Connect with us

Actualitate

Administrația Trump a încercat să păstreze secretă convorbirea telefonică cu președintele ucrainean (avertizor de integritate) – International

Publicat

pe

Casa Albă a încercat să restricționeze accesul la notele privind apelul telefonic dintre Donald Trump și omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, potrivit unui avertizor de integritate a cărui semnalare a fost publicată joi de Congres, care a deschis o anchetă privind punerea sub acuzare a președintelui, scrie AFP.

„În cursul atribuțiilor mele oficiale, am fost informat de mai mulți responsabili ai guvernului american că președintele Statelor Unite folosește capacitățile funcției sale pentru a solicita ingerința unei țări externe în alegerile din 2020 din Statele Unite”, arată acest document, datat 12 august 2019.

„În cursul zilelor următoare apelului, am aflat de la mai mulți responsabili americani că înalți oficiali ai Casei Albe au intervenit pentru a +bloca+ toate arhivele legate de apelul telefonic”, a continuat el.

Această avertizare este legată de apelul telefonic dintre Donald Trump și omologul său ucrainean din 25 iulie. În cadrul acestei convorbiri, președintele american i-a cerut lui Zelenski o anchetă privind rivalul său politic Joe Biden, candidat la primarele democrate pentru alegerile prezidențiale americane din 2020, și fiul său Hunter, care a lucrat începând cu 2014 în cadrul unui grup ucrainean de gaze naturale.

Această convorbire, al cărei transcript a fost publicat miercuri, a declanșat lansarea unei proceduri de destituire de către Camera Reprezentanților, controlată de democrați.

„Responsabili ai Casei Albe mi-au povestit că au fost sfătuiți de avocații Casei Albe să retragă transcriptul convorbirii telefonice din sistemul informatic unde astfel de transcrieri sunt de obicei conservate”, a afirmat avertizorul.

„În loc de asta, transcrierea a fost stocată într-un sistem electronic distinct, care este folosit de obicei pentru conservarea și manipularea informațiilor clasificate de o natură foarte sensibilă”, a continuat el.

„Aceste acțiuni diferite au evidențiat, în opinia mea, faptup că responsabilii Casei Albe înțelegeau gravitatea a ceea ce s-a petrecut în cadrul acelui apel”, crede avertizorul de integritate.

Acest agent, angajat, detașat sau personal contractual al serviciilor de informații, precizează că nu este un martor direct în aceste acțiuni dar le consideră „credibile” deoarece „în aproape toate cazurile, mai mulți responsabili au evocat fapte care erau coerente între ele”.

Avertizorul a fost considerat „credibil” de către inspectorul general al serviciilor de informații.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Diverse2 zile ago

Sun Leader extinde infrastructura turistică de la Castelul Bethlen-Haller la o suprafață de 2.600 de metri pătrați outdoor amenajați cu pergole retractabile

Lucrările de extindere a spațiului exterior vor atinge o suprafață totală de 2.600 de metri pătrați, oferind o infrastructură modernă...

Diverse2 zile ago

Strategii eficiente pentru creșterea conversiilor online

Într-un mediu digital în care concurența este tot mai mare, creare site profesional reprezintă baza unei strategii eficiente de atragere...

Societatile cooperative mestesugaresti din Romania - criterii in functie de care sa faci cea mai buna alegere Societatile cooperative mestesugaresti din Romania - criterii in functie de care sa faci cea mai buna alegere
Actualitate2 zile ago

Societatile cooperative mestesugaresti din Romania – criterii in functie de care sa faci cea mai buna alegere

Societatile cooperative mestesugaresti din Romania reprezinta o forma traditionala de organizare economica, bazata pe asocierea mestesugarilor pentru a-si valorifica mai...

casă casă
Diverse3 zile ago

Sindromul „curții la comun” sau cum s-a transformat dorința românilor de a sta la casă într-o luptă pentru intimitate vizuală

Motivele pentru care românii lasă apartamentele de la bloc pentru o casă la periferia marilor orașe sunt aproape mereu aceleași:...

dieta FODMAP dieta FODMAP
Diverse4 zile ago

Cum funcționează Dieta FODMAP? Reguli de aur pentru alimentele permise și de evitat

Dacă suferi de sindromul intestinului iritabil (IBS), balonare cronică sau crampe abdominale, cel mai probabil ai auzit de dieta FODMAP. Dezvoltată...

