Connect with us

Actualitate

Alegeri parlamentare 2020: Se deschid primele secții de vot din diaspora. Votarea a început în Noua Zeelandă – Esential

Publicat

pe

Votul pentru alegerile parlamentare a început în străinătate, prima secţie care s-a deschis fiind cea din Auckland, Noua Zeelandă, la ora 20.00, ora României. Pentru alegerile parlamentare de duminică, în străinătate vor fi organizate 748 de secţii de votare, cu 331 în plus faţă de 2016, potrivit reprezentanților Ministerului Afacerilor Externe.

Pentru alegerile de duminică în străinătate vor fi deschise 748 de secţii de votare, cu 331 în plus faţă de alegerile parlamentare din 2016, când au fost organizate 417 secţii, scrie Agerpres. De exemplu, în Spania vor fi 140 de secţii, faţă de 53 în anul 2016, în Italia sunt, în prezent, 137 de secţii de votare, faţă de 73 în 2016, în Germania – 61 de secţii, faţă de 15, Marea Britanie – 50 de secţii de votare, faţă de 21, Franţa – 48 secţii, faţă de 16 şi SUA – 36 secţii, faţă de 31, în anul 2016.

Potrivit reprezentantului cu însărcinări speciale pentru procese electorale din cadrul MAE, din cauza retragerii acordului din partea unor autorităţi locale sau a unor proprietari de imobile, în condiţiile restricţiilor specifice pandemiei, 25 de secţii de votare au fost relocate la alte adrese, preponderent în aceleaşi localităţi, cu următoarele excepţii: Roselare (Belgia), relocată în Bruxelles, Ginosa (Italia), relocată în Bari, Alesund (Norvegia), relocată în Vatne.

Nu vor fi organizate secţii de votare în Malta, Nigeria, Coreea de Nord şi Venezuela.

În străinătate, alegerile parlamentare se vor desfăşura pe parcursul a două zile – sâmbătă şi duminică, iar pe teritoriul României – duminică, între orele 7,00 şi 21,00. ​

MAE a transmis Autorităţii Electorale Permanente, Ministerului de Interne şi Prefecturii Bucureşti necesarul de ştampile de vot, ştampile de control, buletine de vot, timbre autocolante pentru alegătorii din străinătate. Pe baza solicitărilor de la oficiile diplomatice şi oficiile consulare, au fost confecţionate şi expediate 2,6 milioane de buletine de vot pentru fiecare categorie – Senat şi Camera Deputaţilor, 6.400 de ştampile cu menţiunea ‘Votat’ şi 2,4 milioane timbre autocolante.

În lipsa documentelor pentru vot prin corespondenţă, se poate merge la orice secţie din străinătate

Iulian Ivan a precizat că se pot prezenta la urne la orice secţie din străinătate alegătorii care au optat pentru vot prin corespondenţă, dar nu au primit documentele necesare sau informarea că plicul exterior pe care l-au trimis a fost înregistrat la biroul electoral.

El a amintit că plicurile cu votul prin corespondenţă trebuiau transmise astfel încât să ajungă în ţară la biroul pentru votul prin corespondenţă sau la misiunile diplomatice ale României până joi, la ora 23,00, ora locală.

Condițiile în care vor putea vota românii din străinătate:

