Connect with us

Actualitate

Un bărbat cu coronavirus din Mediaș a murit așteptând un pat de terapie intensivă / Director DSP: Nu este Terapie Intensivă pentru COVID în spitalul municipal, iar toate locurile ATI din Ardeal sunt ocupate – Coronavirus

Publicat

pe

Un bărbat de 65 de ani, din Mediaș, județul Sibiu, a murit, vineri, așteptând un pat de terapie intensivă care urma să fie ”pregătit începând de luni”. Omul avea multe comorbidități, a fost pus pe oxigen de medicii de la Spitalul Municipal, însă, în cele din urmă organismul său a cedat, relatează Mediafax. Directorul DSP Sibiu a spus că în Ardeal nu mai există niciun pat ATI, astfel încât pacientul nu avea unde să fie transferat.

Directorul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Sibiu, Gabriel Budescu, a declarat, vineri seara, pentru MEDIAFAX, că medicii de la Spitalul Municipal Mediaș au făcut tot ce s-a putut pentru acest pacient, însă, din păcate, în cele din urmă a fost declarat decesul. Spitalul din Mediaș nu are terapie intensivă pentru bolnavii COVID-19, aici urmând ca, de luni, să fie instalate două sau trei posturi.

„Pacientul a fost pus pe oxigen. Nu a fost intubat, dar a fost pus pe oxigen. A avut mai multe comorbidități, cardiopatie ischemică, diabet. A decedat. I s-au acordat toate îngrijirile, a avut oxigen, doar că nu a fost intubat. La Mediaș nu se putea intuba, pentru că secția de Terapie Intensivă este pentru ceilalți pacienți, care veneau din secții unde au fost operați. Erau oricum posturile (de ATI – n.r.) ocupate. Aici (la Spitalul Mediaș – n.r.) nu este Terapie Intensivă pentru COVID. Vor pregăti, începând de luni, 2 sau 3 posturi de Terapie la Spitalul Municipal”, a declarat, Budescu.

Întrebat dacă s-a încercat transferul acestui pacient în alt spital unde ar fi putut fi găsit un post de ATI, Budescu a spus că în Ardeal nu mai există această posibilitate, toate paturile ATI fiind ocupate.

„Este plin de pacienți care doresc să meargă la ATI (…) câte 3 – 4 – 5 – 7… nicăieri nu există posibilitatea. Sau cel puțin în Ardeal nu există posibilitatea aceasta. Dar să știți că și pacienții intubați își pot pierde viața, pentru că este o luptă”, a mai spus Budescu.

Acesta trage un semnal de alarmă: situația va deveni din ce în ce mai dificilă.

„Eu doresc să nu ne mai întâlnim cu situații de acest fel. Situația va deveni din ce în ce mai dificilă pentru că sunt persoane în vârstă, care, din păcate, din neatenția lor, ori din neatenția familiei, a colegilor, ajung să ia acest virus și să știți că situația este foarte delicată”, a mai declarat directorul DSP Sibiu.

Pacienții cu COVID-19 în stare gravă sunt tratați la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, unde există doar 12 paturi de Terapie Intensivă. Deși până la începutul lunii octombrie, spitalul a putut primi pacienți și din alte județe, în ultimele două săptămâni, cinci pacienți cu COVID-19 au fost transferați la secții ATI din județul Argeș.

Mai multe localități din județul Sibiu, între care și municipiul Sibiu, intră, de sâmbătă, în scenariul roșu, din cauza ratei de infectare, care a trecut de 3 la mia de locuitori.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Diverse3 zile ago

ASE: Verificările nu au confirmat prezența ploșnițelor în clădirile universității

În contextul imaginilor și materialelor video distribuite în spațiul public privind posibila prezență a ploșnițelor în imobilul „Virgil Madgearu” al...

Uncategorized3 zile ago

Pastila Wegovy®: scădere medie de 4,1% în greutate după trei luni la persoanele care au trecut de la tratamente injectabile

Persoanele care au trecut de la tratamente injectabile pentru managementul greutății la pastila Wegovy® au înregistrat o scădere medie de...

Uncategorized5 zile ago

M+S și fulgul de nea spun lucruri diferite despre cauciucurile all season: Ce trebuie verificat înainte de cumpărare

Sursa foto: magnific.com La prima vedere, două anvelope all season pot părea aproape identice. Au aceeași dimensiune, prețuri apropiate și...

