Comitetul Afacerilor Externe și Apărării al Knessetului a avut în iulie și august două ședințe dedicate „acaparării de către palestinieni a Zonei C”. Participanții la discuții s-au plâns că în 61% din Cisiordania construcțiile palestiniene sufocă coloniile israeliene și le sabotează șansele de a se extinde și mai mult. Acesta e opusul absolut al realității.
La negocierile care au precedat Acordurile de la Oslo, Cisiordania a fost împărțită în trei zone: A, B și C. Deși teritoriile din Zona C au fost definite ca fiind sub controlul civil și militar al Israelului, aceasta era o definiție temporară urmărind să planifice o nouă detașare graduală a armatei israeliene în zonă. În această zonă locuiește o populație palestiniană veche și diversă, iar pământurile de acolo sunt rezervele ei de pământ.
Pentru țările occidentale – inclusiv SUA – și arabe care au sprijinit acordurile, precum și pentru israelieni și palestinieni, era clar că Zona C va fi parte din statul palestinian ce urma a fi înființat lângă Israel. Dar Israelul nu s-a limitat la a-și perpetua controlul civil și militar în zonă – el a încercat constant, prin cinice metode birocratice și militare, să reducă numărul palestinienilor care trăiesc acolo, împiedicând concomitent orice dezvoltare și construcție corespunzând necesităților populației protejate și reducându-și sieși obligațiile avute în calitate de putere ocupantă.
La ședințele comitetului din Knesset din 29 iulie și 18 august parlamentari ai partidelor Likud și Yamina și coloniști invitați de ele au declarat fățiș că evoluția naturală a acestui proces trebuie să fie: palestinienii trebuie să se mulțumească cu zonele A și B; adică nu mai mult de 39% din Cisiordania, cu porțiuni de teritoriu fără legături între ele. Așa a spus omul de la ONG-ul de dreapta Regavim, Meir Deutsch; așa a spus parlamentarul Likud Nir Barkat, care a propus și colonizarea a 2 milioane de evrei în Cisiordania; așa a spus parlamentarul Likud Gideon Sa’ar: „Revendicarea noastră, care este derivată din acorduri, este revendicarea întregii Zone C, iar în această bătălie pentru Pământul Israelului dintre noi și Autoritatea Palestiniană, ca reprezentată a celuilalt popor, noi nu suntem de la ONU. Noi ne alegem o tabără”.
Nici coronavirusul, nici inculpările lui Netanyahu și nici vorbele care le-au fost spuse de formă palestinienilor la festivitățile acordului de pace – nimic din toate acestea nu pot ascunde un lucru: „viziunea” enclavelor palestiniene este realitatea de coșmar care se materializează sub ochii noștri. Nu are nici o legătură cu soluția celor două state, care teoretic ar trebui să fie pomenită în acordul cu EAU. Aceasta este înfăptuirea viziunii coloniștilor, care într-un final va transforma în mod formal Israelul într-un stat apartheid.
