Connect with us

Actualitate

Guvernul Johnson susţine că negocierile post-Brexit „au luat sfârşit” din cauza UE / Macron reaminteşte Marii Britanii că decizia de a ieși din UE îi aparţine – International

Publicat

pe

Negocierile Marii Britanii cu Uniunea Europeană privind viitoarele relaţii bilaterale „au luat sfârşit”, a anunţat vineri Guvernul Boris Johnson, atribuind vina Bruxellesului, relatează Mediafax.

„Negocierile comerciale au luat sfârşit: UE le-a pus capăt efectiv prin anunţul că nu acceptă modificarea poziţiei de negociere”, a declarat purtătorul de cuvânt al premierului Boris Johnson, citat de Reuters.

„Nu au niciun rost negocierile comerciale dacă UE nu îşi modifică poziţia. UE a pus capăt efectiv negocierilor ieri. Doar dacă UE îşi schimbă fundamental poziţia, va merita să discutăm”, a precizat oficialul britanic.

UE a transmis că echipa de negociatori va merge la Londra săptămâna viitoare, pentru continuarea negocierilor. Întrebat despre acest lucru, purtătorul de cuvânt al Guvernului britanic a răspuns: „Ar avea sens ca negociatorul Michel Barnier să vină la Londra doar pentru un singur lucru, dacă este pregătit să discute despre toate problemele pe baza textelor legale în mod accelerat, fără a i se cere Marii Britanii să facă toţi paşii. Sau dacă vrea să discute aspecte practice, precum călătoriile şi transporturile”.

Reprezentantul Downing Street a precizat că vor fi continuate negocierile privind implementarea reglementărilor tranzitorii în Irlanda de Nord, parte a Marii Britanii.

Uniunea Europeană va continua negocierile cu Marea Britanie pentru ajungerea la un acord privind relaţiile post-Brexit, dar un astfel de acord nu este dorit cu orice preţ, a declarat, vineri, preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. „Negocierile UE-Marea Britanie: Uniunea Europeană continuă acţiunile pentru ajungerea la un acord, dar nu cu orice preţ. După cum era planificat, echipa noastră va merge săptămâna viitoare la Londra pentru intensificarea negocierilor”, a transmis Ursula von der Leyen prin Twitter.

Uniunea Europeană a avertizat Marea Britanie, într-o declaraţie adoptată la summitul de la Bruxelles, că progresele în negocierile privind relaţiile post-Brexit sunt insuficiente, îndemnând statele membre să se pregătească inclusiv pentru scenariul încheierii tranziţiei fără niciun acord. Charles Michel, preşedintele Consiliului European, a transmis și el că Uniunea Europeană vrea un acord privind relaţiile post-Brexit cu Marea Britanie, „dar nu cu orice preţ”.

David Frost, negociatorul Guvernului Boris Johnson privind Brexit, s-a declarat, joi seară, „dezamăgit” de concluziile summitului Uniunii Europene. La rândul său, premierul Boris Johnson, care nu acceptă prelungirea tranziţiei şi nici concesii pentru a menţine standardele comunitare, a anunţat vineri că Marea Britanie trebuie să înceapă pregătirile pentru lipsa unui acord cu Uniunea Europeană după expirarea tranziţiei post-Brexit.

Emmanuel Macron reaminteşte Marii Britanii că decizia de a se retrage din UE îi aparţine

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a afirmat vineri, la finalul summitului UE, că negocierile cu Marea Britanie stagnează din multe puncte de vedere, reamintind că Brexitul este „alegerea suverană a poporului britanic”, relatează Mediafax.

Întrebat de un jurnalist dacă este pregătit să blocheze un viitor acord cu Marea Britanie doar din cauza cotelor de pescuit, Emmanuel Macron a răspuns: „Cred că sunteţi victima unei intoxicări, nu este vorba de o intoxicaţie alimentară, ci despre o intoxicare cu informaţii. Negocierile nu stagnează doar din cauza pescuitului, care este doar un argument tactic britanic, stagnează din cauza a tot. Tot”, a declarat Emmanuel Macron, citat de agenţia Reuters.

