Cand minciunile sunt atat de mari si evidente ca blocheaza circulatia

Gabaritul unei miniciuni depinde de forța ei de penetrare și de forța ei de distrugere. Cele două forțe nu sunt echivalente. Prima înseamnă la câți oameni ajunge miniciuna, cea de a doua cât de grave sunt consecințele ei. Se poate una fără cealaltă, cum se pot și ambele, la pachet.

Forța de penetrare a unei minciuni depinde, semnificativ, de notorietatea mincinosului. Când ne minte Laura Kovesi că nu a plagiat în teza de doctorat și că nu s-a întâlnit niciodată cu politicieni în timpul ei liber, într-un cadru neformal, și apoi vin confirmări oficiale, de la CNATDCU că a plagiat 5% și de la Parchetul General că a fost în sufrageria lui Oprea să mănânce și ea, mititica, un fursec de ziua lui Onțanu, bubuie toată presa și află tot românul. Penetrare până în rărunchi, gabarit depășit pe toate direcțiile, la toate cântarele.

Cum de asemenea, când ne minte Klaus Iohannis că nu a fost urmărit penal, că nu a avut dosare penale, și vedem cu ochii noștri documentul oficial al DNA în care însuși celebrul procuror Țuluș confirmă exact contrariul, penetrarea e de nor radioactiv. Cu acoperire și ceață totală în mintea românilor.

Dar forța de distrugere a acestor minciuni?

Păi, derizorie! Ele nu au distrus decât încrederea românilor în doi oameni și în două instituții dintr-o realitate virtuală. Ce materialitate o avea, într-o țară ca a noastră, justiția? Dar președinția?

***

Cei doi mari mincinoși amintiți mai sus nu doar că mint de îngheață apele, de-ți blochează circulația sangvină (și nu numai), dar au pus în mișcare și niște mecanisme infernale de camuflaj, de îmbrobodire, de citit faptele pe dos, în negativ, ca la filmele alb – negru de pe vremuri. Divizii de presă, de sereiști, de politicieni au sărit să-i apere cu pieptul și țeasta dezgolite, să ne explice nouă, prostimii ușor de dus de nas, că adevărul nu este cel din evidențe, că evidențele înșeală și doar buzele gurii lor sunt cele pe care poate fi citit adevărul.

Abia aici se profilează drama. Cei mai puternici doi oameni ai României, în fuga lor șontâcă de a se sustrage propriilor minciuni, s-au dat pe mâna unor nevertebrați să-i apere. Cu ce preț? Cu prețul acceptării unei robii pe termen lung, nu doar a lor ci și a țării și poporului de care ar trebui să aibă grijă.

Protejați, deloc dezinteresat, de consecințele proriilor minciuni cu gabarit depășit, atât președintele Iohannis cât și Laura Kovesi nu-și mai aparțin. Cu fiecare nou blindaj ce li se aplică pentru a nu fi atinși de adevăruri neconvenabile, de ricoșeurile minciunilor lor, devin captivii celor care îi protejează într-o mai strânsă cămașă de forță; sunt mumificați cu suplimentare tifoane gipsate, să nu mai poată vreodată (dacă le-ar trece prin cap) să se întoarcă cu fața la menirea lor constituțională.

Dar lor nu are cum să le treacă prin cap așa ceva. Sunt prea ocupați să-și scape pielea și să-și steargă urmele.

***

Ce e de făcut când cineva te minte în halul ăsta, în față, de la obraz, iar toate instituțiile menite a apăra adevărul și dreptate întorc capul în altă parte?

Să recapitulăm: Parchetul General, CSM, Inspecția Judiciară, CNATDCU, SRI, DNA, Președinția, sunt în prezent protagoniștii unei mari conjurații. Au niște zone de interdicție clare, pe care le respectă în disprețul celor mai elementare sarcini ce le revin. Lasă că nu se pot atinge de olimpienii Laura și Klaus, dar să stea cu toatele preș în față unui zărghit ca procurorul Portocală? De fapt, aici avem proba adevăratei dimensiuni a dezastrului: intangibilitatea lui Portocală zis și Zreanță ne arată până în ce străfunduri de mizerie morală s-a îrădăcinat statul paralel în slujba căruia slugăresc toate instituțiile pe care le-am amintit mai sus.

Deci ce e de făcut? Se mai poate face ceva?

Klaus disprețuiește și neagă, cu rictusul lui de android cu bateriile pe terminate, documente oficiale, realități oribile pe care sigur le-a verificat și le cunoaște. Laura sfidează Parlamentul și Curtea Constituțională și, în pofida celor mai clare obligații de serviciu ce-i revin, refuză să se prezinte în fața comisiilor parlamentare.

Există vreo soluție, întru salvarea onorabilității ca țară, alta decât a apela inutil, în căutarea dreptății, la niște instituții care fac parte din complot?

Teoretic ar exista: apelarea la alte instituții care, cel puțin la prima vedere, nu sunt parte a găștii. Mă gândesc la Parlament și la Executiv.

Practic însă, din moment ce acest recurs la bunul simț nu se produce, înseamnă că și această zonă de minimă speranță este grav contaminată de complotiști.

Degeaba are coaliția de guvernare o majoritate confortabilă în Parlament  dacă liderul ei (mă refer la Liviu Dragnea, căci Călin Popescu Tăriceanu mai încearcă, în limitele poziției sale, să opună rezistență) joacă la două capete și nu acceptă lupta deschisă.

Uneori (ca azi) mă gândesc că poate ar fi bine ca DNA să declanșeze asaltul final la Dragnea. Poate, așa, liderul PSD o să-și aducă aminte că are și el o armată de susținători în spate (cea mai numeroasă din țară) care abia așteaptă să se mai dezmorțească puțin după atâtea tefelisme prin piața publică și pe la televiziuni, și să declanșeze și el mult așteptatul contraatac la DNA cu, pentru început (și pentru amorsare), niște imagini nevinovate de la pomana porcului (de care vorbea Ponta).

Minciunile lui Klaus Iohannis și ale Laurei Kovesi au ajuns, în ultima vreme, atât de mari și sfruntate încât nu doar că blochează circulația (de toate felurile) dar blochează însăși țara. Ar trebui făcut ceva pentru stoparea lor căci, altfel, legenda noastră de hoți și corupți s-ar mai îmbogăți cu o particularitate onorantă, care ne-ar obliga să golim degrabă pușcăriile de actualii locatari pentru a face loc adepților acestei noi tendințe. (www.incisivdeprahova.ro ).