Cum funcționează panourile solare portabile pentru camping Cum funcționează panourile solare portabile pentru camping
Diverse5 zile ago

Cum funcționează panourile solare portabile pentru camping?

Prima dată când am văzut pe cineva încărcându-și telefonul direct de la o bucată de pânză întinsă pe iarbă, undeva...

Diverse6 zile ago

North Bucharest Investments, desemnată „Investment Champion of the Year” | Compania accelerează investițiile în tehnologie și digitalizarea pieței rezidențiale

North Bucharest Investments a fost desemnată „Investment Champion of the Year” în cadrul EBL Summit – Acces la Capital, distincție care recunoaște performanța...

Uncategorized6 zile ago

evomag: aparatele de aer condiționat se ieftinesc cu până la 15%, iar funcțiile smart urcă în topul criteriilor de alegere

Nouă din zece aparate de aer condiționat vândute de evomag au Wi-Fi Cele mai căutate modele sunt cele de 12.000...

Antonia Roman Antonia Roman
Diverse6 zile ago

Scena pop-indie autohtonă are un nou nume: Antonia Roman debutează la 19 ani cu albumul „Mechanics of the Heart”

Într-o industrie muzicală locală dominată adesea de formate comerciale rigide și rețete radiofonice repetitive, debutul discografic al Antoniei Roman Zbârcea...

Ce sunt zonele hiperecogene descoperite la ecografia mamară Ce sunt zonele hiperecogene descoperite la ecografia mamară
Diverse7 zile ago

Ce sunt zonele hiperecogene descoperite la ecografia mamară?

Atunci când doctorul îți spune, în timpul unei ecografii la sân, că a observat o zonă hiperecogenă, primul instinct este...

Uncategorized7 zile ago

Huse de pat cu elastic pentru protecție și fixare corectă

Un pat bine aranjat începe cu textile care rămân stabile și protejează suprafața folosită zilnic. Modelele de huse de pat...

DiverseO săptămână ago

Avantajele florilor artificiale: fără alergeni, rezistente la căldură și păstrează amintirile

Sunt subiecte despre care crezi ca stii deja tot, pana cand ajungi sa te documentezi mai atent. Florile artificiale sunt...

DiverseO săptămână ago

Parfum de vară care rezistă mai mult: cum funcționează layering-ul și ce produse să combini

Vara ne schimbă rutina de frumusețe, inclusiv modul în care purtăm parfumurile. Căldura intensifică aromele, dar le face și să...

DiverseO săptămână ago

Cât de mult putem utiliza o anvelopă?

O anvelopă poate părea bună la prima vedere chiar și atunci când nu mai oferă același nivel de siguranță, dar...

ActualitateO săptămână ago

Eurodeal — Ghid Complet al Cursurilor de Calificare Autorizate din România

  Eurodeal (cursuridecalificare.ro) este unul dintre cei mai longevivi furnizori de cursuri de calificare autorizate din România, activ neîntrerupt din...

Uncategorized2 săptămâni ago

Pat și saltea: cum alegi combinația ideală pentru un somn odihnitor

Mulți cumpărători tratează patul și salteaua ca pe două decizii separate, dar calitatea somnului depinde de modul în care cele...

Uncategorized2 săptămâni ago

Vacanțe în Bulgaria – sejururi potrivite pentru familii, cupluri și grupuri

Bulgaria rămâne o destinație practică pentru turiștii români care își doresc plaje întinse, hoteluri bine echipate și acces rapid cu...

Uncategorized2 săptămâni ago

Brother Romania acorda premiile „Life on Land” 2026

Absolventii programelor de master FIFIM – USAMV Bucuresti sunt invitati sa se inscrie in competitie, conform regulamentului. Cele 2 programe...

Diverse2 săptămâni ago

Credit cu istoric negativ: ce opțiuni ai și cum te poate ajuta un broker credite

Un istoric negativ în Biroul de Credit poate crea impresia că accesul la finanțare nu mai este posibil. În realitate,...

conveioare skbs conveioare skbs
Uncategorized2 săptămâni ago

Conveioare Industriale SKBS – Sisteme de Transport Intern pentru Hale și Depozite

Transportul intern al mărfurilor este una dintre cele mai costisitoare și mai des neglijate verigi ale lanțului de producție. Alegeți...

Top Stiri Comisarul