  • 1. Persoanele care fac dovada că au domiciliul sau reședința în străinătate își pot exercita dreptul de vot la orice secție de votare din străinătate, pe baza unui act de identitate, dintre cele prevăzute la art. 83 alin. (2) din Legea nr. 208/2015, cu modificările și completările ulterioare, iar în cazul cetățenilor români cu reședința în străinătate și pe baza unui document care atestă reședința în străinătate, dintre cele prevăzute în anexa la Ordinul Ministrului Afacerilor Externe nr. 1627/2019, cu modificările și completările ulterioare.
  • Aceste prevederi se aplică și membrilor birourilor electorale ale secțiilor de votare din străinătate care au domiciliul sau reședința în străinătate.
  • Documentul care atestă reședința în străinătate poate fi prezentat biroului electoral al secției de votare din străinătate, în original, în copie sau în format electronic, după caz.
  • Alegătorul cu reședința în străinătate care deține un document ce atestă reședința în străinătate, al cărui termen de valabilitate a expirat în perioada 1 martie – 6 decembrie 2020, își poate exercita dreptul de vot conform regulilor mai sus menționate.
  • În cazul în care prevederile legislației statului care a emis documentul ce atestă reședința sunt mai favorabile, acestea se aplică cu prioritate.
  • Până cel mai târziu cu 48 de ore înaintea primei zile a votării, Ministerul Afacerilor Externe întocmește și aduce la cunoștință publică lista documentelor ce atestă reședința în străinătate ale căror termene de valabilitate au expirat anterior datei de 1 martie 2020 și care sunt considerate valabile de statul emitent.

Condiția domiciliului sau a reședinței în străinătate, respectiv a prezentării unui document ce atestă reședința în străinătate nu se aplică următoarelor categorii de alegători care se prezintă la vot la secțiile de votare din străinătate:

  • a) candidaților, dacă aceștia candidează în circumscripția electorală pentru cetățenii români cu domiciliul sau reședința în afara țării;
  • b) personalului misiunilor diplomatice și al oficiilor consulare, secțiilor consulare și institutelor culturale din străinătate;
  • c) militarilor, polițiștilor și personalului civil român din instituțiile sistemului de apărare, ordine publică și siguranță națională trimiși în misiune în teatre de operații din străinătate.

    Potrivit art. 1 din Decizia nr. 35/2020 a Biroului Electoral Central (BEC), alegătorul care deține un act de identitate dintre cele prevăzute de lege, al cărui termen de valabilitate a expirat în perioada 1 martie – 6 decembrie 2020, își poate exercita dreptul de vot la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2020 în baza acestuia.

  • 2. Alegătorul cu domiciliul sau reședința în străinătate, care a optat să își exercite dreptul de vot prin corespondență și pentru transmiterea votului prin corespondență în țară trebuie să expedieze plicul exterior conținând opțiunile de vot pentru Senat și pentru Camera Deputaților cu suficient timp înaintea datei votării, pentru a asigura livrarea acestora până cu 3 zile înaintea datei votării, inclusiv, mai precis data de 3 decembrie 2020, la sediul biroului electoral pentru votul prin corespondență.
  • În cazul în care alegătorul apreciază că plicul conținând opțiunile de vot nu va ajunge la timp în țară, are posibilitatea de a-l depune la orice operator de curierat sau îl poate transmite la sediul misiunii diplomatice sau al oficiului consular, după caz, pe cheltuiala sa.
  • De asemenea, plicul exterior sigilat poate fi depus și personal de către alegător la sediul misiunii diplomatice sau al oficiului consular, după caz.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Diverse4 ore ago

Harta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România

Cine deține, de fapt, o firmă? Ce alte companii mai controlează aceiași oameni? A intrat vreodată în insolvență sau are...

UncategorizedO zi ago

Axis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov

BUCUREȘTI, 23 septembrie 2026 – Axis Communications a organizat, în perioada 22–23 septembrie, la Snagov, Axis BootCamp 2026, un eveniment construit...

Experiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele? Experiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
DiverseO zi ago

Experiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?

O recenzie de o stea se scrie de obicei la nervi, în parcarea aeroportului, cu bagajele la picioare și cu...

UncategorizedO zi ago

HONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI

Poziționat drept un sistem cinematografic portabil, noul flagship integrează două camere de 200 MP optimizate prin ARRI Image Science, Cinematic...

UncategorizedO zi ago

Zyxel Networks le oferă furnizorilor de servicii gestionate (MSP) și companiilor în creștere posibilitatea de a face mai mult cu mai puține resurse, prin intermediulcelei mai recente actualizări Nebula

Identity Federation, Passkey și capacitățile mai inteligente de depanare ajută MSP-urile și echipele IT să-și eficientizeze fluxurile de lucru și...

