Judecătorul a constatat că vedeta tenisului a satisfăcut toate cerințele rezonabile pentru a fi primit în țară, după cum a admis însuși guvernul de la Canberra. El deține două documente distincte care-l exceptează de la vaccinare, unul eliberat de autoritatea tenisului din Australia și altul de autoritățile statului Victoria. Viza i-a fost anulată la poarta aeroportului, după aterizare, fără ca el să fi avut timp să-și contacteze avocatul. A fost reținut și închis într-un hostel celebru, în care sunt închiși de obicei solicitanții de azil. Procedura a fost una bizară.
Rămâne de văzut dacă guvernul australian va opta să treacă peste capul judecătorului și să restabilească anularea vizei. Premierul Scott Morrison ar putea argumenta că restabilirea interdicției va servi drept exemplu, descurajându-i pe toți cei care evită vaccinarea, chiar și dacă ei ar reuși să treacă de toate obstacolele birocratice necesare și ar respecta toate regulile.
E posibil și ca Djokovic să opteze să lase baltă Australia mai degrabă decât să se confrunte săptămâna viitoare cu o reacție neplăcută a publicului la Australian Open. Din cauză că n-au avut suficient acces la vaccinurile cărora Djokovic li se opune, australienii au fost siliți să îndure niște măsuri de carantină extreme.
Totuși, acest fiasco în sine are puțin de-a face cu faptul că Djokovic refuză vaccinarea. La fel de irelevant ar trebui să fie și pentru Morrison – și alții – care în mod atât de evident și-au dorit să-i ia lui Djokovic scalpul celebru în numele cauzei pro-vaccinare.
Din cauză că au gestionat atât de prost cazul lui Djokovic, autoritățile australiene l-au transformat într-un test al justiției naturale [echitatea procedurală, obiectivitatea decidentului – n.trad.] și al drepturilor omului. Judecătorul nu a pus întrebarea dacă vaccinarea e o idee bună, ci ce ar fi trebuit să facă Djokovic și nu a făcut. Întrebare la care n-a existat nici un răspuns, ceea ce l-a determinat pe judecător să se declare „alarmat” de tratamentul „evident nedrept” la care a fost supus tenismenul, ca și cum ar fi fost un ciumat ce necesita încarcerare imediată.
În vremuri în care guvernele autoritare de pretutindeni încalecă fără șa pe statul de drept, verdictul din cazul Djokovic constituie o victorie – adevărat, modestă – pentru susținătorii acestui principiu.
În întreaga lume, inclusiv Australia, regulile care guvernează imigrația sunt supuse unei presiuni extreme. Grănicerii britanici se pregătesc să respingă bărci gonflabile dincolo de Canal. Sirienii sunt expediați înainte și înapoi peste frontiere în Mediterana de Est. În largul coastelor Libiei mor refugiați. Latino-americanii își croiesc drum prin Mexic doar pentru a se izbi de „zidul” lui Donald Trump. Dictaturi și democrații se confruntă deopotrivă cu presiuni interne și externe care le aduc anarhia la granițe.
Din ce în ce mai multe țări de pe toate continentele își văd frontierele slăbind și rupându-se. Modul în care ele vor reacționa va avea un efect dramatic asupra relațiilor internaționale, dar și asupra drepturilor omului. Fiecărui Djokovic ivit în fața porților îi vor corespunde alte sute de mii ale căror cazuri vor trece neobservate. Aici regăsim relevanța cazului său. (RADOR)
