Actualitate
Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul/ Ce NU ai voie să faci în această zi:
Sărbătoare mare pentru creștini pe 29 august. Astăzi are loc pomenirea tăierii cinstitului cap al Sfântului Prooroc Înainte-mergător și Botezător Ioan.
Din Evanghelie, cunoaștem că Irod, la un ospăț prilejuit de sărbătorirea zilei de nastere, a tăiat capul Sfântului Ioan Botezătorul, la cererea Irodiadei. Sfântul era întemnițat în castelul lui Irod de la Maherus. Ioan îl mustrase pe Irod pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, care era soția fratelui său. In ura ei de moarte, Irodiada a sfătuit-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase și plăcuse oaspetilor și îndeosebi lui Irod, să ceară de la acesta capul Botezătorului ca răsplată.
Capul Sfântului Ioan a avut, după traditia Bisericii, o istorie aparte. El a fost de trei ori pierdut si de trei ori aflat. Prima și a doua aflare a capului sunt sărbatorite pe 24 februarie, iar A treia aflare a capului Sfântului Ioan Botezătorul este prăznuită pe 25 mai.
În această zi, creștinii trebuie să țină seamă de câteva tradiții. Trebuie să ţinem post negru sau aspru, pentru a urma exemplul Sfântului.
Astăzi nu se bea vin roşu, deoarece în credinţă acesta reprezintă sângele Botezătorului. Nu se manâncă fructe sau legume roşii şi nici varză pentru că pe varză ar fi fost tăiat capul profetului. De asemenea, nu se mănâncă fructe rotunde, nuci, mere, pepene care au forma capului.
Nu se folosesc farfurii sau alte blide (pentru că, după ce a fost tăiat, capul sfântului a fost pus pe o tipsie).
Se spune că dacă dai cu mătura prin casă vei tulbură liniștea morților. Lasă curățenia pentru altă zi!
De asemenea, Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul este numită Crucea Mică. În trecut, oamenii care făceau păcate grele, furau, ucideau, tâlhăreau, ca să fie iertaţi, ţineau un post foarte aspru, netrecut în calendarul ortodox, numit de la Cruce pân’ la Cruce, adică de pe 29 august până pe 14 septembrie, când se sărbătoreşte Înălţarea Sfintei Cruci.
Sursa: ZiarTarguNeamt.RO
-
Actualitateacum 2 săptămâniDaniela Popescu, femeia din spatele AVL Cleaning: firma de curățenie din Ploiești care îți lasă casa lună
-
Diverseacum 2 săptămâniCanicula nu mai așteaptă luna iulie. Cum încearcă fermierii români să își protejeze culturile din solarii fără costuri imposibile
-
Diverseacum 2 săptămâniRePatriot recomandă includerea diasporei în strategiile locale, județene și regionale de dezvoltare și extinderea „Zilelor Diasporei” la nivel național
-
Actualitateacum 2 săptămâniAlternative Premium de Tranzit European: Cum Revoluționează Parteneriatul Topală Travel și Luk-Travel.ro Naveta Internațională
-
Socialacum 2 săptămâniTechmark, compania condusă de Raluca Avram-Danifeld, mizează pe servicii integrate: de la site și social media la evenimente corporate
-
Sportacum 2 săptămâniABC Fitness School lansează un nou curs de calificare pentru ocupația de Instructor de Pilates – Level 4
-
Stiri localeacum 2 săptămâniGhidul Tău pentru Mobilă Premium în Timișoara: Descoperă Showroom-ul Home Mobili
-
Actualitateacum 2 săptămâniPrelucrarea metalelor la comandă: cum funcționează Laser Processing România