Diverse5 zile ago

ASE: Verificările nu au confirmat prezența ploșnițelor în clădirile universității

În contextul imaginilor și materialelor video distribuite în spațiul public privind posibila prezență a ploșnițelor în imobilul „Virgil Madgearu” al...

Uncategorized5 zile ago

Pastila Wegovy®: scădere medie de 4,1% în greutate după trei luni la persoanele care au trecut de la tratamente injectabile

Persoanele care au trecut de la tratamente injectabile pentru managementul greutății la pastila Wegovy® au înregistrat o scădere medie de...

Uncategorized7 zile ago

M+S și fulgul de nea spun lucruri diferite despre cauciucurile all season: Ce trebuie verificat înainte de cumpărare

Sursa foto: magnific.com La prima vedere, două anvelope all season pot părea aproape identice. Au aceeași dimensiune, prețuri apropiate și...

UncategorizedO săptămână ago

Factori care influențează prețul unui geam termopan

Ferestrele termopan sunt o investiție importantă și necesară pentru orice locuință, iar prețul acestora poate varia în funcție de caracteristici,...

UncategorizedO săptămână ago

Arta întâlnește tehnologia: HONOR devine partener în noul sezon Art Safari New Museum

Tabletele și accesoriile HONOR completează experiența de vizitare în noul sezon Art Safari New Museum, oferind publicului acces interactiv la...

DiverseO săptămână ago

Cum alegi accesorii de calitate pentru dispozitive cu acumulator

Accesoriile potrivite fac diferența între o experiență sigură și una problematică atunci când vine vorba despre dispozitive cu acumulator. De...

Diverse2 săptămâni ago

Cât costă construirea unei hale industriale?

Costul unei hale industriale nu poate fi stabilit corect numai pe baza suprafeței. Două hale cu aceeași dimensiune pot avea...

Economic2 săptămâni ago

Monsson Trading sponsorizează cu 3 milioane de lei modernizarea Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din Constanța

Furnizorul de energie Monsson Trading finanțează cu 3.000.000 de lei modernizarea integrală a Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din cadrul...

Uncategorized2 săptămâni ago

Aparatul Karcher defect: ce verifici înainte de service

Un aparat Karcher care se oprește, pierde presiune sau aspiră slab anunță de obicei o problemă care se agravează. Iată...

Actualitate2 săptămâni ago

Debit și credit sunt termeni simpli până când apar în contexte diferite

Cuvintele debit și credit apar în extrasul de cont, în contabilitate, pe carduri și în discuțiile despre împrumuturi. Tocmai această...

Diverse2 săptămâni ago

Înmormântarea, pas cu pas: ce presupune organizarea unei ceremonii funerare

Nimeni nu își dorește să fie în situația în care primește vestea că un membru al familiei a decedat. Este...

Uncategorized2 săptămâni ago

Corporate travel management pentru deplasări de business mai bine controlate

Serviciile de corporate travel management ajută companiile să gestioneze mai eficient deplasările angajaților, de la rezervarea zborurilor și a hotelurilor...

Uncategorized2 săptămâni ago

Sondaj Novo România: greutatea, schimbarea cea mai des observată la menopauză

Aproape jumătate dintre femei se învinovățesc pentru schimbările corporale din menopauză   București, 23 septembrie 2026. Aproape jumătate (47%) dintre femeile...

Uncategorized2 săptămâni ago

Samsung dă startul lansării oficiale One UI 9, aducând cele mai noi experiențe Galaxy pe mai multe dispozitive

Galaxy AI îmbunătățit ajută utilizatorii să facă, să creeze și să înțeleagă mai mult pe toate dispozitivele   București, 22...

Actualitate2 săptămâni ago

De ce internetul merge perfect lângă router și slab în camera de alături

O conexiune rapidă la internet nu garantează automat Wi-Fi bun în fiecare colț al casei. Poți avea viteză foarte bună...

Top Stiri Comisarul