Connect with us

Actualitate

​VIDEO Noi proteste în Franța împotriva controversatei legi a securității / Peste 100 de persoane au fost reţinute – International

Publicat

pe

Mii de persoane au participat, sâmbătă, la proteste organizate în mai multe oraşe din Franţa faţă de controversatul proiect de lege privind siguranţa publică, peste 100 de manifestanţi fiind reţinuţi după confruntări cu forţele de ordine, relatează Mediafax.

La Paris au izbucnit violenţe, forţele de ordine denunţând prezenţa unor „elemente radicale” la protest.

Manifestaţii au avut loc şi în oraşele Lyon, Auxerre, Nice, Dijon, Nancy, Besançon şi Laval.

Ministrul francez de Interne, Gérald Darmanin, a declarat, potrivit cotidianului Le Figaro, că, până la ora 16.00 (17.00, ora României), au fost reţinuţi 81 de manifestanţi la Paris. Potrivit postului FranceInfo, ulterior au fost reţinute alte persoane, numărul ajungând la cel puţin 107.

Protestatarii denunţă un proiect de lege privind siguranţa publică. Proiectul prevede suplimentarea competenţelor autorităţilor şi limitarea posibilității filmării agenţilor forţelor de ordine. Difuzarea publică a imaginii cu un agent de poliţie sau jandarm în acţiune ar putea fi sancţionată cu un an de închisoare sau 45.000 de euro amendă, conform proiectului, contestat de zeci de asociaţii ale jurnaliştilor.

Proiectul de lege, iniţiat de Republica în Mişcare (LREM), formaţiunea înfiinţată de preşedintele Emmanuel Macron, a fost aprobat deja în primă lectură de Adunarea Naţională, camera inferioară a Parlamentului Franţei. Pe fondul protestelor, premierul Jean Castex a propus înfiinţarea unei comisii independente care să analizeze prevederile proiectului, înainte de a fi dezbătut în Senat.

Preşedintele Emmanuel Macron a admis, săptămâna trecută, că libertăţile au fost reduse în Franţa în contextul pandemiei, dar a respins criticile la adresa controversatului proiect de lege privind siguranţa publică, subliniind că situaţia nu este similară cu cea din ţări precum „Ungaria ori Turcia”. „Nu vom permite ca Franţa să fie caricaturizată. Au fost reduse libertăţile în Franţa? Pentru a face faţă pandemiei, da, dar în alte subiecte nu pot permite să se spună acest lucru. Nu suntem Ungaria, Turcia sau alţii”, a declarat Emmanuel Macron. Subiectul proiectului legii siguranţei publice a fost „contaminat de un discurs militant, ostil Guvernului”, „plin de minciuni”, a afirmat preşedintele Franţei. Totuşi, Emmanuel Macron a sugerat că proiectul de lege privind siguranţa publică va suferi modificări. „Jurnaliştii şi cetăţenii vor putea filma în continuare poliţiştii şi vor putea difuza înregistrările”, a subliniat preşedintele Franţei.

Emmanuel Macron a denunţat „violenţele inadmisibile” ale agenţilor de poliţie, dar a notat şi că protestele au fost confiscate de „nebuni” şi de „sălbatici”.

Experţi ai Naţiunilor Unite au cerut Administraţiei Emmanuel Macron să reevalueze proiectul de lege privind siguranţa generală, avertizând, în contextul acţiunilor de protest, că iniţiativa este „incompatibilă” cu drepturile omului şi cu angajamentele internaţionale, conform cotidianului Le Monde. „Iniţiativa legislativă este incompatibilă cu dreptul internaţional şi cu drepturile omului. Printre numeroasele propuneri care ar putea limita drepturile omului se numără Articolul 22, care ar permite utilizarea dronelor de supraveghere în numele securităţii şi combaterii terorismului, permiţând o supraveghere extinsă în principal a manifestanţilor”, au afirmat cinci experţi ai ONU, într-o scrisoare adresată Administraţiei de la Paris.

„Prevederile ar avea implicaţii grave pentru dreptul la viaţă privată, pentru libertatea de participare la adunări paşnice şi pentru libertatea de exprimare, generând probleme şi pentru că alte ţări s-ar inspira din această lege”, au subliniat experţii ONU, cerând Franţei să reevalueze complet compatibilitatea proiectului de lege privind siguranţa generală cu dreptul internaţional.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Social35 de minute ago

Ce obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?

Pregătirea unei persoane pentru înmormântare vine cu o mulțime de detalii despre care familia află, de multe ori, chiar în...

Diverse7 ore ago

Harta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România

Cine deține, de fapt, o firmă? Ce alte companii mai controlează aceiași oameni? A intrat vreodată în insolvență sau are...

