Connect with us

Actualitate

Valea Prahovei, ocupată sută la sută pentru minivacanţa de 1 Decembrie

Publicat

pe

Staţiunile montane de pe Valea Prahovei sunt, şi în acest an, în topul preferinţelor pentru petrecerea minivacanţei de 1 Decembrie. Sinaia, dar şi Buşteni şi Azuga vor fi pline ochi de turişti la acest sfârşit de săptămână, confirmarea venind prin numărul mare de locuri de cazare rezervate din timp. Practic, dacă acum o săptămână gradul de rezervare în hoteluri, vile şi pensiuni, în cele trei staţiuni, era de peste 90%, până la debutul minivacanţei, care va începe chiar mâine, de Sfântul Andrei, mai mult ca sigur camerele rămase libere vor fi ocupate, având în vedere că, începând de ieri, la munte ninge. De fapt, printre surprizele de care turiştii care vor urca la munte, pe Valea Prahova, vor avea parte – pe lângă varza sau fasolea cu ciolan, micii şi cârnaţii serviţi la gura şemineului ori la foc de tabără, în acorduri de muzică populară- va fi şi cea a întâlnirii cu zăpada. Mai mult decât atât, deoarece Sinaia a câștigat trofeul și statutul de cea mai bună stațiune de schi din România, premierea având loc recent în Austria, în cadrul galei World Ski Awards, autorităţile locale au anunţat că pe data de 1 Decembrie va avea loc şi un fel de avanpremieră a noului sezon de schi, deschiderea oficială fiind programată pe data de 16 decembrie.

În ciuda tarifelor destul de piperate, staţiunile montane de pe Valea Prahovei rămân, în continuare, în topul preferinţelor acelora care vor să-şi petreacă zilele libere. Dovadă este faptul că, pentru minivacanța de 1 Decembrie, în stațiunile de pe Valea Prahovei gradul de ocupare al unităților de cazare este de aproape 100%, în condiţiile în care, în urmă cu o săptămână, era deja de peste 90%. Totodată, după cum au anunțat reprezentanții Asociației pentru promovarea și dezvoltarea turismului Prahova, căutare au avut şi alte zone din judeţ, precum Breaza sau Câmpina, în aceste cazuri, acum o săptămână, gradul de ocupare în unitățile de cazare fiind de 60%. Pentru minivacanţa de 1 Decembrie, în stațiunile montane, conform ofertelor lansate cu mult timp în urmă, turiştii vor plăti în medie, pentru un pachet de patru nopţi la un hotel de patru stele, 640 lei/persoană – cu mic dejun, cină festivă, open bar şi program artistic incluse, sau 472 lei/persoană la o vilă de trei stele, cu mic dejun şi cină barbeque la foc de tabără incluse.
De departe însă, păstrând tradiţia, dintre staţiunile de pe Valea Prahovei, la cea mai mare căutare a fost tot “Perla Carpaţilor” – Sinaia, tarifele de cazare fiind, şi ele, pe măsură. Concret, la unul dintre hotelurile cunoscute, de patru stele, pentru trei nopți, tariful pentru o cameră dublă este de 1.540 de lei, iar pentru patru nopți – 1.900 de lei, pachetul incluzând mic dejun și prânz, acces gratuit la piscină, saună, salină, dar și în ciubărul cu hidromasaj, nelipsită, în fiecare seară, fiind muzica live. Totodată, dacă de Sfântul Andrei, în debutul minivacanței, oferta cuprinde foc de tabără și vin fiert, a doua zi este programată o petrecere specială pentru ”Ziua Națională” a României, în program fiind incluse muzica și dansurile populare. Şi, cum minivacanțele sunt gândite pentru întreaga familie, acest hotel acordă o serie de facilități și acelora care vin cu copiii. Astfel, dacă familia are un copil care nu a împlinit vârsta de șapte ani, acesta beneficiază de gratuitate la cazare și masă. Și tot la Sinaia, într-o vilă de patru stele, tarifele sunt în funcție de numărul de nopți pentru care se solicită cazare, dar și de tipul de cameră. Astfel, pentru două persoane, trei nopți într-o cameră standard costă 1.520 de lei, într-o cameră tip Premier King -2.480 de lei, iar într-o cameră de tip Suită VIP – 2.600 de lei. Dacă s-a optat pentru patru nopți, un cuplu va plăti pentru o cameră standard 1.880 de lei, pentru camera Premier King – 3.160 de lei, iar la Vip – 3.320 de lei. În acest tarif sunt incluse întâmpinarea cu vin și fructe în cameră, iar pe data de 2 decembrie – foc de tabără și cina barbeque, la care se mai adaugă accesul gratuit la spa, la sauna uscată și la jacuzzi, dar şi o reducere de 15% la masaj.

