Connect with us

Actualitate

Temperaturi de până la 38 de grade în weekend. Cum va fi vremea în Capitală – Mediu

Publicat

pe

În weekend, vremea se menține călduroasă, în unele zone temperaturile urmând să atingă și chiar să depășească pragul canicular, potrivit ANM. Cele mai ridicate valori termice se vor înregistra duminică, atunci când izolat, se ating 38 grade Celsius în vestul și sudul Olteniei, relatează Mediafax.

Vremea în acest weekend se menține călduroasă în cea mai mare parte a țării, precizează pentru MEDIAFAX meterogolul de serviciu al ANM. Sâmbătă, indicele temperatură-umezeală (ITU) local va atinge sau depăși ușor pragul critic de 80 de unități, iar pe suprafețe mici, va fi caniculă.

„Cer mai mult senin sâmbătă, exceptând orele amiezii și ale serii, când cu o probabilitate mai mare la deal și la munte, precum și în nord, înnorări temporare, însă doar izolat, posibile ploi de scurtă durată, slab și moderat vântul, maximele se vor încadra între 27 și 36 de grade Celsius, izolat posibil, 37 de grade în extremitatea sudică și vestică a Olteniei și minimele între 12 grade în estul Transilvaniei și 22-23 de grade în nordul litoralului și izolat în Dealurile de Vest”, spune reprezentantul ANM.

În ceea ce privește ziua de duminică, meteorologul de serviciu a precizat că vremea se va menține călduroasă și chiar caniculară în anumite zone ale țării. „În orele amiezii în zonele de câmpie și de podiș, vremea va fi caniculară, disconfortul temic accentuat, indicele temperatură-umezeală va atinge și ușor depăși pragul critic de 80 de unități, maxime între 27 de grade pe litoral și 37 de grade, cu totul izolat posibil chiar 38 de grade în vestul și sudul Olteniei. Minime între 11 și 24 de grade Celsius cu cele mai ridicate valori în Dealurile de Vest”, informează meteorologul de serviciu.

Cerul va fi mai mult senin duminică, exceptând nordul țării și zona montană. „Aici după-amiaza și seara înnorări trecătoare, izolat ploi de scurtă durată și descărcări electrice, slab și moderat vântul cu unele intensificări în timpul ploilor”, precizează reprezentantul ANM.

În Capitală, în acest weekend vor înregistra valori caniculare. „Vreme frumoasă și călduroasă, chiar caniculară în orele amiezii în acest weekend, când și disconfortul termic va fi în creștere, indicele temperatură-umezeală urmând a atinge și foarte probabil, ușor depăși pragul critic de 80 de unități”, spune meteorologul de serviciu.

Sâmbătă, în București, vor fi în jur de 34 de grade Celsius, în timp ce duminică acestea vor înregistra valori în creștere, cu temperaturi în jur de 35-36 de grade, fără precipitații.

Pe litoral vremea se va menține, de asemenea, frumoasă, fiind multe intervale însorite fără ploi. „Vânt slab și moderat, cam 27 de grade, 28 în aer, în jur de 23- 24 grade apa mării”, precizează reprezentantul ANM.

Și la munte va fi vreme frumoasă în acest weekend, mici excepții fiind posibile doar în anumite zone. „Pe parcursul după-amiezelor și serilor vor fi înnorări temporare și doar cu totul izolat, cel mai probabil în partea de nord a Carpaților Orientali să-și facă apariția și ploile de scurtă durată”, a conchis meteorologul de serviciu.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

M+S și fulgul de nea spun lucruri diferite despre cauciucurile all season: Ce trebuie verificat înainte de cumpărare

Sursa foto: magnific.com La prima vedere, două anvelope all season pot părea aproape identice. Au aceeași dimensiune, prețuri apropiate și...

Uncategorized2 zile ago

Factori care influențează prețul unui geam termopan

Ferestrele termopan sunt o investiție importantă și necesară pentru orice locuință, iar prețul acestora poate varia în funcție de caracteristici,...

Uncategorized3 zile ago

Arta întâlnește tehnologia: HONOR devine partener în noul sezon Art Safari New Museum

Tabletele și accesoriile HONOR completează experiența de vizitare în noul sezon Art Safari New Museum, oferind publicului acces interactiv la...

