Connect with us

Actualitate

Soldații ruși pun mine antipersonal în jucării sau frigidere / „Lasă după ei iadul”

Publicat

pe

Sute de persoane, atât din localităţile situate la nord-vest de Kiev, cât şi în cele de la nord-est de Harkov, au murit după ce au călcat sau au trecut cu mașinile sau utilajele agricole peste dispozitivele explozive amplasate de soldații ruşi, potrivit Agerpres. Utilizarea minelor antipersonal este considerată ilegală conform legislației internaționale.

Mine și alte dispozitive explozibile lăsate de ruși în UcrainaFoto: Aleksey Filippov / AFP / Profimedia

Astfel de situaţii au fost înregistrate la Borodianka, Irpin sau Bucea, cele mai afectate localităţi din apropierea Kievului, însă în prezent minele amplasate de invadatori fac numeroase victime în localităţile din regiunea Harkov, unde a avut loc o contraofensivă puternică a soldaţilor ucraineni.

„În ultima localitate eliberată Ţîrkun, au fost două femei care au murit, după explozia unor mine. Lasă după ei iadul”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei regionale din Harkov, Olena Baranik, citat de Agerpres.

Oficialul Poliţiei din Harkov declară că militarii ruşi amplasează astfel de mine antipersonal inclusiv în jucăriile copiilor sau în frigiderele caselor pe care le-au ocupat periodic.

Autorităţile din Harkov cer populaţiei să nu revină acasă înainte de finalizarea procesului de deminare.

Minele antipersonal sunt un pericol pentru fermieri

Minele antipersonal pun, de asemenea, în pericol şi micii agricultori sau marii fermieri. Mai multe utilaje agricole au sărit în aer după explozia minelor antipersonal amplasate pe câmpurile pe care fermierii ucraieneni le lucreză.

„În Balaklia un tractorist pe câmp a dat peste o mină. În alte două raioane au fost asemenea cazuri. Unde am eu pământuri, tehnica agrară este bombardată. Acolo au căzut cele mai multe proiectile şi cunosc foarte mulţi fermieri care sunt în situaţii similare”, a afirmat Vitali Kuchma, un fermier care deţine peste 20.000 de hectare de teren la Est de Harkov.

În nord-vestul Kievului au fost înregistrate peste 300 de victime ale exploziilor de mine amplasate de militarii ruşi, spune șeful Poliţiei Regionale din Capitala Ucrainei, Andrei Nebitov.

În 1997 a fost semnată Convenţia privind interzicerea utilizării, stocării, producerii şi transferului de mine antipersonal şi distrugerea acestora, ceea ce face ca utilizarea acestui tip de muniţie să fie considerată ilegală.

Deminarea Ucrainei va dura între 5 şi 10 ani

Operaţiunile de deminare pe întregul teritoriu ucrainean după invazia rusă vor dura între 5 şi 10 ani, a declarat Oleh Bondar, şeful Departamentului de Deminare Umanitară din cadrul Serviciului Statal de Urgenţă al Ucrainei, potrivit Ukrinform.

Bondar a acuzat armata rusă că a folosit sisteme de mine controlate de la distanţă, a amplasat câmpuri de mine în localităţi populate şi a lăsat în urmă o cantitate uriaşă de dispozitive explozive. Acestea sunt extrem de periculoase şi au fost amplasate în aşa fel încât să reprezinte o ameninţare şi un pericol letal pentru civili, a afirmat Bondar.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

disbioza disbioza
Diverse10 ore ago

Flora intestinală „distrusă”: ce înseamnă, de fapt, disbioza și care sunt simptomele

„Flora intestinală distrusă” este un termen popular şi din ce în ce mai frecvent în motoarele de căutare și pe...

Diverse17 ore ago

Oriflame România anunță două promovări-cheie: lideri care accelerează viitorul brandului în Europa

Oriflame România marchează un nou capitol important în evoluția sa și anunță promovarea a doi lideri care au contribuit decisiv...

Diverse22 de ore ago

De ce românii au preferat mașinile rulate în 2025 – analiza Plus-Auto.ro

Anul 2025 a confirmat o realitate tot mai vizibilă pe piața auto din România: majoritatea cumpărătorilor s-au orientat către autoturisme...

ActualitateO zi ago

Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii

Organizarea spațiului de lucru reprezintă unul dintre factorii determinanți ai productivității și siguranței în orice mediu profesional. De la ateliere...

