Actualitate
Aşa-zisa revoluţie fiscală a Guvernului Tudose, aşa cum îi spunea propaganda comunistă, a fost, de fapt, un genocid, o catastrofă fiscală
Aşa-zisa revoluţie fiscală a Guvernului Tudose, aşa cum îi spunea propaganda comunistă, a fost, de fapt, un genocid, o catastrofă fiscală, a atras atenţia, la Realitatea Tv, fostul premier Victor Ponta.
„… vă dau o singură ştire: în 2017, şi acum, am început la fel, în fiecare lună, în balanţa noastră de plăţi, un miliard de euro pleacă din România, adică ăsta este deficitul nostru – un miliard de euro. Deci au plecat 12 miliarde anul trecut. Cât putem să rezistăm în felul acesta? Oamenii nu-şi doresc atât de mult să le scazi taxele, cât îşi doresc stabilitate. Vor să ştie şi la anul şi peste doi ani şi peste trei ani, mă refer la firme în primul rând, dar şi la persoanele fizice, vor să ştie că e un sistem stabil şi că e mult mai uşor accesibil, adică să nu te duci să faci 7.000 de formulare, să stai la şapte cozi, să te trimită şapte funcţionari în şapte locuri. 2017, din punctul ăsta de vedere, a fost un dezastru şi unul din motivele pentru care l-am criticat pe fostul premier Tudose şi Guvernul trecut a fost tocmai catastrofa asta fiscală căreia i s-a zis în propagandă, aşa, comunistă, revoluţia fiscală. N-a fost o revoluţie, a fost o catastrofă, un genocid fiscal”, a declarat Ponta, citat de Agerpres.
Fostul prim-ministru PSD crede că trebuia păstrat Codul Fiscal în varianta din 2015, pentru a nu strica unul din puţinele lucruri care mergeau în ţara asta.
„În continuare şi în viitorul Guvern dacă deciziile pe chestiuni atât de importante şi atât de sensibile, în loc să le ia un grup de specialişti, să le pună în dezbatere, să le anunţe din timp, dacă deciziile le iau domnul Dragnea cu domnul Darius Vâlcov, aşa, la o discuţie, seara, după care câte un obedient de ministru sau prim-ministru se reped să le adopte, o să stricăm unul din puţinele lucruri care mergeau bine în România şi anume Codul Fiscal”, a conchis Ponta. (Paul D.).
-
Diverseacum 3 săptămâniTUYA Bucharest lansează o serie de evenimente Dinner & Show. Prima ediție, Halloween Night – Experience by Prestige, are loc pe 31 octombrie
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniÎncrederea se construiește prin inovație: Samsung obține statutul Consumer Superbrand România 2026–2027
-
Diverseacum 2 săptămâniDupă o toamnă secetoasă, grâul a răsărit neuniform. Specialiștii AEROCROP explică ce trebuie verificat înainte de iarnă
-
Diverseacum 2 săptămâniBlack Friday 2026 la Oriflame: reduceri la parfumuri, cosmetice și cadouri pentru sărbători
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBlack Friday 2026, cea mai mare ediție de până acum în România: peste 250 de magazine participante și 50 de zile de reduceri
-
Actualitateacum 2 săptămâniEchipamentul moto potrivit: protecție și confort la fiecare deplasare
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniZyxel Networks lansează seria de switch-uri XS1935 pentru a elimina blocajele din rețea pentru IMM-urile în creștere
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniNext Level Racing lansează F-GT Shift, un cockpit care trece de la poziția Formula la GT în mai puțin de cinci secunde



