Connect with us

Actualitate

Presa germană: Olanda – Eșecul celor plini de umor – International

Publicat

pe

Olanda se întreabă cum de s-a lăsat prinsă într-o capcană pandemică precum aceasta. Probabil că este vorba despre anumite caracteristici proprii țării, cum ar fi liberalitatea și nonșalanța. Totuși, din păcate, are legătură și cu eșecul politic. Problema pe care Olanda o are nu poate fi mai adecvat descrisă decât prin acel clip de 15 secunde care a circulat pe rețelele de socializare săptămâna trecută. Un tânăr, evident un sceptic al protecției pentru gură și nas, este intervievat în fața unui supermarket. El mărturisește cu un entuziasm autentic: „Cred că este bine că în Olanda putem decide noi înșine ce să facem. Știți, suntem oameni deștepți”. Jurnalistul răspunde: „Oameni deștepți cu cea mai mare rată de infectare din lume!”, moment în care tânărul își coboară privirea și murmură: „Știu, știu”, scrie Suddeutche Zeitung, citat de Rador

Cea mai mare rată de infectare din lume poate fi o exagerare, dar este sigur faptul că Olanda se situează în Europa la un nivel ridicat, iar situația din această țară evoluează spre mai rău. Aproximativ 8.000 de infectări pe zi, la fel ca în Germania, dar care are de peste patru ori mai mulți locuitori, pentru care există prea puține paturi de terapie intensivă. În primăvară, pacienții care necesitau ventilare artificială trebuiau trimiși în Renania de Nord-Westfalia. În Olanda nu s-au considerat necesare mai mult de 1.800 de paturi, în timp ce în regiunea similară ca suprafață a Renaniei de Nord-Westfalia sunt 6.000 de paturi.

Comparativ cu Germania, în Olanda se testează puțin, autoritățile sanitare sunt complet depășite în a urmări contacții, iar aplicația de avertizare pentru coronavirus, anunțată încă din luna aprilie, a fost lansată abia recent. Și măștile? Obligația de a le purta în spațiile publice tocmai a fost emisă, dar mesajul guvernului este că „mondkapjele” nu sunt de niciun folos.

Se răspândește un ușor sentiment de remușcare, care contrastează puternic cu mândria demonstrativă și nonșalanța pe care olandezii au afișat-o în primele luni ale pandemiei. Atitudinea de la acea vreme era că problema ar putea fi soluționată și cu măsuri mai puțin stricte, ceea ce era de așteptat din partea olandezilor iubitori de libertate. În consecință, prim-ministrul Mark Rutte a vorbit despre o carantină „inteligentă”, sintagmă care a reprezentat, de asemenea, o înțepătură la adresa țărilor vecine care credeau că trebuie să lupte împotriva virusului cu măsuri luate până la sânge și lacrimi. Multe mijloace de informare au preluat termenul „inteligent” fără ghilimele și au sărbătorit calmul lui Rutte. Domina bucuria pentru cât de „bine organizată” era țara. Nu s-au auzit aproape niciun fel de critici și, dacă da, au venit de la cei pentru care „Viruswaanzin” („mania virală”) a mers mult prea departe.

Țara a supraviețuit destul de bine primului val de virus și, când numerele au scăzut pe timpul verii, a crescut încrederea în sine. Doar acum când Olanda, la fel ca Belgia, ar putea fi lovită de un „tsunami”, se nasc întrebările. Cum pot fi explicate valorile ridicate și eșecul strategiei? Ar putea avea vreo legătură cu acele „caracteristici naționale” prezentate într-o lumină atât de bună? Liberalitatea, care pentru mulți oameni face din Olanda una dintre țările preferate de locuit din lume, și democrația de tip „polder” (termenul olandez pentru suprafețele de teren străjuite de diguri) a „împreună-negocierii” împiedică o luptă eficientă împotriva pandemiei?

Psihologia etnică este foarte puternică. În ziarul De Volkskrant, medicul geriatru olandez Rudi Westendorp a făcut o comparație cu Danemarca, țară pentru a cărei echipă de criză destinată luptei împotriva coronavirus a lucrat mult timp. Virusul a fost gestionat acolo cu mai mult succes, deoarece individul se vede pe sine, într-o mai mare măsură, ca parte a unui grup. „Faceți parte din societate, astfel încât societatea trebuie să aibă grijă de voi. Dar, mai important, fiecare face societatea să funcționeze bine”. În Olanda lipsește această „conștientizare colectivă”. În plus, odată luate deciziile, acestea nu sunt unanim acceptate.

