Camera obscură și un pionier al științei arabe
În secolul al 19-lea a început să se caute o modalitate de a fixa imaginile obținute cu camera obscură, fără a le desena. Primul care a reușit a fost, în 1827, fizicianul francez Joseph-Nicéphore Niépce (se citește ”nieps”) care a înlocuit hârtia camerei obscure cu o placă dintr-un aliaj de cositor și mercur, acoperită cu un strat de bitum de Iudeea (un fel de asfalt) care se întărea și pălea în punctele unde era expusă luminii solare și rămânea închisă la culoare acolo unde rămăsese în umbră.
În prima fotografie din istorie apare un adăpost pentru porumbei, un grajd și un cuptor și aceasta era priveliștea de la fereastra lui Niepce.
Drumul până la prima fotografie a fost însă foarte lung
Primul instrument utilizat pentru apropierea și fixarea imaginii a fost camera obscură, un fel de cutie care avea pe o latură o gaură cu o lentilă prin care trecea lumina, iar pe latura opusă, un geam acoperit de o coală de hârtie pe care apărea imaginea perfectă a obiectelor din afară plasate în fața găurii.
Cunoscută deja astronomilor arabi din Evl Mediu, camera obscură a fost folosită de pictori, mai ales din primii ani ai secolului al 17-lea, pentru a picta portrete și peisaje extrem de fidele realității.
Cum funcționează camera obscură? Brian Clegg explică în cartea Ani – lumină, Povestea extraordinară a fascinației oamenilor pentru lumină.
”Principiul echipamentului este simplu. Se face o mică gaură într-un material opac, închis la culoare, care filtrează lumina ce pătrunde într-o încăpere. Lumina ce pătrunde prin gaură cade pe peretele opus și proiectează o imagine vie, în mișcare, a ceea ce se întâmplă în afara camerei – doar că imaginea este cu susul în jos. Alhazen a înțeles această răsturnare datorită liniilor drepte ale luminii postulate de Euclid. Lumina din partea de sus a unui obiect poate fi urmărită trecând în linie dreaptă prin gaură, și ajungând în partea de jos a imaginii de pe perete. În mod similar, lumina din partea de jos a imaginii trasează o traiectorie către partea de sus a proiecției de pe perete”.
Heliografia lui Niepce din 1827 (foto University of Austin, Texas)
Click pentru a mări imaginea
Dispozitivul a rămas la fel ca principiu timp de sute de ani, chiar dacă s-au folosit ulterior lentile pentru a aduce imaginea în poziția corectă. Alhazen, cel menționat în text, este unul dintre cei mai mari oameni de știință medievali, născut la Basra (azi în Irak) în anul 965 este cunoscut și sub numele Ibn al Haytham. Este unul dintre puținii oameni care au transformat teoriile subiective clasice pentru a concepe viziunea geometrică asupra opticii.
Alhazen și experimentele sale cu lumina, reprezentare artistică – Foto 1001 Inventions via Google Arts & Culture
Alhazen și-a câștigat un loc special în istoria științei prin al său Tratat de optică ce analiza perspectiva, vederea binoculară, iluziile optice și perceperea culorilor. Alhazen consideră, în opoziție cu Euclid, că razele luminoase se propagă în linie dreaptă de la obiect spre ochi. Este unul dintre marii savanți arabi medievali.
Pașii către prima fotografie
Aproape 300 de ani mai târziu, Albertus Magnus se pare că a fost printre primii care au observat că substanțele ce conțin argint se înnegresc când erau expuse la lumină. Sunt istorici care contestă că Albertus a observat asta, însă cert este că Albertus Magnus, care a murit la Koln în 1280, a fost unul dintre personajele extraordinare ale Evului Mediu, fiind episcop, alchimist, savant, dar și salvator al textelor clasice traduse de arabi.
