și să realizeze că de fiecare dintre noi depinde aspectul general al orașului”, precizează primarul Daniel Harpa.

Potrivit acestuia, polițiștii locali vor derula și în
următoarea perioadă o serie de acțiuni, centrate atât pe informarea
cetăţenilor, cât și pe sancţionarea celor care se abat de la lege.

Și dacă tot sunt puși pe treabă, îndrăznim să venim și noi cu o recomandare, adresată  polițiștilor locali care preferă să tragă mașina la umbră și să admire cum adie vântul sau cum gonește Ozana la vale:

FACEȚI-VĂ DATORIA!

Cetățenii vă văd și, mai nou, vă și filmează. Nu e frumos să vă bateți joc de ce primiți, lunar, mură-n gură.

Vă știți voi care…

Stefana B.

Sursa: ZiarTarguNeamt.RO

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Diverse10 ore ago

Sun Leader extinde infrastructura turistică de la Castelul Bethlen-Haller la o suprafață de 2.600 de metri pătrați outdoor amenajați cu pergole retractabile

Lucrările de extindere a spațiului exterior vor atinge o suprafață totală de 2.600 de metri pătrați, oferind o infrastructură modernă...

Diverse11 ore ago

Strategii eficiente pentru creșterea conversiilor online

Într-un mediu digital în care concurența este tot mai mare, creare site profesional reprezintă baza unei strategii eficiente de atragere...

casă casă
Diverse2 zile ago

Sindromul „curții la comun” sau cum s-a transformat dorința românilor de a sta la casă într-o luptă pentru intimitate vizuală

Motivele pentru care românii lasă apartamentele de la bloc pentru o casă la periferia marilor orașe sunt aproape mereu aceleași:...

dieta FODMAP dieta FODMAP
Diverse3 zile ago

Cum funcționează Dieta FODMAP? Reguli de aur pentru alimentele permise și de evitat

Dacă suferi de sindromul intestinului iritabil (IBS), balonare cronică sau crampe abdominale, cel mai probabil ai auzit de dieta FODMAP. Dezvoltată...

Cum funcționează panourile solare portabile pentru camping Cum funcționează panourile solare portabile pentru camping
Diverse3 zile ago

Cum funcționează panourile solare portabile pentru camping?

Prima dată când am văzut pe cineva încărcându-și telefonul direct de la o bucată de pânză întinsă pe iarbă, undeva...

Diverse4 zile ago

North Bucharest Investments, desemnată „Investment Champion of the Year” | Compania accelerează investițiile în tehnologie și digitalizarea pieței rezidențiale

North Bucharest Investments a fost desemnată „Investment Champion of the Year” în cadrul EBL Summit – Acces la Capital, distincție care recunoaște performanța...

Uncategorized4 zile ago

evomag: aparatele de aer condiționat se ieftinesc cu până la 15%, iar funcțiile smart urcă în topul criteriilor de alegere

Nouă din zece aparate de aer condiționat vândute de evomag au Wi-Fi Cele mai căutate modele sunt cele de 12.000...

Antonia Roman Antonia Roman
Diverse5 zile ago

Scena pop-indie autohtonă are un nou nume: Antonia Roman debutează la 19 ani cu albumul „Mechanics of the Heart”

Într-o industrie muzicală locală dominată adesea de formate comerciale rigide și rețete radiofonice repetitive, debutul discografic al Antoniei Roman Zbârcea...

Ce sunt zonele hiperecogene descoperite la ecografia mamară Ce sunt zonele hiperecogene descoperite la ecografia mamară
Diverse5 zile ago

Ce sunt zonele hiperecogene descoperite la ecografia mamară?

Atunci când doctorul îți spune, în timpul unei ecografii la sân, că a observat o zonă hiperecogenă, primul instinct este...

Uncategorized5 zile ago

Huse de pat cu elastic pentru protecție și fixare corectă

Un pat bine aranjat începe cu textile care rămân stabile și protejează suprafața folosită zilnic. Modelele de huse de pat...

Diverse6 zile ago

Avantajele florilor artificiale: fără alergeni, rezistente la căldură și păstrează amintirile

Sunt subiecte despre care crezi ca stii deja tot, pana cand ajungi sa te documentezi mai atent. Florile artificiale sunt...

Diverse6 zile ago

Parfum de vară care rezistă mai mult: cum funcționează layering-ul și ce produse să combini

Vara ne schimbă rutina de frumusețe, inclusiv modul în care purtăm parfumurile. Căldura intensifică aromele, dar le face și să...

Diverse6 zile ago

Cât de mult putem utiliza o anvelopă?

O anvelopă poate părea bună la prima vedere chiar și atunci când nu mai oferă același nivel de siguranță, dar...

ActualitateO săptămână ago

Eurodeal — Ghid Complet al Cursurilor de Calificare Autorizate din România

  Eurodeal (cursuridecalificare.ro) este unul dintre cei mai longevivi furnizori de cursuri de calificare autorizate din România, activ neîntrerupt din...

UncategorizedO săptămână ago

Pat și saltea: cum alegi combinația ideală pentru un somn odihnitor

Mulți cumpărători tratează patul și salteaua ca pe două decizii separate, dar calitatea somnului depinde de modul în care cele...

Uncategorized2 săptămâni ago

Vacanțe în Bulgaria – sejururi potrivite pentru familii, cupluri și grupuri

Bulgaria rămâne o destinație practică pentru turiștii români care își doresc plaje întinse, hoteluri bine echipate și acces rapid cu...

Uncategorized2 săptămâni ago

Brother Romania acorda premiile „Life on Land” 2026

Absolventii programelor de master FIFIM – USAMV Bucuresti sunt invitati sa se inscrie in competitie, conform regulamentului. Cele 2 programe...

Diverse2 săptămâni ago

Credit cu istoric negativ: ce opțiuni ai și cum te poate ajuta un broker credite

Un istoric negativ în Biroul de Credit poate crea impresia că accesul la finanțare nu mai este posibil. În realitate,...

conveioare skbs conveioare skbs
Uncategorized2 săptămâni ago

Conveioare Industriale SKBS – Sisteme de Transport Intern pentru Hale și Depozite

Transportul intern al mărfurilor este una dintre cele mai costisitoare și mai des neglijate verigi ale lanțului de producție. Alegeți...

Diverse2 săptămâni ago

Divertiland Water Park se redeschide pe 18 iunie 2026 – Vara aceasta se poartă RETRO!

Divertiland Water Park, una dintre cele mai mari destinații de distracție și relaxare în aer liber din România, își redeschide...

Top Stiri Comisarul