Connect with us

Actualitate

Studiu: Peste 1.000 de zboruri au fost întârziate sau anulate în ultimele 9 luni în România – Consumator

Publicat

pe

Peste 1.000 de zboruri au fost anulate sau au înregistrat întârzieri în ultimele 9 luni pe aeroporturile din România. Valoarea totală a compensaţiilor la care aceştia au dreptul anual, depăşeşte 35-40 milioane de euro, potrivit unei analize realizate de FlightClaim.ro și citate de Mediafax.

Cele mai multe zboruri întârziate sau anulate au fost înregistrate de Tarom, Wizz Air, Ryanair şi Blue Air. Destinaţiile cele mai afectate sunt Milano, Madrid, Roma, Larnaca şi Londra, potrivit analizei. „Lunile cele mai aglomerate sunt august şi ianuarie, în privinţa plângerilor”, a explicat consultantul în turism Razvan Pascu.

Cel mult 10% dintre românii aflaţi în situaţia unui zbor cu probleme ajung să îşi ceară drepturile de la companiile aeriene, iar restul de 90% să solicite compensaţiile de 250, 400 sau 600 de euro, în funcţie de distanţa zborului. Între 20 şi 50 de cereri de compansare ajung zilnic către firma olandeză cu sediul în România, FlightClaim.ro, iar în perioada de vară aceasta a înregistrat o cerere la fiecare 30 de minute.

De la începutul anului până în prezent, în România, cele mai multe zboruri problematice au fost înregistrate în ianuarie, când peste 180 de zboruri au înregistrat întârzieri de minim 3 ore, dar şi în august când 170 de zboruri low cost sau charter au întârziat sau au fost anulate.

„Sunt tot mai multe situaţii în care companiile aeriene fac tot ce pot ca să nu plătească pasagerilor compensaţiile la care sunt eligibili, aşa că de multe ori se ajunge în instanţă cu companiile aeriene. În momentul acesta Flight Claim are peste 100 de procese, doar în România şi cred că e important ca pasagerii să înţeleagă că este posibil ca tot acest proces să dureze mai mult, dar şi companiile aeriene să înţeleagă din ce în ce mai des că nu prea mai e de glumă şi cumva chiar trebuie să ajungă să plătească toate companesaţiile la care sunt elegibili pasagerii, conform regulametului european”, a mai afirmat joi, Răzvan Paşcu.

La nivel european, numărul zborurilor cu probleme a crescut cu 40%. În anul 2018 peste 4,5 milioane de pasageri au fost afectaţi de anularea sau întârzierea zborurilor, ceea ce înseamnă compensaţii în valoare de aproape 2 miliarde de euro.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized19 ore ago

BAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z: literatura română iese din manual și urcă pe scenă, în oraș

București, 2026 – Cum ar arăta literatura pentru Bacalaureat dacă adolescenții n-ar mai fi nevoiți doar să o memoreze, ci...

aerocrop aerocrop
Diverse21 de ore ago

AEROCROP aduce serviciile agricole cu drona mai aproape de fermierii din sudul României

Compania intervine în culturi cu tratamente fitosanitare, fertilizare, aplicare granulară și monitorizare multispectrală, inclusiv atunci când accesul utilajelor terestre este...

Uncategorized2 zile ago

Ce valabilitate are un certificat constatator ?

Certificatul constatator este un document oficial emis de către Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC) care atestă anumite date și...

Uncategorized2 zile ago

Snagov Monastery Tour – Discover History, Legend and Tranquility Near Bucharest

Just outside the busy rhythm of Bucharest, travelers can discover a completely different side of Romania. Surrounded by water and...

Uncategorized2 zile ago

De la rutine simplificate prin tehnologie la timp investit pentru ceea ce contează: Samsung deschide conversația despre SmartTime

52% dintre respondenții Samsung Members spun că folosesc AI pentru a economisi timp, iar 48% pentru a-și optimiza activitățile zilnice;...

Uncategorized2 zile ago

Synology® lansează RackStation RS1226+ și RS1226RP+, concepute pentru infrastructuri edge și locații remote aflate în dezvoltare

București, România — 24 august 2026 — Synology a lansat RackStation RS1226+ și RS1226RP+, două sisteme de stocare 2U cu 8 bay-uri,...

