Connect with us

Actualitate

​​VIDEO Întâlnirea sașilor de pretutindeni, la a 29-a ediție: „Când vin la Bistrița mă simt ca acasă” – Prin oras

Publicat

pe

Peste 1.500 de sași din țară și străinătate participă, în acest weekend, în Bistrița, la „Sachsentreffen”, Întâlnirea saşilor de pretutindeni, eveniment ajuns la a 29-a ediție. Unul dintre cei care a revenit în oraș cu această ocazie este Rainhold Erick Kohlruss, plecat din țară de 60 de ani, relatează Mediafax.

Unul dintre sașii care a revenit în aceste zile la Bistrița, la Întâlnirea sașilor de pretutindeni, este Rainhold Erick Kohlruss, plecat forțat în urmă cu 60 de ani din România.

El face parte dintre o veche familie săsească cu tradiție din Bistrița, care deținea una dintre cele mai importante carmangerii din oraș. Ori de câte ori are ocazia și ajunge în Bistrița nu ratează o vizită prin clădirile unde și-a petrecut copilăria, unde a fost fabrica părinților săi sau locuința bunicilor.

„Eu m-am născut aici în anul 1929, aici la Bistrița, și am trăit aici 40 de ani și în 1969 am emigrat în Germania, fiindcă situația atunci pentru noi a fost de felul acela. Eu am frecventat liceul Luteran din Bistrița. Din 1969, de când am plecat, am venit cam de 25 de ori în România și la Bistrița vin foarte des, mai des decât în restul Transilvaniei, pentru că aici a fost casa mea. Când vin la Bistrița fac turul orașului și mă bucur de fiecare dată că se întâmplă ceva și mă simt ca acasă”, a povestit Rainhold Erick Kohlruss.

Anul acesta a reușit să ajungă și la locuința unde și-a petrecut o bună parte din copilărie, în centrul istoric al orașului, unde au locuit bunicii săi, care dețineau la acea vreme un magazin. În clădire funcționează acum o ciocolaterie, iar proprietarii sunt extrem de pasionați de istoricul imobilului.

„Asta a fost prăvălia strămoșilor mei, a fost magazin de mezeluri, de conserve și salamuri. Făceam un salam de iarnă, asemănător cu cel de Sibiu, de astăzi. Pe timpuri au fost două fabrici la Bistrița care au făcut acest salam, una era fabrica tatălui meu. Sus, la etaj, locuiau bunicii mei”, și-a amintit Rainhold Erick Kohlruss.

El este unul dintre cei 1.500 de sași care participă în acest weekend la Bistrița la marea sărbătoare de toamnă a sașilor de pretutindeni „Sachsentreffen”, eveniment ajuns la a 29-a ediție.

În cadrul acestei întâlniri au fost organizate expoziții, prezentări de carte, slujbe la Biserica Evanghelică, dar și o paradă a portului popular săsesc și un târg tradițional.

„La Bistrița sunt prezenți sași cu origini din Bistrița și din împrejurimile orașului. Au venit acasă, la Bistrița, să se distreze și să comemorăm cei 75 de ani care se împlinesc de când la Bistrița a început Exodul Sașilor. Sunt și sași din alte zone, din Brașov, din Sibiu”, a explicat Hans Franchy, preşedintele Asociaţiei Saşilor Bistriţeni din Germania şi Austria.

În septembrie 2019, se împlinesc 75 de ani de la exodul celor 40.000 de saşi care locuiau în Bistrița-Năsăud, în urma invaziei trupelor sovietice.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Diverse17 ore ago

ASE: Verificările nu au confirmat prezența ploșnițelor în clădirile universității

În contextul imaginilor și materialelor video distribuite în spațiul public privind posibila prezență a ploșnițelor în imobilul „Virgil Madgearu” al...

Uncategorized22 de ore ago

Pastila Wegovy®: scădere medie de 4,1% în greutate după trei luni la persoanele care au trecut de la tratamente injectabile

Persoanele care au trecut de la tratamente injectabile pentru managementul greutății la pastila Wegovy® au înregistrat o scădere medie de...

Uncategorized3 zile ago

M+S și fulgul de nea spun lucruri diferite despre cauciucurile all season: Ce trebuie verificat înainte de cumpărare

Sursa foto: magnific.com La prima vedere, două anvelope all season pot părea aproape identice. Au aceeași dimensiune, prețuri apropiate și...