„Şi noi suntem foarte nefericiţi din cauza Brexit. Dar este alegerea suverană a poporului britanic. Şi se mai întâmplă faptul că liderii celor 27 de ţări care au rămas în UE nu se află aici doar pentru a-l face fericit pe premierul britanic”, a punctat Emmanuel Macron.

„Nu avem diviziuni, nu au existat nici asupra Acordului retragerii Marii Britanii din UE, nici asupra relaţiilor viitoare, îl susţinem unanim pe negociatorul Michel Barnier. Suntem pregătiţi pentru un acord, dar nu cu orice preţ”, a explicat preşedintele Franţei.

***

Marea Britanie s-a retras din Uniunea Europeană pe 1 februarie. În perioada de tranziţie post-Brexit, care durează până pe 31 decembrie 2020, Marea Britanie va continua să aplice reglementările Uniunii Europene. Premierul Boris Johnson speră că va finaliza până pe 31 decembrie 2020 negocierile privind viitoarele relaţii bilaterale. Liderii UE i-au transmis în mod repetat că timpul este foarte scurt. Bruxellesul a avertizat Guvernul de la Londra că va trebui să respecte standardele sociale, de muncă şi de protecţie a mediului pentru a obţine un acord de liber-schimb cu Uniunea Europeană. Downing Street susţine că vrea condiţii similare cu cele acordate de Uniunea Europeană Canadei, Coreei de Sud şi Japoniei, dar oficiali UE au atras atenţia că situaţia este diferită la nivelul standardelor, în contextul proximităţii geografice dintre Uniunea Europeană şi Marea Britanie. Recent, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a avertizat că Uniunea Europeană trebuie să se pregătească pentru scenariul încheierii fără niciun acord a tranziţiei post-Brexit.

Tensiunile s-au amplificat în contextul în care Guvernul Boris Johnson vrea să modifice unele clauze ale Acordului Brexit, un plan considerat a fi o încălcare a reglementărilor internaţionale. Tratatul conferă un statut special provinciei britanice Irlanda de Nord, pentru a evita apariţia controalelor la frontieră şi a menţine Acordul de pace din Vinerea Mare. Însă Guvernul Boris Johnson contestă menţinerea reglementărilor UE în provincia britanică Irlanda de Nord.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized8 ore ago

Wawsome lanseaza campania „Cunoaste-ti drepturile” pentru a informa consumatorii despre dreptul la accesibilitate digitala

9 din 10 site-uri analizate de Wawsome prezinta probleme importante de accesibilitate digitala Wawsome dezvolta parteneriate pentru educare si constientizare...

Uncategorized9 ore ago

Xiaomi aduce în România seria REDMI 17, cu o baterie de 7.500 mAh, un ecran generos de 6,9 inch și rezistență pentru utilizarea zilnică

București, 18 august 2026 – Xiaomi aduce în România seria REDMI 17, cea mai nouă generație a gamei sale de smartphone-uri...

Uncategorized12 ore ago

3 zile. 15 ani de Summer Well. Un weekend care ramane cu noi.

Summer Well si-a incheiat editia aniversara de 15 ani dupa trei zile in care muzica, arta, designul si energia publicului...

DiverseO zi ago

Eveniment parfumat la malul mării: Oriflame lansează două noi parfumuri de nișă create în colaborare cu Givaudan Paris la Hotel Carmen International

În această vară, parfumurile Top Scents by Oriflame se regăsesc într-unul dintre cele mai elegante decoruri de pe litoralul românesc. Pentru al...

UncategorizedO zi ago

Lens învinge PSG cu 1-0 și câștigă Supercupa Franței, deși a jucat peste 45 de minute în inferioritate numerică

Credit foto: Andrei Plesnilă Echipa Lens a obținut o victorie surprinzătoare cu 1-0 împotriva PSG în finala Supercupei Franței, disputată...

Diverse3 zile ago

Shaorma Fest 2026 are loc la Divertiland Water Park, lângă București, pe 26 și 27 septembrie

În toamna acestui an, România marchează o premieră națională: lansarea Shaorma Fest, primul festival dedicat exclusiv shaormei, cel mai apreciat street-food...

Uncategorized4 zile ago

Un singur telefon îți poate simplifica întreaga zi?

