Connect with us

Actualitate

Cazul lui Novak Djokovic e relevant pentru procedurile deficitare ale Australiei, nu pentru vaccinuri – Tenis

Publicat

pe

Deocamdată nu poate fi trasă decât o singură concluzie de pe urma „achitării” tenismenului Novak Djokovic de acuzația că a încercat să intre nevaccinat în Australia. Iar aceea este că e ceva extrem de greșit în privința procedurilor de control la frontieră ale Australiei, potrivit The Guardian.

Judecătorul a constatat că vedeta tenisului a satisfăcut toate cerințele rezonabile pentru a fi primit în țară, după cum a admis însuși guvernul de la Canberra. El deține două documente distincte care-l exceptează de la vaccinare, unul eliberat de autoritatea tenisului din Australia și altul de autoritățile statului Victoria. Viza i-a fost anulată la poarta aeroportului, după aterizare, fără ca el să fi avut timp să-și contacteze avocatul. A fost reținut și închis într-un hostel celebru, în care sunt închiși de obicei solicitanții de azil. Procedura a fost una bizară.

Rămâne de văzut dacă guvernul australian va opta să treacă peste capul judecătorului și să restabilească anularea vizei. Premierul Scott Morrison ar putea argumenta că restabilirea interdicției va servi drept exemplu, descurajându-i pe toți cei care evită vaccinarea, chiar și dacă ei ar reuși să treacă de toate obstacolele birocratice necesare și ar respecta toate regulile.

E posibil și ca Djokovic să opteze să lase baltă Australia mai degrabă decât să se confrunte săptămâna viitoare cu o reacție neplăcută a publicului la Australian Open. Din cauză că n-au avut suficient acces la vaccinurile cărora Djokovic li se opune, australienii au fost siliți să îndure niște măsuri de carantină extreme.

Totuși, acest fiasco în sine are puțin de-a face cu faptul că Djokovic refuză vaccinarea. La fel de irelevant ar trebui să fie și pentru Morrison – și alții – care în mod atât de evident și-au dorit să-i ia lui Djokovic scalpul celebru în numele cauzei pro-vaccinare.

Din cauză că au gestionat atât de prost cazul lui Djokovic, autoritățile australiene l-au transformat într-un test al justiției naturale [echitatea procedurală, obiectivitatea decidentului – n.trad.] și al drepturilor omului. Judecătorul nu a pus întrebarea dacă vaccinarea e o idee bună, ci ce ar fi trebuit să facă Djokovic și nu a făcut. Întrebare la care n-a existat nici un răspuns, ceea ce l-a determinat pe judecător să se declare „alarmat” de tratamentul „evident nedrept” la care a fost supus tenismenul, ca și cum ar fi fost un ciumat ce necesita încarcerare imediată.

În vremuri în care guvernele autoritare de pretutindeni încalecă fără șa pe statul de drept, verdictul din cazul Djokovic constituie o victorie – adevărat, modestă – pentru susținătorii acestui principiu.

În întreaga lume, inclusiv Australia, regulile care guvernează imigrația sunt supuse unei presiuni extreme. Grănicerii britanici se pregătesc să respingă bărci gonflabile dincolo de Canal. Sirienii sunt expediați înainte și înapoi peste frontiere în Mediterana de Est. În largul coastelor Libiei mor refugiați. Latino-americanii își croiesc drum prin Mexic doar pentru a se izbi de „zidul” lui Donald Trump. Dictaturi și democrații se confruntă deopotrivă cu presiuni interne și externe care le aduc anarhia la granițe.

Din ce în ce mai multe țări de pe toate continentele își văd frontierele slăbind și rupându-se. Modul în care ele vor reacționa va avea un efect dramatic asupra relațiilor internaționale, dar și asupra drepturilor omului. Fiecărui Djokovic ivit în fața porților îi vor corespunde alte sute de mii ale căror cazuri vor trece neobservate. Aici regăsim relevanța cazului său. (RADOR)

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Diverse7 ore ago

RePatriot recomandă includerea diasporei în strategiile locale, județene și regionale de dezvoltare și extinderea „Zilelor Diasporei” la nivel național

În urmă cu 10 ani, comunitatea RePatriot lansa o idee simplă, dar cu impact profund: ca perioada din jurul zilei...

curs pilates curs pilates
Sport10 ore ago

ABC Fitness School lansează un nou curs de calificare pentru ocupația de Instructor de Pilates – Level 4

     ABC Fitness School își extinde portofoliul de programe acreditate prin lansarea cursului de calificare pentru ocupația de Instructor...

Uncategorized4 zile ago

Michaelia Hotel, Petra – cazare în Grecia aproape de plajă și de centrul localității

Michaelia Hotel este o cazare în Grecia situată în Petra, pe insula Lesbos, foarte aproape de mare și de zona...

Uncategorized2 săptămâni ago

Conferința de lansare a proiectului „Platforma de servicii publice digitale pentru ANAD”, cod SMIS 342867 26.05.2026

Agenția Națională Anti-Doping (ANAD), în calitate de beneficiar, a organizat astăzi conferința de lansare a proiectului „Platforma de servicii publice...

