Au trecut 75 de ani de când a fost folosită bomba atomică, denumită Little boy, la Hiroshima, în dimineața zilei de 6 august 1945. De la începutul acestei luni mai multe publicații din Japonia au scris texte prin care reamintesc dezastrul pe care-l poate face bomba atomică. Efectele sunt vizibile și astăzi, iar ultimii supraviețuitori se simt discriminați.
*Pentru cei care doresc să vadă documentare bune pe tema celui de-al doilea război mondial, recomandăm pe Viasat History seria: “Al doilea război mondial în culori”.
Little boy se spune că a omorât 140.000 de oameni în Hiroshima, conform publicațiilor japoneze. Cealaltă bomba (Fat man), de la Nagasaki, de pe 9 august, care și-a ratat ținta, a ucis 70.000. Mulți au fost vaporizați instantaneu, alții au murit de radiații. Japonia a capitulat câteva zile mai târziu, pe 15 august.
Urme de cesium 137 pe o haină
Potrivit The Japan Times, în 2018 au fost făcute teste științifice asupra unei cămăși, purtată de o fată de 16 ani care a fost expusă la ploaia cu materie radioactivă ce a căzut după bomba de la Hiroshima (cunoscută ca „ploaia neagră”). Acestea au arătat că sunt detectate în continuare cantități mici de cesium 137.
Fata, Toyoko Kubota, a spălat cămașa de multe ori, dar nu a putut să scoată acea murdărie. După ce s-a căsătorit, ea și-a schimbat numele în Matsumiya. Acum are 89 de ani și trăiește în Mihara, prefectura Hiroshima.
Când a fost explozia, ea se afla în clădirea școlii, la etajul doi, la circa 1,3 kilometri de epicentru. A fost prinsă sub resturile clădirii, însă a reușit să se elibereze în ciuda rănilor și ulterior a fost expusă la „ploaia neagră”. Obosită, cu febră mare și anemie, a reușit să supraviețuiască.
Supraviețuitorii sunt numiți hibakusha
Au murit și circa 20.000 de coreeni, la Hiroshima, unii fiind de câteva generații acolo, și alții obligați să muncească în fabrici fără a fi plătiți.
În dimineața zilei de 6 august 1945, Lee, atunci în vârstă de 16 ani, aflat la a doua generație de coreeni născuți în Japonia era în drum spre muncă când bomba cu uraniu a explodat. Întregul cer s-a transformat într-un galben-portocaliu, aruncându-l cu fața la pământ. El a suferit arsuri severe pe gât. A durat patru luni până s-a vindecat.
Când a revenit la muncă, colegii nu voiau să se apropie de el spunând că are o boală a bombei. Asta pentru că efectele radiațiilor par a semăna cu bolile infecțioase.
Pe lângă asta, era deja discriminat pentru că este coreean.
Și-a schimbat numele în Masaichi Egawa până acum opt ani când și-a arătat identitatea.
Aceasta este doar o poveste din multe.
Supraviețuitorii bombei atomice nu au fost ajutați de stat până în 1957, reușind în final să aibă acces la servicii medicale.
Frustrarea de anul acesta
Anul acesta mulți supraviețuitori sunt frustrați pentru că mare parte din evenimentele cu ocazia comemorării au fost anulate din cauza pandemiei. The Japan News scria la începutul lunii că 10 prefecturi au decis să nu participe la evenimentul comemorativ din acest an.
Pentru prima data, în ultimul deceniu, Keiko Ogura nu va oferi traducere în engleză la tururile din Parcul Păcii din Hiroshima.
Ogura avea 8 ani când a văzut o lumină alba în fața casei, la o distanța de circa 2 kilometri de bomba. Aruncată la pâmânt, ea a fost trezită de fratele ei mic care plângea.
Mulțimi de oameni cu arsuri severe, cu părul carbonzizat, se duceau lângă un templu din apropierea casei, făcând un sunet gutural și cerând apă. Două persoane au murit dupa ce au primit apă de la ea, o scenă care a bântuit-o mulți ani. Se simte vinovată că a supraviețuit când mulți alții au murit.
Ogura spune că rudele și prietenii i-au spus să-și ascundă identitatea de hibakusha sau nimeni nu se va căsători cu ea. Și-a ascunt trecutul zeci de ani, până când soțul ei, un activist al păcii, a murit și ea a decis să continuie eforturile sale. Astfel a creat un grup de susținători ai păcii.
Rudele sale nu vor să fie menționate în discursurile ei. „De ce? Pentru că oamenii încă suferă.”, a spus Ogura (83 ani) într-o conferință online. „Impactul radiațiilor, frica cu privire la asta și suferința nu au fost simțite doar în momentul exploziei – trăim cu ea și astăzi”.
Mai mult de 300.000 hibakusha au murit de la atacuri, inclusiv peste 9.000 în ultimul an, conform ministrului sănătății.
„Pentru mine războiul nu s-a încheiat”, spune Michiko Kodama, 82 ani, care a supraviețuit bombelor dar și-a pierdut aproape toate rudele din cauza cancerului. La mulți ani după bomba atomică, o recepționeră la o clinică a notat certificatul cu privire la hibakusha, vorbind tare în același timp, iar un pacient care stătea lângă Kodama s-a mutat.
Cărți pentru copii despre efectele bombei
Masamoto Nasu (78 ani), un supraviețuitor al bombei, și-a reînnoit angajamentul de a scrie cărți pentru copii prin care să răspândească mesaje antirăzboi.
Dincolo de populara serie Zukkoke Sanningumi, Nasu a publicat multe cărți despre ororile războiului, potrivit Jiji Press.
În „Copiii macaralei de hârtie”, o prezintă pe Sadako Sasaki, o fata de 12 ani care moare de leucemie după ce a fott expusă la radiații de bomba atomică pe 6 august 1945.
„Nu știm cât de mult timp putem spune că trăim în pace. Voi continua să scriu cărți pentru a-mi îndeplini responsabilitatea care persoană care a experimentat”, spune Nasu, care avea 3 ani când a explodat bomba, și se afla în casă, la 3 kilometri de zona exploziei.
Frica de moarte și discriminarea continuă, iar armele nucleare încă există.
Unii japonezi încă își pun întrebarea dacă era necesară bomba atomică, deși viziunea americană spune că astfel s-a evitat o invazie sângeroasă. O publicație japoneză, The Asahi Shimbun, citând The Associated Press, spune că Gar Alperovitz (autorul „Atomic Diplomacy: Hiroshima and Potsdam and The Decision to Use the Atomic Bomb”) a declarat într-o conferință online că liderii americani știau de iminenta capitulare a Japoniei și bombele nu mai erau necesare.
Surse: Associated Press, The Asahi Shimbun, The Japan Times, The Japan News, Jiji Press
