Actualitate
Niculae Bădălău, Codrin Ştefănescu ba chiar şi Marian Oprişan ar fi intrat în dizgraţia lui Dragnea
Considerat unul dintre stâlpii PSD, Niculae Bădălău a intrat în dizgraţia lui Liviu Dragnea. Astfel, după ce l-a înlocuit din funcţia de vicepreşedinte al Senatului, liderul PSD ar vrea acum să-l schimbe pe Bădălău şi din funcţia de preşedinte executiv, au declarat pentru hotnews.ro mai multe surse din partid.
Potrivit surselor, Dragnea nu-i iartă poziţionarea de partea lui Mihai Tudose în timpul conflictului cu fostul premier şi nici scrisoarea deschisă în care a denunţat “suspendarea democraţiei interne”. Alţi lideri importanţi ai PSD pe care Dragnea ar intenţiona să-i pună în discuţie pentru poziţiile lor ar fi Marian Oprişan şi secretarul general al PSD, Codrin Ştefănescu, pentru aceleaşi motive.
Reamintim că extrem de controversatul Codrin Ştefănescu a mers până la a-l ameninţa pe Dragnea în cadrul şedinţei CExN în cadrul căreia s-a decis ca portofoliul de la Educaţiei să nu meargă la Ecaterina Andronescu ci la Valentin Popa, practic un necunoscut în PSD. Cât despre Oprişan, considerat intangibil de către mulţi psd-işti, Dragnea ar vrea să îi plătească pentru susţinerea lui Tudose.(Paul D.).
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniGalaxy Z Fold8 Ultra, Fold8 și Flip8: Dispozitive pliabile, perfecționate pentru fiecare stil de viață
-
Politicacum O săptămânăRomânia evită să fie retrogradată în „JUNK”. Rolul decisiv al lui Alexandru Nazare, în trecerea unui nou test important
-
Diverseacum 2 săptămâni„Micul miracol” din Parlament. PSD, PNL, AUR și USR au votat la fel pentru a ține prețul motorinei sub 10 lei / Cum arată măsura
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniSUMMER WELL implineste 15 ani. Festivalul care a transformat muzica intr-un univers cultural revine in august
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniZyxel Networks îmbunătățește guvernanța în materie de securitate a produselor pentru a proteja IMM-urile și furnizorii de servicii de gestionare (MSP)
-
Diverseacum 2 săptămâniCum se optimizează prelucrarea materialelor dificile pe CNC?
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniGreșeala pe care o faci când alegi o bandă LED fără să știi că o faci
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniUltimele zile de reduceri pentru HONOR Magic V6 și HONOR Watch 6