HONOR 600 Smart 5G combină autonomia extinsă, funcțiile inteligente și conectivitatea fără griji într-un smartphone accesibil   București, 14 august...

Diverse4 zile ago

ANALIZĂ NBI | Bucureștiul câștigă teren în CEE: prețuri competitive, ofertă limitată și potențial de convergență

Bucureștiul intră într-o nouă etapă de maturizare imobiliară. Diferența de preț față de principalele capitale din Europa Centrală și de...

Uncategorized4 zile ago

Aromaterapia acasă: cum creezi o atmosferă plăcută în fiecare cameră

Sursă imagine: https://www.pexels.com/ro-ro/@mareefe/   Mirosul este singurul simț care ajunge direct la sistemul limbic, zona creierului responsabilă cu emoțiile și...

Uncategorized4 zile ago

Suplimente pentru inimă – ce trebuie să știi despre magneziu, CoQ10 și omega-3

Sursa foto: Pexels.com  Mulți oameni ajung la cardiolog cu palpitații, fac Holter, EKG, analize și primesc același răspuns: „Totul e...

Uncategorized4 zile ago

Dezmembrări Citroen – piese originale pentru întreținerea și repararea mașinii

Citroen are o gamă foarte variată de autoturisme, de la modele compacte de oraș până la monovolume, SUV-uri și utilitare....

Uncategorized5 zile ago

evomag: cumpărăturile pentru școală încep cu două săptămâni mai devreme și se întind pe o perioadă mai lungă. 15% din vânzări sunt realizate înainte de jumătatea lunii august

Produsele cu valoare mai mare, precum laptopurile, tabletele, monitoarele și imprimantele, sunt cumpărate primele Numărul comenzilor achitate în rate a...

Uncategorized5 zile ago

Cum să eviți problemele centralei termice în plin sezon rece

Află de ce verificările periodice ISCIR, reparațiile prompte și punerea corectă în funcțiune a centralei termice te pot scuti de...

Uncategorized6 zile ago

HONOR lansează revoluționarul Robot Phone și deschide o nouă eră a filmării cu telefonul prin robotică și inteligență artificială

Primul smartphone din lume cu gimbal mecanic 4DoF* complet integrat, control inteligent al mișcării bazat pe AI și tehnologie de...

UncategorizedO săptămână ago

HONOR invită familiile la Big Little Festival 2026 și lansează un concurs cu premii pe Facebook și Instagram

București, 10 august 2026 –  HONOR anunță prezența la Big Little Festival 2026, unul dintre cele mai așteptate evenimente dedicate copiilor și...

DiverseO săptămână ago

Se lansează patru noi publicații online dedicate femeilor: BeautyCorner.ro, BellaMag.ro, PureBeauty.ro și RevistaDiva.ro

Timișoara, 10 august 2026 – Peisajul editorial online din România se extinde cu patru noi publicații dedicate publicului feminin: BeautyCorner.ro,...

UncategorizedO săptămână ago

Detartraj în Sector 6 la Dentago: investiția în sănătatea ta

Descoperă cum un detartraj profesional la Dentago, Sector 6, poate preveni problemele gingivale și menține zâmbetul sănătos. Află de ce...

Termopane Ambient Plast Termopane Ambient Plast
Uncategorized2 săptămâni ago

Alege un producător local pentru termopane premium

Alegerea unor ferestre noi nu mai înseamnă doar schimbarea tâmplăriei vechi. Într-o perioadă în care eficiența energetică, confortul și durabilitatea...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR aduce fluxul de lucru cinematografic ARRI în universul creației pe mobil, odată cu lansarea noilor tehnologii de imagine

HONOR prezintă motorul de imagine AiMAGE construit pe arhitectura cip-dispozitiv-cloud, anunță înființarea unui laborator comun de tehnologie imagistică împreună cu...

Uncategorized2 săptămâni ago

Cât durează încălzirea unui jacuzzi și ce poți face pentru a reduce timpul de așteptare?

Sursă imagine: https://www.magnific.com/   Încălzirea unui jacuzzi durează, de regulă, câteva ore, însă timpul exact depinde de volumul apei, temperatura...

Top Stiri Comisarul