UncategorizedO zi ago

Axis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov

BUCUREȘTI, 23 septembrie 2026 – Axis Communications a organizat, în perioada 22–23 septembrie, la Snagov, Axis BootCamp 2026, un eveniment construit...

Experiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele? Experiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
DiverseO zi ago

Experiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?

O recenzie de o stea se scrie de obicei la nervi, în parcarea aeroportului, cu bagajele la picioare și cu...

UncategorizedO zi ago

HONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI

Poziționat drept un sistem cinematografic portabil, noul flagship integrează două camere de 200 MP optimizate prin ARRI Image Science, Cinematic...

UncategorizedO zi ago

Zyxel Networks le oferă furnizorilor de servicii gestionate (MSP) și companiilor în creștere posibilitatea de a face mai mult cu mai puține resurse, prin intermediulcelei mai recente actualizări Nebula

Identity Federation, Passkey și capacitățile mai inteligente de depanare ajută MSP-urile și echipele IT să-și eficientizeze fluxurile de lucru și...

Diverse5 zile ago

ASE: Verificările nu au confirmat prezența ploșnițelor în clădirile universității

În contextul imaginilor și materialelor video distribuite în spațiul public privind posibila prezență a ploșnițelor în imobilul „Virgil Madgearu” al...

Uncategorized5 zile ago

Pastila Wegovy®: scădere medie de 4,1% în greutate după trei luni la persoanele care au trecut de la tratamente injectabile

Persoanele care au trecut de la tratamente injectabile pentru managementul greutății la pastila Wegovy® au înregistrat o scădere medie de...

UncategorizedO săptămână ago

M+S și fulgul de nea spun lucruri diferite despre cauciucurile all season: Ce trebuie verificat înainte de cumpărare

Sursa foto: magnific.com La prima vedere, două anvelope all season pot părea aproape identice. Au aceeași dimensiune, prețuri apropiate și...

UncategorizedO săptămână ago

Factori care influențează prețul unui geam termopan

Ferestrele termopan sunt o investiție importantă și necesară pentru orice locuință, iar prețul acestora poate varia în funcție de caracteristici,...

UncategorizedO săptămână ago

Arta întâlnește tehnologia: HONOR devine partener în noul sezon Art Safari New Museum

Tabletele și accesoriile HONOR completează experiența de vizitare în noul sezon Art Safari New Museum, oferind publicului acces interactiv la...

DiverseO săptămână ago

Cum alegi accesorii de calitate pentru dispozitive cu acumulator

Accesoriile potrivite fac diferența între o experiență sigură și una problematică atunci când vine vorba despre dispozitive cu acumulator. De...

Diverse2 săptămâni ago

Cât costă construirea unei hale industriale?

Costul unei hale industriale nu poate fi stabilit corect numai pe baza suprafeței. Două hale cu aceeași dimensiune pot avea...

Economic2 săptămâni ago

Monsson Trading sponsorizează cu 3 milioane de lei modernizarea Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din Constanța

Furnizorul de energie Monsson Trading finanțează cu 3.000.000 de lei modernizarea integrală a Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din cadrul...

Uncategorized2 săptămâni ago

Aparatul Karcher defect: ce verifici înainte de service

Un aparat Karcher care se oprește, pierde presiune sau aspiră slab anunță de obicei o problemă care se agravează. Iată...

Actualitate2 săptămâni ago

Debit și credit sunt termeni simpli până când apar în contexte diferite

Cuvintele debit și credit apar în extrasul de cont, în contabilitate, pe carduri și în discuțiile despre împrumuturi. Tocmai această...

Diverse2 săptămâni ago

Înmormântarea, pas cu pas: ce presupune organizarea unei ceremonii funerare

Nimeni nu își dorește să fie în situația în care primește vestea că un membru al familiei a decedat. Este...

Uncategorized2 săptămâni ago

Corporate travel management pentru deplasări de business mai bine controlate

Serviciile de corporate travel management ajută companiile să gestioneze mai eficient deplasările angajaților, de la rezervarea zborurilor și a hotelurilor...

Uncategorized2 săptămâni ago

Sondaj Novo România: greutatea, schimbarea cea mai des observată la menopauză

Aproape jumătate dintre femei se învinovățesc pentru schimbările corporale din menopauză   București, 23 septembrie 2026. Aproape jumătate (47%) dintre femeile...

Uncategorized2 săptămâni ago

Samsung dă startul lansării oficiale One UI 9, aducând cele mai noi experiențe Galaxy pe mai multe dispozitive

Galaxy AI îmbunătățit ajută utilizatorii să facă, să creeze și să înțeleagă mai mult pe toate dispozitivele   București, 22...

Top Stiri Comisarul