La Sinaia, paradă şi avanpremieră a noului sezon de schi

Cei care vor fi la acest sfârșit de săptămână în Sinaia trebuie să știe că își vor petrece minivacanța în stațiunea care, recent, a câștigat trofeul și statutul de cea mai bună stațiune de schi din România. Premierea s-a făcut la jumătatea acestei luni, trofeul fiind înmânat la Kitzbühel, în Austria, unde a avut loc cel mai prestigios eveniment dedicat industriei schiului la nivel mondial – World Ski Awards. Astfel, după cum ne-au confirmat, ieri, reprezentanţii Primăriei Sinaia, autorităţile locale au mai pregătit, de 1 Decembrie, şi o serie de surprize. Concret, în faţa sediului Primăriei Sinaia, autorităţile vor organiza, începând cu ora 12.00, un program special dedicat Zilei Naţionale a României. Acţiunea va începe cu un concert al trupei “Distinto”, care va deschide programul cu interpretarea Imnului de stat al României, cei prezenţi fiind întâmpinaţi atât cu steguleţe şi cocarde tricolore, cât şi cu ceai cald. Apoi, după concert, va avea loc o paradă militară, care va mărşălui din faţa sediului Primăriei Sinaia şi până la Cimitirul Eroilor din oraş, unde vor fi depuse coroane şi flori. Parada va avea în componenţă reprezentanţi ai Batalionului 21 Vănători de Munte de la Predeal, de la Centrul montan de jandarmi Sinaia, de la Detaşamentul de pompieri Sinaia – aflat în componenţa Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, de la Colegiul Militar Breaza, de la Şcoala de Poliţie din Câmpina, cărora li se vor alătura şi reprezentanţii autorităţilor locale şi alţi oficiali. Dar aceasta nu este singura surpriză, având în vedere faptul că, tot pe data de
1 Decembrie, pentru iubitorii sportului alb, autorităţile locale pregătesc un fel de avanpremieră a noului sezon de schi, deschiderea oficială fiind programată pe data de 16 decembrie.

În Azuga, decor în alb

Revenind la ofertele pentru minivacanţa de 1 Decembrie de pe Valea Prahovei, la Bușteni, la un hotel de patru stele, tarifele sunt următoarele: pachet trei nopți, patru zile, pentru două persoane în cameră dublă standard – 750 lei/sejur, cameră dublă cu vedere la munte – 810 lei/sejur; pachet de patru nopți, cinci zile, doi adulți în cameră dublă standard – 920 de lei/sejur, iar pentru o cameră cu vedere la munte – 1000 de lei/sejur. Pachetele includ mic dejun, cină tradiţională cu muzică românească în seara zilei de 1 Decembrie, iar pentru copii facilitățile includ, pentru cei sub 6 ani, gratuitate la cazare și mic dejun, pentru cei între 6 și 14 ani reducerea fiind de 50% din tariful unui loc de cazare. Și tot în această stațiune, la o vilă cotată cu patru stele, oferta valabilă în perioada 29 noiembrie – 3 decembrie este următoarea: 550 de lei/ tarif de persoană într-o cameră dublă, tariful incluzând cazare pentru patru nopți cu mic dejun, pe 1 Decembrie – masă tradițională lângă șemineu, în meniu fiind incluși mititei, cârnăciori, ciolan cu varză sau fasole, atmosfera fiind întreținută de DJ-ul unității de cazare. La Azuga, într-un hotel de strei stele, tariful este de la 140 de lei de persoană, la un pachet de două nopți. Totodată, cei care au preferat să-și aducă mâncarea de acasă au putut opta doar pentru închirierea unei unități de cazare. Astfel, numai pentru o noapte, cea de 1 Decembrie, pentru închirierea unei vile cu 12 camere, incluzând 6 camere, costul este de 1.200 de lei.
Iar una dintre surprizele de care vor avea parte cei care se vor afla la Azuga este decorul în alb, zăpada fiind prezentă inclusiv pe pârtii.( http://ziarulprahova.ro ).

 

Publicitate
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Actualitate20 de ore ago

Eurodeal — Ghid Complet al Cursurilor de Calificare Autorizate din România

  Eurodeal (cursuridecalificare.ro) este unul dintre cei mai longevivi furnizori de cursuri de calificare autorizate din România, activ neîntrerupt din...

Uncategorized3 zile ago

Pat și saltea: cum alegi combinația ideală pentru un somn odihnitor

Mulți cumpărători tratează patul și salteaua ca pe două decizii separate, dar calitatea somnului depinde de modul în care cele...

Uncategorized6 zile ago

Brother Romania acorda premiile „Life on Land” 2026

Absolventii programelor de master FIFIM – USAMV Bucuresti sunt invitati sa se inscrie in competitie, conform regulamentului. Cele 2 programe...

