Connect with us

Actualitate

Lucrări de artă în valoare de 12 milioane de euro, expuse la Art Safari. Expoziția poate fi vizitată și noaptea – Cultura

Publicat

pe

Lucrări semnate de Gheorghe Petraşcu, Sabin Bălaşa, Gili Avissar, în valoare totală de 12 milioane de euro, vor fi expuse, începând de vineri, până pe 20 septembrie, în cadrul Art Safari.

Anul acesta, evenimentul se desfăşoară în premieră, în două spaţii: în Victoria Tower, din centrul Capitalei, unde sunt amenajate pavilioane pentru opere de artă şi în AFI Cotroceni, unde vizitatorii au acces gratuit şi pot descoperi instalaţii inedite.

Spaţiul din centrul Bucureştiului are 11.000 de metri pătraţi şi fiecare nivel are un concept distinct, a explicat directoarea Art Safari, Ioana Ciocan, joi, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.

La parter este un spaţiu dedicat copiilor, unde vor fi expuse desene realizate de cei mici.

La primul etaj sunt expuse lucrări ale lui Gheorghe Petraşcu, cel de-al doilea etaj este dedicat operei lui Sabin Bălaşa, iar ultimele două etaje sunt dedicate Şcolii de la Bucureşti, respectiv Guerrilla Girls.

În atriumul spaţiului este expusă o lucrare textilă de mari dimensiuni creată de artistul israelian Gili Avissar, Israelul fiind ţara invitată la Art Safari, anul acesta.

În total, la Art Safari sunt expuse 800 de lucrări, în valoare de 12 milioane de euro şi aproximativ 40 de instituţii au contribuit pentru ca aceste opere să fie văzute de public. Camera Deputaţilor din România a împrumutat, din gestiune proprie, în premieră naţională, opt lucrări de artă semnate de Sabin Bălaşa.

Biletele şi abonamentele pot fi achiziţionate pe tickets.artsafari.ro. Art Safari va putea fi vizitat şi noaptea, în fiecare vineri şi sâmbătă, de către grupuri restrânse de vizitatori, care se vor bucura de tururi ghidate, art performance şi muzică live, arată organizatorii.

Măsuri privind accesul

Ei precizează că accesul fiecărui vizitator în spaţiul expoziţional se va face controlat, iar traseul de vizitare va fi unul tip circuit unidirecţional, prin stabilirea unor fluxuri de vizitare, în zone expoziţionale diferite.

Vizitatorilor le va fi verificată temperatura la intrarea în spaţiul expoziţional, aceasta fiind o condiţie obligatorie de acces. De asemenea, accesul publicului va fi permis numai în condiţiile purtării corespunzătoare a măştii pe toată durata vizitei.

Vizitatorii vor fi rugaţi să îşi spele mâinile cu dezinfectant pe bază de alcool, pus la dispoziţie la intrarea în Art Safari, şi în multiple alte puncte, la fiecare nivel.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

UncategorizedO zi ago

M+S și fulgul de nea spun lucruri diferite despre cauciucurile all season: Ce trebuie verificat înainte de cumpărare

Sursa foto: magnific.com La prima vedere, două anvelope all season pot părea aproape identice. Au aceeași dimensiune, prețuri apropiate și...

Uncategorized2 zile ago

Factori care influențează prețul unui geam termopan

Ferestrele termopan sunt o investiție importantă și necesară pentru orice locuință, iar prețul acestora poate varia în funcție de caracteristici,...

Uncategorized3 zile ago

Arta întâlnește tehnologia: HONOR devine partener în noul sezon Art Safari New Museum

Tabletele și accesoriile HONOR completează experiența de vizitare în noul sezon Art Safari New Museum, oferind publicului acces interactiv la...

Diverse3 zile ago

Cum alegi accesorii de calitate pentru dispozitive cu acumulator

Accesoriile potrivite fac diferența între o experiență sigură și una problematică atunci când vine vorba despre dispozitive cu acumulator. De...

