Actualitate
Lista aleșilor care pleacă la Strasbourg să discute pe teme de partide și refugiați
Nici nu și-au desfăcut bine bagajele de la ultima deplasare din Grecia că unii aleși trebuie să se pregătească de o nouă deplasare, de data aceasta la Strasbourg. Evenimentul este considerat de maximă importanță, pentru că anul acesta lucrările Clubului de la Strasbourg vor include și teme legate de refugiați, dar și de partide politice. Ce legătură au unii directori ai Primăriei Ploiești, care fac parte din delegație, cu temele abordate asta este, am putea spune, o chestiune nesemnificativă…
Din delegația care va pleca la Strasbourg fac parte Cristian Ganea, viceprimarul Ploieștiului, Teodora Marin, administratorul public al orașului, Mădălina Crăciun, directorul adjunct al Direcția Tehnic Investiții și Milena Perpelea, de la Direcția Relații Internaționale. Lor li se vor alătura și cinci consilieri locali, respectiv Andrei Gheorghe și Ștefan Dănescu, de la PSD, Sorin Văduva de la ALDE, Valentin Marcu de la PNL și Claudia Sălceanu de la PMP.
Scopul vizitei este unul de „importanță maximă”, pentru că, anul acesta agenda Clubului de la Strasbourg va aborda ca subiecte situația refugiaților, ascensiunea partidelor eurofobe și demagogice, dar și amenințările la adresa coeziunii statelor europene.
Temele sunt, ce-i drept, de o importanță majoră, însă ne întrebăm care este legătura între Direcția Tehnic Investiții și problema refugiaților sau care este mesajul transmis de reprezentantul Direcției Relații Internaționale cu privire la partidele eurofobe și demagogice.
Cei doi directori nu sunt la prima deplasare peste hotare. Anul trecut, cei doi directori au fost la Lisabona.
Si, tot anul trecut, aceiași directori au fost în Anglia, în plin scandal, pentru că municipalitatea nu finalizase proiectele cu fonduri europene.
Trebuie menționat că deplasarea la Strasbourg are loc în perioada 7 – 10 noiembrie.
Ultima deplasare peste hotare a aleșilor a avut loc în perioada 18 – 22 octombrie, în Grecia, când din delegație au făcut parte șapte consilieri locali și șapte reprezentanți ai Primăriei Ploiești. Și, conform spuselor lor, a fost foarte frumos. Nu de alta dar, în astfel de deplasări, totul este gratuit, bașca primești și 35 de euro/zi diurnă. Vorba aceea… Ziua trece, leafa merge…
Și, pentru cei invidioși, aleșii mai pregătesc o deplasare până la finele anului… La Oslo, în Norvegia…( www.observatorulph.ro ).
-
Diverseacum 3 săptămâniTUYA Bucharest lansează o serie de evenimente Dinner & Show. Prima ediție, Halloween Night – Experience by Prestige, are loc pe 31 octombrie
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniÎncrederea se construiește prin inovație: Samsung obține statutul Consumer Superbrand România 2026–2027
-
Diverseacum 2 săptămâniDupă o toamnă secetoasă, grâul a răsărit neuniform. Specialiștii AEROCROP explică ce trebuie verificat înainte de iarnă
-
Diverseacum 2 săptămâniBlack Friday 2026 la Oriflame: reduceri la parfumuri, cosmetice și cadouri pentru sărbători
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBlack Friday 2026, cea mai mare ediție de până acum în România: peste 250 de magazine participante și 50 de zile de reduceri
-
Actualitateacum 2 săptămâniEchipamentul moto potrivit: protecție și confort la fiecare deplasare
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniZyxel Networks lansează seria de switch-uri XS1935 pentru a elimina blocajele din rețea pentru IMM-urile în creștere
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniNext Level Racing lansează F-GT Shift, un cockpit care trece de la poziția Formula la GT în mai puțin de cinci secunde