Cameră obscură ce a aprținut pictorului venețian Canaletto (sursa Museo Correr, Veneția via Google Arts & Culture)
Un alt moment esențial s-a petrecut aproape cinci secole mai târziu: un savant german pe numele Johann Heinrich Schulze a observat în 1727 că o anumită sare a argintului, nitratul de argint, ar păstra o imagine întunecată atunci când s-ar proiecta asupra ei o lumină printr-un șablon.
În primii ani ai secolului 19, Humphy Davy, unul dintre cei mai mari fizicieni ai epocii, a făcut împreună cu T Wedgwood experimente pe efectul luminii asupra diverșilor compuși ai argintului și au obținut imagini reușite pe hârtie și pe piele. Dar nu pot fi numite fotografii, fiindcă imaginile dispăreau când erau scoase de la întuneric absolut.
Mai era un pas în istorie până la prima fotografie, iar în acest pas apare fiul unui astronom celebru, William Herschel (descoperitorul planetei Saturn). John Herschel este numele fiului care s-a născut în 1792, iată ce spune Brian Clegg în cartea ”Ani – lumină”, despre experimentele lui John Herschel.
Foto Google arts and Culture
”Era preocupat de provocarea intelectuală de a rezolva frustranta înnegrire a imaginilor obținute pe baza compușilor de argint. După ce a experimentat o gamă largă de soluții diverse, a descoperit că spălarea imaginii într-o anumită substanță chimică, hiposulfit de sodiu, înlătura tot argintul care ar mai fi reacționat la lumină și lăsa părțile albe ale imaginii, albe pentru totdeauna. Această capacitate de a fixa imaginea, astfel încât aceasta să nu dispară imediat, a făcut ca fotografia să devină practică – deși nu avea să fie numită fotografie până în 1839, când Herschel i-a dat acest nume. (tot el a introdus și termenul de ”negativ” pentru o imagine la care negrul și albul sunt inversate).
Herschel nu a făcut nciodată pasul final de a produce fotografia, iar Brian Clegg îl introduce în scenă pe Niepce, omul care a realizat prima ”imagine care se desena singură”
Cel mai vechi exemplu care a supraviețuit este cel realizat în 1822 de francezul Niepce. El a folosit o cameră obscură portabilă pentru a proiecta imaginea unui peisaj pe o foiță de cositor. Pe metal fusese aplicat un strat gudronat de bitum de Iudeea. Expus la lumină acesta s-a întărit, în timp ce zonele expuse au rămas moi și ușor de îndepărtat cu un solvent potrivit. Placa a trebuit să fie expusă la lumină timp de opt ore până să se producă imaginea, dar se putea spune că revoluția în fotografie era în curs de desfășurare”.
Niepce – O viață complicată
Niépce s-a născut la 1865 în orașul francez Chalon-sur-Saône din regiunea Burgundia, într-o familie bogată, iar după Revoluția Franceză a luptat în armata napoleoniană, însă a fost nevoit să renunțe din cauza problemelor de sănătate. A participat la campania militară din Sardinia, insulă care acum ține de Italia. Se presupune că acolo i-a venit ideea de a face cercetări despre fotografie.
Chalon sur Saone (foto – Moskwa, Dreamstime.com)
În 1801 s-a mutat la Chalon – sur – Saone, în Burgundia. În 1807 Niépce și fratele lui Claude au obținut un brevet de invenție pentru un motor cu combustie internă pe care l-au numit Pyréolophore, motor ce funcționa pe principiul cilindru – piston. Motorul a fost testat pe o ambarcațiune pe râul Saone. Frații au început în 1798 lucrul la acest motor, iar brevetul de invenție obținut pe zece ani a fost semnat chiar de Napoleon. Claude a plecat în Anglia pentru a încerca să fructifice invenția, dar nu reușește.
Cei doi frați erau în faliment în 1817, chiar dacă au încercat după 1800, datorită cunoștințelor de chimie ale lui Nicephore, să obțină un contract pentru a produce coloranți pentru armată, un înlocuitor al indigo-ului și pentru o pompă hidraulică. Trebuie spus că între 1806 și 1814 Napoleon a impus Angliei Blocada Continentală, prin ea împiedicând Anglia să aibă legături comerciale cu Europa Continentală. Din cauza blocadei a fost nevoie să se găsească înlocuitori pentru diverse substanțe și produse care erau aduse în general din Anglia.