Diverse6 zile ago

Credit cu istoric negativ: ce opțiuni ai și cum te poate ajuta un broker credite

Un istoric negativ în Biroul de Credit poate crea impresia că accesul la finanțare nu mai este posibil. În realitate,...

conveioare skbs conveioare skbs
Uncategorized6 zile ago

Conveioare Industriale SKBS – Sisteme de Transport Intern pentru Hale și Depozite

Transportul intern al mărfurilor este una dintre cele mai costisitoare și mai des neglijate verigi ale lanțului de producție. Alegeți...

Diverse6 zile ago

Divertiland Water Park se redeschide pe 18 iunie 2026 – Vara aceasta se poartă RETRO!

Divertiland Water Park, una dintre cele mai mari destinații de distracție și relaxare în aer liber din România, își redeschide...

Diverse7 zile ago

Canicula nu mai așteaptă luna iulie. Cum încearcă fermierii români să își protejeze culturile din solarii fără costuri imposibile

În urmă cu câțiva ani, luna iunie era pentru legumicultori o perioadă relativ predictibilă. Temperaturile ridicate apăreau treptat, iar adevăratele...

Cum depui bani la cazino online cu cardul Visa sau Mastercard Cum depui bani la cazino online cu cardul Visa sau Mastercard
casino7 zile ago

Cum depui bani la cazino online cu cardul Visa sau Mastercard?

Prima dată când am vrut să fac o depunere la un cazinou online, mărturisesc că am stat câteva minute bune...

UncategorizedO săptămână ago

Hosting Site România – De ce contează unde este găzduit website-ul tău

Un site web performant începe cu alegerea unei infrastructuri de găzduire potrivite. Indiferent dacă administrezi un magazin online, un site...

UncategorizedO săptămână ago

Motopompă Apă – Soluția Eficientă pentru Transferul și Evacuarea Apei

Există numeroase situații în care transportul rapid al apei devine esențial. Fie că este vorba despre irigarea terenurilor agricole, golirea...

UncategorizedO săptămână ago

Audi Piese Auto – Soluții pentru Întreținerea și Repararea Modelului Tău Audi

Audi este unul dintre cele mai apreciate branduri auto premium din lume, fiind recunoscut pentru tehnologiile avansate, performanțele ridicate și...

ActualitateO săptămână ago

Prelucrarea metalelor la comandă: cum funcționează Laser Processing România

Orice component metalic care intră într-un produs finit a trecut prin câteva operații esențiale: a fost tăiat, îndoit, prelucrat, sudat....

Arts & Entertainment::PhotographyO săptămână ago

Cel Mai Bun Software de Design 3D pentru Arhitectură

Alegerea software-ului 3D potrivit influențează direct viteza de lucru și cât de convingător arată proiectul final în fața clientului. În...

ActualitateO săptămână ago

Daniela Popescu, femeia din spatele AVL Cleaning: firma de curățenie din Ploiești care îți lasă casa lună

Daniela Popescu știe foarte bine ce înseamnă curățenia făcută ca la carte. Nu vorbim despre o intervenție făcută în grabă,...

homemobili timisoara homemobili timisoara
Stiri localeO săptămână ago

Ghidul Tău pentru Mobilă Premium în Timișoara: Descoperă Showroom-ul Home Mobili

Amenajarea locuinței reprezintă oglinda personalității noastre și investiția pe termen lung în confortul zilnic. În peisajul designului interior din capitala...

ActualitateO săptămână ago

Alternative Premium de Tranzit European: Cum Revoluționează Parteneriatul Topală Travel și Luk-Travel.ro Naveta Internațională

Migrația modernă și legăturile strânse dintre comunitățile de români din diaspora și familiile rămase în țară au transformat radical cerințele...

Apartamente de lux Apartamente de lux
SocialO săptămână ago

Apartamente de lux de închiriat în București: Ce caută clienții premium și companiile în 2026?

Piața imobiliară din București traversează o perioadă de maturizare accelerată, în care conceptul de „lux” nu mai reprezintă doar o...

Raluca Avram-Danifeld Raluca Avram-Danifeld
Social2 săptămâni ago

Techmark, compania condusă de Raluca Avram-Danifeld, mizează pe servicii integrate: de la site și social media la evenimente corporate

Felul în care companiile românești își gestionează comunicarea s-a schimbat vizibil în ultimii ani. Dacă în trecut un business lucra...

Uncategorized2 săptămâni ago

Amenajarea ideală a grădinii: combinația perfectă între terasă, piscină sau jacuzzi

Sursă foto: Pexels.com Primii pași pe terasa de dimineață, cafeaua aburindă în mână, aerul proaspăt și liniștea din grădină pot...

Uncategorized2 săptămâni ago

Descoperă magia Americii de Sud: De ce este o vacanță în Columbia o experiență absolut unică

Poză de Jan Kronies pe Unsplash.com   Motivele pentru care te vei îndrăgosti instantaneu de Columbia depășesc faima cafelei sale...

Top Stiri Comisarul