ActualitateO zi ago

Reabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect

În ultimii ani, programele de reabilitare termică au devenit o prioritate atât pentru clădirile rezidențiale, cât și pentru instituții publice...

Actualitate2 zile ago

Adâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea

Glafurile interioare din PVC reprezintă unul dintre acele elemente aparent mărunte, dar extrem de importante pentru aspectul final al unei...

cursuri limba romana pentru staini cursuri limba romana pentru staini
Uncategorized2 zile ago

Ai angajați din alte țări? Iată cum să îi integrezi mai bine și să îi ajuți să fie mai productivi 

  Tot mai multe companii angajează oameni din afara României. Fie că vorbim despre muncitori din Asia sau specialiști din...

The Brokers Credit The Brokers Credit
Diverse2 zile ago

Refinanțare credit chiar dacă ai avut întârzieri. Află ce opțiuni ai!

  Ți s-a întâmplat să ai o simplă întârziere la plata unui credit, iar băncile să te refuze la solicitarea...

Ambalaje de unică folosinţă Ambalaje de unică folosinţă
Diverse3 zile ago

Ce alegem în 2026? Ambalaje de unică folosinţă cu “fereastră” sau transparente?

Timp de ani de zile, marketingul din food & beverage a fost construit pe promisiune: „fresh”, „artizanal”, „handmade”, „premium”, „ca...

Sport3 zile ago

De la răsărit la apus: o zi de pescuit sportiv în Delta Dunării

O zi de pescuit sportiv în Delta Dunării începe mult înainte ca soarele să apară deasupra stufului. Aerul este răcoros,...

Social3 zile ago

Grupele de sânge: codul genetic care îți poate salva viața

Deși majoritatea oamenilor cunosc faptul că au o anumită grupă de sânge, puțini înțeleg ce înseamnă aceasta din punct de...

Diverse3 zile ago

Învață ESG aplicat, cu traineri real-life. Înscrie-te acum la CES ESG Institute – primul program privat de corporate learning ESG din România

Într-un peisaj în care consumatorii, investitorii și angajații cer coerență, transparență și impact real, ESG a devenit un filtru prin...

Diverse4 zile ago

Cadouri de Valentine’s Day care spun mai mult decât „te iubesc”

Ziua Îndrăgostiților nu este despre gesturi grandioase, ci despre atenția la detalii. Despre cadouri care spun „mă gândesc la tine”,...

turisti-europeni turisti-europeni
Uncategorized4 zile ago

Ce pot învăța hotelierii români din comportamentul turiștilor europeni în 2026

În 2026, comportamentul turiștilor europeni continuă să influențeze decisiv strategiile industriei hoteliere la nivel global – și oferă lecții valoroase...

Diverse4 zile ago

Remodelare corporală: procedura BodyTite vs. liposucție

Grăsimea încăpățânată, pielea lăsată după slăbire sau sarcină, conturul nedefinit al abdomenului ori al șoldurilor reprezintă sunt frustrări comune, chiar...

Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online
Actualitate5 zile ago

Ce rezultate trebuie sa iti ofere un serviciu de contabilitate magazin online

Un magazin online nu inseamna doar vanzari, marketing si logistica, ci si o evidenta financiara corecta, actualizata si adaptata specificului...

Diverse6 zile ago

RateAuto.ro: model de parc auto care mizează pe transparență, aplicare 100% online și rate auto fără avans

Într-o piață auto second hand marcată de diferențe mari de calitate între parcurile auto, RateAuto.ro – parc auto cu operațiuni...

Diverse6 zile ago

De ce să folosești platforma SEO Digital pentru publicarea advertorialelor

Platformă de Content Marketing pentru vizibilitate, autoritate și mențiuni editoriale SEO Digital este o platformă de content marketing care permite...

Diverse6 zile ago

Stejarii Collection, un reper de calitate în segmentul rezidențial de lux

Piața rezidențială de lux din București este, în ultimii ani, din ce în ce mai aglomerată. Zeci de proiecte se...

Diverse7 zile ago

Stejarii Collection, triplu laureat la Romanian Property Awards 2025. Confirmarea unui standard care depășește granițele României

Există proiecte care impresionează printr-un debut spectaculos și proiecte care își construiesc reputația prin consecvență, rigoare și o viziune aplicată...

Top Stiri Comisarul