Curățarea facială Curățarea facială
Diverse3 zile ago

Curățarea facială agresivă poate afecta bariera pielii? Ce alternative moderne există pentru tenul sensibil și congestionat

Mult timp, ideea de „curățare profundă a tenului” a fost asociată cu proceduri agresive, extracții mecanice dureroase și iritații care...

Uncategorized5 zile ago

Geamuri 4 anotimpuri păreri: merită să alegi

Pe piață ferestrelor termopan există și variante cu tratamente speciale, cum sunt geamurile 4 anotimpuri. Acestea sunt promovate de producători...

Uncategorized5 zile ago

Cum scrii o melodie corporate

O melodie corporate poate fi mult mai mult decât un simplu jingle publicitar. Dacă este bine concepută, poate deveni parte...

Social5 zile ago

Ham sau zgardă pentru plimbările zilnice? Ce contează în funcție de talie și comportament

O zgardă frumoasă poate arăta impecabil, iar un ham bine croit poate schimba complet felul în care simți plimbarea. Totuși,...

UncategorizedO săptămână ago

Dezmembrez Skoda Octavia 4 – piese originale pentru reparații mai bine calculate

Skoda Octavia 4 este un model modern, cu multă electronică, numeroase variante de echipare și componente care pot diferi chiar...

UncategorizedO săptămână ago

Wawsome lanseaza campania „Cunoaste-ti drepturile” pentru a informa consumatorii despre dreptul la accesibilitate digitala

9 din 10 site-uri analizate de Wawsome prezinta probleme importante de accesibilitate digitala Wawsome dezvolta parteneriate pentru educare si constientizare...

UncategorizedO săptămână ago

Xiaomi aduce în România seria REDMI 17, cu o baterie de 7.500 mAh, un ecran generos de 6,9 inch și rezistență pentru utilizarea zilnică

București, 18 august 2026 – Xiaomi aduce în România seria REDMI 17, cea mai nouă generație a gamei sale de smartphone-uri...

UncategorizedO săptămână ago

3 zile. 15 ani de Summer Well. Un weekend care ramane cu noi.

Summer Well si-a incheiat editia aniversara de 15 ani dupa trei zile in care muzica, arta, designul si energia publicului...

DiverseO săptămână ago

Eveniment parfumat la malul mării: Oriflame lansează două noi parfumuri de nișă create în colaborare cu Givaudan Paris la Hotel Carmen International

În această vară, parfumurile Top Scents by Oriflame se regăsesc într-unul dintre cele mai elegante decoruri de pe litoralul românesc. Pentru al...

UncategorizedO săptămână ago

Lens învinge PSG cu 1-0 și câștigă Supercupa Franței, deși a jucat peste 45 de minute în inferioritate numerică

Credit foto: Andrei Plesnilă Echipa Lens a obținut o victorie surprinzătoare cu 1-0 împotriva PSG în finala Supercupei Franței, disputată...

DiverseO săptămână ago

Livrarea de flori în Chișinău din România și străinătate: ghid

Distanța nu mai este un impediment pentru a-ți arăta afecțiunea, a felicita o persoană dragă cu ocazia zilei de naștere...

UncategorizedO săptămână ago

Circuit Columbia – între Anzi, orașe colorate și atmosfera Caraibilor

Columbia este una dintre cele mai diverse destinații ale Americii de Sud. Munți acoperiți de vegetație, orașe dinamice, regiuni dedicate...

DiverseO săptămână ago

Shaorma Fest 2026 are loc la Divertiland Water Park, lângă București, pe 26 și 27 septembrie

În toamna acestui an, România marchează o premieră națională: lansarea Shaorma Fest, primul festival dedicat exclusiv shaormei, cel mai apreciat street-food...

Uncategorized2 săptămâni ago

Un singur telefon îți poate simplifica întreaga zi?

HONOR 600 Smart 5G combină autonomia extinsă, funcțiile inteligente și conectivitatea fără griji într-un smartphone accesibil   București, 14 august...

Top Stiri Comisarul