Connect with us

Actualitate

Coronavirusul „mutant” la vizoni: cercetătorii, între prudență și vigilență – Stiintele vietii

Publicat

pe

Unele animale se pot infecta cu Covid-19 iar vizonii (nurcile americane) pot chiar să-l transmită la om. Dar deocamdată nu există dovezi că acest salt între specii agravează epidemia, potrivit cercetătorilor, prudenți dar vigilenți după anunțul autorităților din Danemarca, scrie AFP.

Premierul danez Mette Frederiksen a anunțat miercuri uciderea în totalitate a celor peste 15 milioane de vizoni din țară, afirmând că o versiune care a suferit mutații a SARS-Cov-2 și care ar putea amenința eficiența unui viitor vaccin a fost transmisă de aceste animale la 12 persoane.

Anunțul a avut efectul unei bombe în presa din întreaga lume, într-un climat de angoasă provocat de pandemia de Covid-19 care are un bilanț de peste 1,2 milioane de morți în mai puțin de un an.

Această tulpină, denumită „Cluster 5”, implică, potrivit primelor studii invocate de danezi, o eficiență mai redusă a anticorpilor umani, ceea ce amenință punerea la punct a unul vaccin împotriva Covid-19.

Dar numeroși experți sunt circumspecți și se întreabă despre realitatea acestor suspiciuni privind gradul de pericol al mutației, în lipsa unor studii publicate.

„Mi-aș dori cu adevărat ca această tendință de a face știință prin comunicate de presă să înceteze. Nu există niciun motiv ca datele genomice să nu poată fi împărtășite pentru a permite comunității științifice să evalueze aceste afirmații”, a denunțat pe Twitter Angela Rasmussen, virusolog la universitatea Columbia (New York).

Virușii cu ARN, precum coronavirusul apărut în China la sfârșitul lui 2019, suferă mutații tot timpul, fără ca acest lucru să presupună în mod necesar consecințe semnificative. Niciun studiu științific nu demonstrează de altfel la acest stadiu că vreuna dintre numeroasele mutații ale SARS-Cov-2 ar fi modificat gradul de contagiune sau de pericol.

Contaminarea la vizoni nu este de altfel o noutate. Pe lângă Danemarca, numeroase crescătorii au fost afectate din luna iunie în Olanda, SUA sau Spania. Au fost de asemenea raportate câteva cazuri de infectare a oamenilor prin intermediul animalelor.

Anunțul danez merge însă mai departe, descriind trecerea, de la vizon la om, a unei tulpini diferite a virusului.

„Potrivit informațiilor autorităților daneze, acest virus nu este nici mai patogen nici mai virulent”, spune Gilles Salvat, expert al agenției sanitare franceze Anses.

Dar temerea este vă ar putea deveni „un al doilea virus dominant în populație (…). A face un virus pentru o tulpină este deja complicat, dacă trebuie făcut pentru două, patru sau șase tulpini este încă și mai complicat”, continuă expertul, calificând drept „precauție” decizia de omorâre a vizonilor.

„Contraproductiv”

„Această măsură este deplin justificabilă din punct de vedere sanitar pentru a elimina o potențială sursă de transmitere a virusului”, spune și Pr François Balloux, de la University College din Londra.

Dar „evocarea riscului ca vizonii să poată genera o a doua pandemie pare excesiv și contraproductiv în climatul anxios actual”, avertizează el, notând că mutații similare existau deja în populație fără a se fi răspândit.

„Se știe că acest virus cu aceleași mutații a apărut în crescătorii de vizoni, a fost transmis la oameni și nu a crescut deloc în frecvență, rămâne foarte rar în rândul populației”, a subliniat el, chiar dacă admite că nu este „în întregime imposibil” ca această linie „să se poată răspândi și să facă vaccinurile mai puțin eficiente”.

„Adevăratele implicații ale schimbărilor” aduse de mutația care afectează proteina care permite virusului să intre într-o celulă „nu au fost evaluate de comunitatea științifică”, a afirmat și James Wood, profesor de medicină veterinară la Universitatea Cambridge.

„Este prea devreme pentru a putea spune că această schimbare va provoca un eșec al vaccinurilor sau al imunității”, comentează el, citat de Science Media Centre.

Pe lângă vizoni, cazuri de contaminare cu Covid-19 au fost întâlnite și la alte carnivore, în special pisici, dar și câini și chiar tigri și lei dintr-o grădină zoologică din New York.

La acest stadiu, „riscul unei propagări a Covid-19 de la animale la oameni este considerat foarte slab”, estimează Centrul american de prevenție și luptă împotriva bolilor (CDC).

După anunțul autorităților daneze, academia franceză de medicină a cerut vineri persoanelor infectate să „evite orice contact” cu animalele lor de companie, în special dihori, din aceeași familie ca și vizonii.

Angela Rasmussen este îngrijorată de instalarea virusului la pisicile nedomestice. „Pisicile sunt receptive la infecție și există milioane de pisici sălbatice în Statele Unite”, subliniază ea.