Din 1813 Niepce a început să fie preocupat de litografie, practic de o metodă de reproducere și de multiplicare pe hârtie a textelor și desenelor prin utilizarea de negative imprimate sau desenate pe o piatră specială, calcaroasă.
Foto Sidbradypus, Dreamstime.com
Click pentru a mări imaginea
Lucrurile nu au mers grozav fiindcă nu avea talent la desen și nici nu prea găsea în zonă piatra necesară, astfel că a căutat metode prin care să obțină în mod automat imagini și a făcut diverse experimente cu substanțe sensibile la lumină, încercând să copieze gravuri. Au fost primele încercări de a obține imagini permanente cu ajutorul luminii solare.
Experimentele care au deschis drumul către intrarea în istorie
Din 1816 a început să experimenteze și cu o cameră obscură și așa au început primele experiențe pentru a ”desena cu lumină”, el numind procedeul ”heliografie” (a desena cu ajutorul Soarelui). O imagine a rămas fixată timp de trei luni, dar a dispărut apoi. Mai erau multe de făcut și noi soluții tehnice de descoperit.
Un numă
Un număr din 1952 al revisteo Paris matc (foto – museeniepce.com)
Aceste prime experimente au avut loc în casa familiei Niepce din satul Saint-Loup-de-Varennes, foarte aproape de Chalons.
Întâi a încercat să fixeze pe hârtie acoperită cu clorură de argint priveliștea ce se vedea de la geamul camerei sale de lucru, însă doar parțial a reușit. Au urmat mai multe încercări cu bitumul de Iudeea, un fel de asfalt, pe care l-a aplicat pe mai multe suprafețe și a încercat să copieze gravuri.
Primele rezultate au venit în 1822, iar în 1827 a reușit să facă, după o expunere extrem de lungă de 8 ore, prima fotografie care s-a și păstrat.
Această primă fotografie a trecut în secolele 19 și 20 prin mâinile mai multor colecționari britanici și a ajuns în 1962 la Harry Ransom Center în 1963, ca parte a colecției Gernsheim. Helmut Gernsheim a studiat istoria fotografiei și a descoperit în 1952 această heliografie a lui Niepce. Placa este expusă din 2002 la University of Austin, Texas, SUA.
Privind-o prin standardele de azi, această fotografie este extrem de neclară, dar nu trebuie să uităm că a fost realizată acum 193 de ani. Și Niepce a recunoscut că procedeul mai are nevoie de îmbunătățiri, însă ”este primul pas incert într-o direcție cu totul nouă”.
Această fotografie, cea mai veche realizată vreodată cu ajutorul camerei obscure, se găsește la University of Austin unde este denumită cu mândrie ”the First Photograph – Joseph Nicéphore Niépce’s „View from the Window at Le Gras”. O analiză făcută acolo în 2002, cu mijloace moderne a arătat în detaliu compoziția complexă de bitum și de ulei de lavandă (bitumul fusese dizolvat în ulei de lavandă înainte să fie aplicat pe placă.
Peste 20 dintre plăcile heliografice și pozitivele făcute de Niepce între 1825 și 1829 au supraviețuit și se găsesc în colecții publice și private.
S-au făcut cercetări detaliate cu mijloace moderne în casa unde Niepce a lucrat și s-a descoperit locul exact unde a fost făcută fotografia, dar și faptul că la lucrări ulterioare de renovare, la multe zeci de ani după moartea lui Niepce, fereastra a fost mutată cu câteva zeci de centimetri.
Daguerre – Patru ani de colaborare
Ultimii patru ani din viața lui Niepce au fost marcați de colaborarea cu un personaj esențial din istoria fotografiei: Louis Daguerre.