Diverse4 zile ago

Cum alegi accesorii de calitate pentru dispozitive cu acumulator

Accesoriile potrivite fac diferența între o experiență sigură și una problematică atunci când vine vorba despre dispozitive cu acumulator. De...

Diverse6 zile ago

Cât costă construirea unei hale industriale?

Costul unei hale industriale nu poate fi stabilit corect numai pe baza suprafeței. Două hale cu aceeași dimensiune pot avea...

Economic7 zile ago

Monsson Trading sponsorizează cu 3 milioane de lei modernizarea Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din Constanța

Furnizorul de energie Monsson Trading finanțează cu 3.000.000 de lei modernizarea integrală a Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din cadrul...

Uncategorized7 zile ago

Aparatul Karcher defect: ce verifici înainte de service

Un aparat Karcher care se oprește, pierde presiune sau aspiră slab anunță de obicei o problemă care se agravează. Iată...

ActualitateO săptămână ago

Debit și credit sunt termeni simpli până când apar în contexte diferite

Cuvintele debit și credit apar în extrasul de cont, în contabilitate, pe carduri și în discuțiile despre împrumuturi. Tocmai această...

DiverseO săptămână ago

Înmormântarea, pas cu pas: ce presupune organizarea unei ceremonii funerare

Nimeni nu își dorește să fie în situația în care primește vestea că un membru al familiei a decedat. Este...

UncategorizedO săptămână ago

Corporate travel management pentru deplasări de business mai bine controlate

Serviciile de corporate travel management ajută companiile să gestioneze mai eficient deplasările angajaților, de la rezervarea zborurilor și a hotelurilor...

UncategorizedO săptămână ago

Sondaj Novo România: greutatea, schimbarea cea mai des observată la menopauză

Aproape jumătate dintre femei se învinovățesc pentru schimbările corporale din menopauză   București, 23 septembrie 2026. Aproape jumătate (47%) dintre femeile...

UncategorizedO săptămână ago

Samsung dă startul lansării oficiale One UI 9, aducând cele mai noi experiențe Galaxy pe mai multe dispozitive

Galaxy AI îmbunătățit ajută utilizatorii să facă, să creeze și să înțeleagă mai mult pe toate dispozitivele   București, 22...

ActualitateO săptămână ago

De ce internetul merge perfect lângă router și slab în camera de alături

O conexiune rapidă la internet nu garantează automat Wi-Fi bun în fiecare colț al casei. Poți avea viteză foarte bună...

DiverseO săptămână ago

Unde nu a răsărit rapița? AEROCROP identifică zonele afectate cu ajutorul dronei

Compania românească AEROCROP monitorizează parcelele din aer, realizează rapoarte privind starea culturii și poate interveni cu drona agricolă pentru însămânțarea...

Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând
DiverseO săptămână ago

Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând?

Dimineața de după o nuntă are ritualul ei. Pantofii zac lângă ușă, agrafele sunt împrăștiate prin baie, iar rochia de...

Diverse2 săptămâni ago

Cum compari mai liniștit opțiunile pentru următoarea mașină

Piața mașinilor rulate din România se mișcă repede, iar deciziile se iau de multe ori sub presiunea timpului. Un anunț...

Economic2 săptămâni ago

Afacerile pornite de acasă devin o opțiune pentru tot mai mulți craioveni

Pentru multe proiecte mici, prima investiție nu mai este un spațiu comercial. Un birou amenajat într-o cameră, o masă pentru...

Economic2 săptămâni ago

Birocrația poate consuma timp prețios la începutul unei afaceri

Un fondator aflat la început poate pierde ore întregi între formulare, modele găsite online și informații care se referă la...

Uncategorized2 săptămâni ago

Ora exactă în UK după Brexit – s-a schimbat ceva?

Brexit nu a schimbat fusul orar al Regatului Unit. Marea Britanie continuă să folosească ora Greenwich Mean Time (GMT) în...

Actualitate2 săptămâni ago

Toalete și facilități sanitare la evenimentele corporative și lansarile de brand

Tot mai multe companii aleg locații neconvenționale pentru lansări de produs, evenimente corporative sau petreceri private: un depozit industrial reamenajat,...

Top Stiri Comisarul