Uncategorized5 zile ago

Factori care influențează prețul unui geam termopan

Ferestrele termopan sunt o investiție importantă și necesară pentru orice locuință, iar prețul acestora poate varia în funcție de caracteristici,...

Uncategorized6 zile ago

Arta întâlnește tehnologia: HONOR devine partener în noul sezon Art Safari New Museum

Tabletele și accesoriile HONOR completează experiența de vizitare în noul sezon Art Safari New Museum, oferind publicului acces interactiv la...

DiverseO săptămână ago

Cum alegi accesorii de calitate pentru dispozitive cu acumulator

Accesoriile potrivite fac diferența între o experiență sigură și una problematică atunci când vine vorba despre dispozitive cu acumulator. De...

DiverseO săptămână ago

Cât costă construirea unei hale industriale?

Costul unei hale industriale nu poate fi stabilit corect numai pe baza suprafeței. Două hale cu aceeași dimensiune pot avea...

EconomicO săptămână ago

Monsson Trading sponsorizează cu 3 milioane de lei modernizarea Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din Constanța

Furnizorul de energie Monsson Trading finanțează cu 3.000.000 de lei modernizarea integrală a Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din cadrul...

UncategorizedO săptămână ago

Aparatul Karcher defect: ce verifici înainte de service

Un aparat Karcher care se oprește, pierde presiune sau aspiră slab anunță de obicei o problemă care se agravează. Iată...

Actualitate2 săptămâni ago

Debit și credit sunt termeni simpli până când apar în contexte diferite

Cuvintele debit și credit apar în extrasul de cont, în contabilitate, pe carduri și în discuțiile despre împrumuturi. Tocmai această...

Diverse2 săptămâni ago

Înmormântarea, pas cu pas: ce presupune organizarea unei ceremonii funerare

Nimeni nu își dorește să fie în situația în care primește vestea că un membru al familiei a decedat. Este...

Uncategorized2 săptămâni ago

Corporate travel management pentru deplasări de business mai bine controlate

Serviciile de corporate travel management ajută companiile să gestioneze mai eficient deplasările angajaților, de la rezervarea zborurilor și a hotelurilor...

Uncategorized2 săptămâni ago

Sondaj Novo România: greutatea, schimbarea cea mai des observată la menopauză

Aproape jumătate dintre femei se învinovățesc pentru schimbările corporale din menopauză   București, 23 septembrie 2026. Aproape jumătate (47%) dintre femeile...

Uncategorized2 săptămâni ago

Samsung dă startul lansării oficiale One UI 9, aducând cele mai noi experiențe Galaxy pe mai multe dispozitive

Galaxy AI îmbunătățit ajută utilizatorii să facă, să creeze și să înțeleagă mai mult pe toate dispozitivele   București, 22...

Actualitate2 săptămâni ago

De ce internetul merge perfect lângă router și slab în camera de alături

O conexiune rapidă la internet nu garantează automat Wi-Fi bun în fiecare colț al casei. Poți avea viteză foarte bună...

Diverse2 săptămâni ago

Unde nu a răsărit rapița? AEROCROP identifică zonele afectate cu ajutorul dronei

Compania românească AEROCROP monitorizează parcelele din aer, realizează rapoarte privind starea culturii și poate interveni cu drona agricolă pentru însămânțarea...

Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând
Diverse2 săptămâni ago

Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând?

Dimineața de după o nuntă are ritualul ei. Pantofii zac lângă ușă, agrafele sunt împrăștiate prin baie, iar rochia de...

Diverse2 săptămâni ago

Cum compari mai liniștit opțiunile pentru următoarea mașină

Piața mașinilor rulate din România se mișcă repede, iar deciziile se iau de multe ori sub presiunea timpului. Un anunț...

Economic2 săptămâni ago

Afacerile pornite de acasă devin o opțiune pentru tot mai mulți craioveni

Pentru multe proiecte mici, prima investiție nu mai este un spațiu comercial. Un birou amenajat într-o cameră, o masă pentru...

Economic2 săptămâni ago

Birocrația poate consuma timp prețios la începutul unei afaceri

Un fondator aflat la început poate pierde ore întregi între formulare, modele găsite online și informații care se referă la...

Top Stiri Comisarul