Este oare de vină densitatea extrem de mare a populației? Experții resping această teză, deoarece nu există cu adevărat condiții de viață restrictive, majoritatea olandezilor trăind în propria lor casă. Este mai probabil ca aceștia să se infecteze la petreceri unde participă fără niciun fel de protecție. Forfota veselă dintr-un cort amplasat în Piața Parlamentului de la Haga a devenit faimoasă chiar în momentul în care parlamentarii dezbăteau „închiderea parțială”, aflată în vigoare de miercurea trecută.

În spatele acestei imagini unii văd un motiv mult mai solid: eșecul guvernului. Rutte și cei mai importanți consilieri științifici ai săi au comunicat contradictoriu încă de la început, se plânge mișcarea „Containment nu”. S-au jucat în mod deschis cu teoria „imunizării turmei” și, spre deosebire de Germania, de exemplu, s-au pronunțat în mod conștient împotriva unei strategii dure de a ține virusul sub control. Acum puteți vedea consecințele.

Optimismul demonstrativ al prim-ministrului olandez și veșnica lui bună dispoziție intră, de asemenea, în vizorul criticilor. Apariția sa exprimă dorința „de a reveni cât mai curând posibil la vremurile fericite cu o bere pe terasă”, scrie Addie Schulte în ziarul olandez NRC Handelsblad. Această atitudine duce la concepția greșită că toate problemele pot fi rezolvate rapid, că totul poate fi calculat cu precizie și prevăzut cu ușurință. Pandemia arată deficiențele unui sistem în care se fac calcule în pripă, de exemplu cele legate de paturile din spital: „Factorul de incertitudine este ignorat. Oricine elimină toată grăsimea de pe oase moare rapid de foame”.

Critica crescândă la adresa lui Mark Rutte nu a afectat încă cifrele sondajelor, care îi poziționează pe liberalii săi de dreapta în fruntea clasamentului, fără să fie amenințați îndeaproape de opoziție. Cu toate acestea, ceea ce atrage atenția este revenirea politicianului naționalist de dreapta Geert Wilders, care a atacat dur abordarea lui Rutte și, așa cum era de așteptat, i-a învinuit în special pe migranți pentru numărul tot mai mare de infectări. Partidul pentru Libertate a lui Wilders a câștigat astfel un plus de zece puncte.

La toate acestea se adaugă jenanta călătorie de vacanță a familiei regale în Grecia, care sfidează toate recomandările din timpul pandemiei. Willem-Alexander și Maxima au anulat călătoria în weekend, după numai o zi de indignate critici primite de Twitter. Prim-ministrul Mark Rutte, responsabil din punct de vedere politic pentru comportamentul monarhului, a trebuit să recunoască că știa despre această călătorie și că nu a descurajat-o. Suddeutche Zeitung

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Termopane Ambient Plast Termopane Ambient Plast
UncategorizedO zi ago

Alege un producător local pentru termopane premium

Alegerea unor ferestre noi nu mai înseamnă doar schimbarea tâmplăriei vechi. Într-o perioadă în care eficiența energetică, confortul și durabilitatea...

Uncategorized2 zile ago

Cât durează încălzirea unui jacuzzi și ce poți face pentru a reduce timpul de așteptare?

Sursă imagine: https://www.magnific.com/   Încălzirea unui jacuzzi durează, de regulă, câteva ore, însă timpul exact depinde de volumul apei, temperatura...

Nicușor Dan Nicușor Dan
Politic6 zile ago

Cum a transformat Nicușor Dan o notă de trecere într-un mesaj de stabilitate

Recenta decizie a agenției de rating Fitch de a menține calificativul României – într-un moment de puternică presiune macroeconomică –...

Alexandru Nazare Alexandru Nazare
Politic7 zile ago

România evită să fie retrogradată în „JUNK”. Rolul decisiv al lui Alexandru Nazare, în trecerea unui nou test important

România a reușit să își păstreze calificativul recomandat investițiilor din partea agenției internaționale Fitch, evitând astfel trecerea în JUNK, un...

Poate corpul meu să respingă implanturile mamare Poate corpul meu să respingă implanturile mamare
DiverseO săptămână ago

Poate corpul meu să respingă implanturile mamare?

Cuvântul respingere l-am împrumutat cu toții din povestea transplanturilor. Ne imaginăm un rinichi primit de la un donator, tratament luat...