Diverse5 zile ago

Cât costă construirea unei hale industriale?

Costul unei hale industriale nu poate fi stabilit corect numai pe baza suprafeței. Două hale cu aceeași dimensiune pot avea...

Economic7 zile ago

Monsson Trading sponsorizează cu 3 milioane de lei modernizarea Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din Constanța

Furnizorul de energie Monsson Trading finanțează cu 3.000.000 de lei modernizarea integrală a Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din cadrul...

Uncategorized7 zile ago

Aparatul Karcher defect: ce verifici înainte de service

Un aparat Karcher care se oprește, pierde presiune sau aspiră slab anunță de obicei o problemă care se agravează. Iată...

ActualitateO săptămână ago

Debit și credit sunt termeni simpli până când apar în contexte diferite

Cuvintele debit și credit apar în extrasul de cont, în contabilitate, pe carduri și în discuțiile despre împrumuturi. Tocmai această...

DiverseO săptămână ago

Înmormântarea, pas cu pas: ce presupune organizarea unei ceremonii funerare

Nimeni nu își dorește să fie în situația în care primește vestea că un membru al familiei a decedat. Este...

UncategorizedO săptămână ago

Corporate travel management pentru deplasări de business mai bine controlate

Serviciile de corporate travel management ajută companiile să gestioneze mai eficient deplasările angajaților, de la rezervarea zborurilor și a hotelurilor...

UncategorizedO săptămână ago

Sondaj Novo România: greutatea, schimbarea cea mai des observată la menopauză

Aproape jumătate dintre femei se învinovățesc pentru schimbările corporale din menopauză   București, 23 septembrie 2026. Aproape jumătate (47%) dintre femeile...

UncategorizedO săptămână ago

Samsung dă startul lansării oficiale One UI 9, aducând cele mai noi experiențe Galaxy pe mai multe dispozitive

Galaxy AI îmbunătățit ajută utilizatorii să facă, să creeze și să înțeleagă mai mult pe toate dispozitivele   București, 22...

ActualitateO săptămână ago

De ce internetul merge perfect lângă router și slab în camera de alături

O conexiune rapidă la internet nu garantează automat Wi-Fi bun în fiecare colț al casei. Poți avea viteză foarte bună...

DiverseO săptămână ago

Unde nu a răsărit rapița? AEROCROP identifică zonele afectate cu ajutorul dronei

Compania românească AEROCROP monitorizează parcelele din aer, realizează rapoarte privind starea culturii și poate interveni cu drona agricolă pentru însămânțarea...

Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând
DiverseO săptămână ago

Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând?

Dimineața de după o nuntă are ritualul ei. Pantofii zac lângă ușă, agrafele sunt împrăștiate prin baie, iar rochia de...

Diverse2 săptămâni ago

Cum compari mai liniștit opțiunile pentru următoarea mașină

Piața mașinilor rulate din România se mișcă repede, iar deciziile se iau de multe ori sub presiunea timpului. Un anunț...

Economic2 săptămâni ago

Afacerile pornite de acasă devin o opțiune pentru tot mai mulți craioveni

Pentru multe proiecte mici, prima investiție nu mai este un spațiu comercial. Un birou amenajat într-o cameră, o masă pentru...

Economic2 săptămâni ago

Birocrația poate consuma timp prețios la începutul unei afaceri

Un fondator aflat la început poate pierde ore întregi între formulare, modele găsite online și informații care se referă la...

Uncategorized2 săptămâni ago

Ora exactă în UK după Brexit – s-a schimbat ceva?

Brexit nu a schimbat fusul orar al Regatului Unit. Marea Britanie continuă să folosească ora Greenwich Mean Time (GMT) în...

Actualitate2 săptămâni ago

Toalete și facilități sanitare la evenimentele corporative și lansarile de brand

Tot mai multe companii aleg locații neconvenționale pentru lansări de produs, evenimente corporative sau petreceri private: un depozit industrial reamenajat,...

Top Stiri Comisarul