Daguerre era un artist ce la începuturi pictase decoruri pentru operă și a înțeles extrem de bine cât de importante erau experimentele lui Niepce și era fascinat de înclinarea acestuia pentru știință și artă.
Niepce și Daguerre au început în 1929 să colaboreze și Daguerre, pictor și fizician născut în 1787 la Paris, era fascinat de experimentele lui Niepce și a înțeles mult mai bine cât de promițător este domeniul. Daguerre a petrecut câteva perioade la casa lui Niepce (cel puțin trei sunt documentate) în încercarea de a crește luminozitatea și calitatea fotografiilor obținute cu camera obscură.
Niepce a murit subit pe 5 iulie 1833. Avea 68 de ani.
Daguerre a perfecționat modul în care puteau fi obținute imagini durabile și a înlocuit bitumul cu iodura de argint aplicată pe o placă de cupru, iar asta făcea ca timpul de expunere să fie redus la doar 20 – 30 de minute de la multe ore.
Procedeului inventat i-a dat numele său: daguerréotype și producea o imagine fără negativ.
Timbru comemorativ cu Niepce și Daguerre (foto – Fotomy, Dreamstime.com)
Ce este dagherottipia? Fotografiile lui Daguerre erau fixate pe o placă de cupru îmbrăcată în argint și tratată cu vapori de iod pentru a deveni fotosensibilă. Odată imprimată imaginea, placa era developată prin scufundare în vapori de mercur, iar imaginea era fixată cu sare de bucătărie obișnuită. Vaporii de mercur au distrus sănătatea multor fotografi care au făcut experimente în acele vremuri. Acești vapor de mercur erau folosiți pentru ca, după încheierea expunerii, iodura de argint să-și schimbe culoarea.
Tehnica lui Daguerre a fost un succes comercial, iar francezul nu a avut scrupule în lupta cu rivalii, existând o mulțime de controverse legate de cine și când a dezvoltat în premieră anumite tehnici.
Un alt pas decisiv în istoria fotografiei a fost făcut de englezul William Henry Fox Talbot care a dezvoltat o metodă diferită de cea a lui Daguerre prin faptul că, în loc să producă o imagine pozitivă, cum era cea din scena originală, ea producea o inversiune ”fantomatică” în care negrul înlocuia albul și albul lua locul negrului. Marele avantaj era că, odată ce fotograful avea negativul, puteau fi apoi făcute oricâte copii se dorea, lucru imposibil la metoda lui Daguerre.
Iată ce spune Rodney Castleden în cartea ”Evenimente care au schimbat lumea” despre Talbot, Daguerre și rivalitatea dintre ei
”În 1839, englezul William Henry Fox Talbot a anunțat că în anul precedent inventase procesul fotografic numit de el desen fotogenic. În mod bizar, fiecare dintre cei doi inventatori inventase fotografia în 1838, în mod separat și fără a avea cunoștință unul de celălalt (…) Talbot a inventat primul său procedeu de a face fotografii în același an în care Daguerre îl inventa pe al său. Talbot își produsese deja fotografiile în Wiltshire înainte ca Daguerre să își expună propriile fotografii la Paris. De îndată ce Talbot a aflat de activitatea lui Daguerre, și-a comunicat rezultatele propriei activități către Royal Society.
Tehnica lui Fox Talbot consta în realizarea de imagini imprimate pe hârtie impregnată cu clorură de argint. În 1841 el a patentat o altă tehnică, calotipul sau talbotipul. Acesta a fost cel dintâi proces bazat pe crearea unui negativ fotografic, din care se puteau obține imaginile imprimate. A inventat, de asemenea, o a treia tehnică, în 1851, crearea de fotografii instantanee cu ajutorul unei iluminări produse de o scânteie electrică: așa a apărut de fapt fotografia cu blitz.
Cartea lui Fox Talbot, Creionul naturii, a apărut în 1844. Aceasta a fost prima carte ce avea să fie ilustrată cu fotografii.