UncategorizedO săptămână ago

SUMMER WELL implineste 15 ani. Festivalul care a transformat muzica intr-un univers cultural revine in august

Exista festivaluri la care mergi pentru un concert. Si exista Summer Well – locul in care muzica este doar inceputul....

UncategorizedO săptămână ago

Zyxel Networks îmbunătățește guvernanța în materie de securitate a produselor pentru a proteja IMM-urile și furnizorii de servicii de gestionare (MSP)

Pe măsură ce amenințările cibernetice bazate pe inteligența artificială (AI) iau amploare și reglementările privind securitatea cibernetică devin tot mai...

gardul potrivit gardul potrivit
DiverseO săptămână ago

Cum economisești zeci de ore de muncă alegând gardul potrivit

În timp ce piața imobiliară pune accentul pe designul interior și pe tehnologiile Smart Home, o mare parte dintre proprietarii...

UncategorizedO săptămână ago

Cum recunoști un brand coreean

Piața e plină de branduri care „arată” coreean: ambalaj minimalist, ingrediente la modă, estetica dewy, promisiunea de glass skin. Dar,...

vase sparte vase sparte
SocialO săptămână ago

Picioare grele, vase sparte și senzația de arsură: semnele pe care multe femei le ignoră ani întregi

Pentru multe femei, problema începe discret. Câteva vinișoare fine în spatele genunchilor. O rețea subțire de vase roșiatice pe coapse....

DiverseO săptămână ago

Peste 40 de comunități organizează „Zilele Diasporei” în această vară

În urmă cu zece ani, RePatriot lansa inițiativa „Zilele Diasporei”, pornind de la o convingere simplă: românii plecați peste hotare...

UncategorizedO săptămână ago

Dincolo de capacitatea bateriei: cum regândește HONOR Magic V6 autonomia unui telefon pliabil

Tehnologia siliciu-carbon aduce 6.660 mAh într-un design ultra-subțire, construit pentru utilizare pe termen lung   București, 30 iulie 2026 – Există...

UncategorizedO săptămână ago

Studiu Xiaomi: 9 din 10 români spun că o cameră de supraveghere este cel mai util dispozitiv atunci când pleacă în vacanță

Peste 74% dintre respondenții unui studiu Xiaomi declară că monitorizarea locuinței de pe telefon este foarte utilă atunci când nu...

UncategorizedO săptămână ago

De ce HONOR Magic V6 continuă să stabilească standardul în segmentul telefoanelor pliabile

București, 29.07.2026 – Pe măsură ce segmentul smartphone-urilor pliabile premium evoluează și noi modele apar pe piața locală, diferențierea nu mai...

Diverse2 săptămâni ago

Cum alegi parfumul potrivit pentru vară? Ingredientele care rezistă în sezonul cald

Vara schimbă tot: hainele pe care le purtăm, rutina de îngrijire și chiar parfumul pe care îl alegem în fiecare...

Diverse2 săptămâni ago

„Micul miracol” din Parlament. PSD, PNL, AUR și USR au votat la fel pentru a ține prețul motorinei sub 10 lei / Cum arată măsura

Dacă în privința noului guvern nu se înțeleg, în prima zi a sesiunii extraordinare social-democrații și liberalii au căzut de...

Uncategorized2 săptămâni ago

Tehnologia Dyson: aliatul tău pentru o vacanță fără compromisuri

Vacanțele sunt despre relaxare, spontaneitate și timp petrecut cu cei dragi, nu despre lista nesfârșită de lucruri pe care trebuie...

Uncategorized2 săptămâni ago

Ultimele zile de reduceri pentru HONOR Magic V6 și HONOR Watch 6

Reduceri de până la 1.500 de lei pentru HONOR Magic V6 și până la 200 de lei pentru HONOR Watch...

Uncategorized2 săptămâni ago

România, campioană mondială la fotbal virtual! Răzvan Puiu cucerește titlul la Paris

Titlul a fost câștigat la Esports World Cup 2026, turneul care a reunit la Paris, între 22 și 26 iulie,...

Cum se optimizează prelucrarea materialelor dificile pe CNC? Cum se optimizează prelucrarea materialelor dificile pe CNC?
Diverse2 săptămâni ago

Cum se optimizează prelucrarea materialelor dificile pe CNC?

Prelucrarea unui aliaj greu de așchiat nu se câștigă prin forță brută. Se câștigă prin echilibru. Trebuie să ții sub...

Top Stiri Comisarul