Uncategorized2 săptămâni ago

CFR Marfă și lichidatorul controversat: Cine este Sierra Quadrant și de ce propunerea ridică semne de alarmă

O companie cu un dosar de înlocuire judiciară pe masă este propusă să gestioneze una dintre cele mai sensibile proceduri...

Uncategorized2 săptămâni ago

De ce merită să cumperi de la amanet? Ghidul tău pentru decizii financiare mai inteligente în 2026

Fotografie de Melike  B pe Pexels.com Te-ai întrebat vreodată unde ajung bijuteriile rafinate sau ceasurile de colecție după ce proprietarii...

Uncategorized2 săptămâni ago

Samsung dă startul campaniei cu oferte și beneficii pentru electrocasnicele inteligente BESPOKE AI

  București, 25 mai 2026 – Samsung Electronics lansează o nouă campanie, desfășurată în perioada 25 mai – 7 iunie 2026,...

Diverse3 săptămâni ago

Donații contestate în familie: când generozitatea devine litigiu și unde se poziționează platformele juridice față de cabinetele clasice

În practica zilnică, o donație contestată în familie apare mai des decât ar admite majoritatea celor care semnează un act...

Diverse3 săptămâni ago

Ce impresie lasă Lunare în experiențele publicate de clienți români

Recenziile publicate de utilizatorii din România oferă, de regulă, o perspectivă mai utilă decât o simplă descriere a serviciului. În...

Uncategorized3 săptămâni ago

Samsung lansează versiunea beta One UI 9 pentru utilizatorii seriei Galaxy S26

One UI 9 beta oferă o experiență mobilă mai intuitivă și personalizată, cu îmbunătățiri în ceea ce privește creativitatea, accesibilitatea...

Diverse3 săptămâni ago

Repatriot Inspiră 2026 – generează încredere în România în perioada unei crize politice majore

Comunitatea Repatriot a reunit aseară, în București, antreprenori, lideri din business, parteneri și susținători ai proiectelor dedicate conectării românilor de...

Diverse3 săptămâni ago

Sub conducerea Costinei Petrescu, ESTÉ Agency marchează un an de activitate în marketing, publicitate și PR. Valoarea businessurilor din portofoliu depășește 200 de milioane de euro

ESTÉ Agency aniversează primul an de activitate, consolidându-și poziția ca agenție de marketing, publicitate și PR pe piața autohtonă. În acest...

Diverse3 săptămâni ago

Diferența dintre leasing financiar și leasing operațional pe înțelesul tuturor

Pentru foarte mulți oameni și chiar pentru multe firme, termenul „leasing” este folosit generic, fără să existe o înțelegere clară...

Actualitate3 săptămâni ago

Fenomenul din Prahova: Dominic Alexandru Pop, micul campion care a transformat disciplina de fier în eleganță pe ringul de dans

Povestea succesului nu are întotdeauna nevoie de decenii pentru a se scrie, iar exemplul lui Dominic Alexandru Pop este dovada...

Uncategorized3 săptămâni ago

Samsung Electronics lansează serviciul prioritar Premium Plus în România, oferind reparații în următoarea zi lucrătoare pentru anumite modele de televizoare

Noul serviciu este conceput pentru a minimiza neplăcerile cauzate de defectarea unui televizor din casă Clienții care dețin televizoare din...

Ce faci dacă un buchet de trandafiri de săpun își pierde parfumul după câteva săptămâni Ce faci dacă un buchet de trandafiri de săpun își pierde parfumul după câteva săptămâni
Actualitate3 săptămâni ago

Ce faci dacă un buchet de trandafiri de săpun își pierde parfumul după câteva săptămâni?

Primești un buchet de trandafiri de săpun, îl așezi pe noptieră sau pe masa din sufragerie, și prima săptămână e...

testul poligraf testul poligraf
Uncategorized4 săptămâni ago

Descoperă un nou „ceas fitness” cu HUAWEI WATCH FIT 5 Pro, aliatul tău perfect pentru un stil de viață activ

Dacă ești în căutarea unui smartwatch de înaltă calitate, care să îți susțină nevoile de fitness, sănătate și lifestyle, HUAWEI WATCH...

Diverse4 săptămâni ago

Iluminat pe șină în magazine de cosmetice: cum evidențiezi corect produsele

Într-un magazin de cosmetice, modul în care cade lumina pe produse influențează direct decizia de cumpărare. Texturile, culorile și ambalajele...

Pensiile Pensiile
Diverse4 săptămâni ago

Pensiile nu vor putea fi indexate în 2027 așa cum s-a promis. Cât vor pierde pensionarii?

Promisiunea privind indexarea pensiilor de la 1 ianuarie 2027 este imposibil de aplicat în actualele condiții economice și bugetare, avertizează...

Diverse4 săptămâni ago

Bogdan Dumitrache, fondatorul CITY PROTECT, invitat special la gala 40 under 40 din New York

Bogdan Dumitrache, fondatorul și CEO-ul CITY PROTECT GROUP, își continuă parcursul internațional început odată cu recunoașterea obținută în cadrul Business...

Top Stiri Comisarul