Uncategorized3 zile ago

Factori care influențează prețul unui geam termopan

Ferestrele termopan sunt o investiție importantă și necesară pentru orice locuință, iar prețul acestora poate varia în funcție de caracteristici,...

Uncategorized4 zile ago

Arta întâlnește tehnologia: HONOR devine partener în noul sezon Art Safari New Museum

Tabletele și accesoriile HONOR completează experiența de vizitare în noul sezon Art Safari New Museum, oferind publicului acces interactiv la...

Diverse5 zile ago

Cum alegi accesorii de calitate pentru dispozitive cu acumulator

Accesoriile potrivite fac diferența între o experiență sigură și una problematică atunci când vine vorba despre dispozitive cu acumulator. De...

Diverse7 zile ago

Cât costă construirea unei hale industriale?

Costul unei hale industriale nu poate fi stabilit corect numai pe baza suprafeței. Două hale cu aceeași dimensiune pot avea...

EconomicO săptămână ago

Monsson Trading sponsorizează cu 3 milioane de lei modernizarea Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din Constanța

Furnizorul de energie Monsson Trading finanțează cu 3.000.000 de lei modernizarea integrală a Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din cadrul...

UncategorizedO săptămână ago

Aparatul Karcher defect: ce verifici înainte de service

Un aparat Karcher care se oprește, pierde presiune sau aspiră slab anunță de obicei o problemă care se agravează. Iată...

ActualitateO săptămână ago

Debit și credit sunt termeni simpli până când apar în contexte diferite

Cuvintele debit și credit apar în extrasul de cont, în contabilitate, pe carduri și în discuțiile despre împrumuturi. Tocmai această...

DiverseO săptămână ago

Înmormântarea, pas cu pas: ce presupune organizarea unei ceremonii funerare

Nimeni nu își dorește să fie în situația în care primește vestea că un membru al familiei a decedat. Este...

UncategorizedO săptămână ago

Corporate travel management pentru deplasări de business mai bine controlate

Serviciile de corporate travel management ajută companiile să gestioneze mai eficient deplasările angajaților, de la rezervarea zborurilor și a hotelurilor...

UncategorizedO săptămână ago

Sondaj Novo România: greutatea, schimbarea cea mai des observată la menopauză

Aproape jumătate dintre femei se învinovățesc pentru schimbările corporale din menopauză   București, 23 septembrie 2026. Aproape jumătate (47%) dintre femeile...

UncategorizedO săptămână ago

Samsung dă startul lansării oficiale One UI 9, aducând cele mai noi experiențe Galaxy pe mai multe dispozitive

Galaxy AI îmbunătățit ajută utilizatorii să facă, să creeze și să înțeleagă mai mult pe toate dispozitivele   București, 22...

ActualitateO săptămână ago

De ce internetul merge perfect lângă router și slab în camera de alături

O conexiune rapidă la internet nu garantează automat Wi-Fi bun în fiecare colț al casei. Poți avea viteză foarte bună...

Diverse2 săptămâni ago

Unde nu a răsărit rapița? AEROCROP identifică zonele afectate cu ajutorul dronei

Compania românească AEROCROP monitorizează parcelele din aer, realizează rapoarte privind starea culturii și poate interveni cu drona agricolă pentru însămânțarea...

Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând
Diverse2 săptămâni ago

Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând?

Dimineața de după o nuntă are ritualul ei. Pantofii zac lângă ușă, agrafele sunt împrăștiate prin baie, iar rochia de...

Diverse2 săptămâni ago

Cum compari mai liniștit opțiunile pentru următoarea mașină

Piața mașinilor rulate din România se mișcă repede, iar deciziile se iau de multe ori sub presiunea timpului. Un anunț...

Economic2 săptămâni ago

Afacerile pornite de acasă devin o opțiune pentru tot mai mulți craioveni

Pentru multe proiecte mici, prima investiție nu mai este un spațiu comercial. Un birou amenajat într-o cameră, o masă pentru...

Economic2 săptămâni ago

Birocrația poate consuma timp prețios la începutul unei afaceri

Un fondator aflat la început poate pierde ore întregi între formulare, modele găsite online și informații care se referă la...

Top Stiri Comisarul