„Dacă pisicile devin un rezervor, am putea rămâne blocați cu SARS-Cov-2 timp de ani”.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Diverse3 zile ago

ASE: Verificările nu au confirmat prezența ploșnițelor în clădirile universității

În contextul imaginilor și materialelor video distribuite în spațiul public privind posibila prezență a ploșnițelor în imobilul „Virgil Madgearu” al...

Uncategorized3 zile ago

Pastila Wegovy®: scădere medie de 4,1% în greutate după trei luni la persoanele care au trecut de la tratamente injectabile

Persoanele care au trecut de la tratamente injectabile pentru managementul greutății la pastila Wegovy® au înregistrat o scădere medie de...

Uncategorized5 zile ago

M+S și fulgul de nea spun lucruri diferite despre cauciucurile all season: Ce trebuie verificat înainte de cumpărare

Sursa foto: magnific.com La prima vedere, două anvelope all season pot părea aproape identice. Au aceeași dimensiune, prețuri apropiate și...

Uncategorized5 zile ago

Factori care influențează prețul unui geam termopan

Ferestrele termopan sunt o investiție importantă și necesară pentru orice locuință, iar prețul acestora poate varia în funcție de caracteristici,...

Uncategorized7 zile ago

Arta întâlnește tehnologia: HONOR devine partener în noul sezon Art Safari New Museum

Tabletele și accesoriile HONOR completează experiența de vizitare în noul sezon Art Safari New Museum, oferind publicului acces interactiv la...

DiverseO săptămână ago

Cum alegi accesorii de calitate pentru dispozitive cu acumulator

Accesoriile potrivite fac diferența între o experiență sigură și una problematică atunci când vine vorba despre dispozitive cu acumulator. De...

DiverseO săptămână ago

Cât costă construirea unei hale industriale?

Costul unei hale industriale nu poate fi stabilit corect numai pe baza suprafeței. Două hale cu aceeași dimensiune pot avea...

Economic2 săptămâni ago

Monsson Trading sponsorizează cu 3 milioane de lei modernizarea Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din Constanța

Furnizorul de energie Monsson Trading finanțează cu 3.000.000 de lei modernizarea integrală a Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din cadrul...

Uncategorized2 săptămâni ago

Aparatul Karcher defect: ce verifici înainte de service

Un aparat Karcher care se oprește, pierde presiune sau aspiră slab anunță de obicei o problemă care se agravează. Iată...

Actualitate2 săptămâni ago

Debit și credit sunt termeni simpli până când apar în contexte diferite

Cuvintele debit și credit apar în extrasul de cont, în contabilitate, pe carduri și în discuțiile despre împrumuturi. Tocmai această...

Diverse2 săptămâni ago

Înmormântarea, pas cu pas: ce presupune organizarea unei ceremonii funerare

Nimeni nu își dorește să fie în situația în care primește vestea că un membru al familiei a decedat. Este...

Uncategorized2 săptămâni ago

Corporate travel management pentru deplasări de business mai bine controlate

Serviciile de corporate travel management ajută companiile să gestioneze mai eficient deplasările angajaților, de la rezervarea zborurilor și a hotelurilor...

Uncategorized2 săptămâni ago

Sondaj Novo România: greutatea, schimbarea cea mai des observată la menopauză

Aproape jumătate dintre femei se învinovățesc pentru schimbările corporale din menopauză   București, 23 septembrie 2026. Aproape jumătate (47%) dintre femeile...

Uncategorized2 săptămâni ago

Samsung dă startul lansării oficiale One UI 9, aducând cele mai noi experiențe Galaxy pe mai multe dispozitive

Galaxy AI îmbunătățit ajută utilizatorii să facă, să creeze și să înțeleagă mai mult pe toate dispozitivele   București, 22...

Actualitate2 săptămâni ago

De ce internetul merge perfect lângă router și slab în camera de alături

O conexiune rapidă la internet nu garantează automat Wi-Fi bun în fiecare colț al casei. Poți avea viteză foarte bună...

Diverse2 săptămâni ago

Unde nu a răsărit rapița? AEROCROP identifică zonele afectate cu ajutorul dronei

Compania românească AEROCROP monitorizează parcelele din aer, realizează rapoarte privind starea culturii și poate interveni cu drona agricolă pentru însămânțarea...

Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând
Diverse2 săptămâni ago

Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând?

Dimineața de după o nuntă are ritualul ei. Pantofii zac lângă ușă, agrafele sunt împrăștiate prin baie, iar rochia de...

Diverse2 săptămâni ago

Cum compari mai liniștit opțiunile pentru următoarea mașină

Piața mașinilor rulate din România se mișcă repede, iar deciziile se iau de multe ori sub presiunea timpului. Un anunț...

Economic2 săptămâni ago

Afacerile pornite de acasă devin o opțiune pentru tot mai mulți craioveni

Pentru multe proiecte mici, prima investiție nu mai este un spațiu comercial. Un birou amenajat într-o cameră, o masă pentru...

Economic2 săptămâni ago

Birocrația poate consuma timp prețios la începutul unei afaceri

Un fondator aflat la început poate pierde ore întregi între formulare, modele găsite online și informații care se referă la...

Top Stiri Comisarul