Connect with us

Actualitate

Trebuie schimbati oamenii de la Agentia de Transplant si facuta o informare corecta, spune prof. dr. Ioanel Sinescu

Publicat

pe

In timp ce in lume numarul oamenilor salvati prin operatii de transplant e in crestere si avansul tehnologic si medical asigura sanse tot mai mari de supravietuire pacientilor, Romania inregistreaza un mare declin.

In 1980 in Romania a fost facut primul transplant reusit de rinichi, la 26 de ani de la premiera mondiala. 32 de ani au trecut intre premiera mondiala si reusita romaneasca a transplantului de inima (1999). 33 in cazul celui de ficat (2000). Si prapastia s-a tot adancit pana in zilele noastre, cand, la mai bine de jumatate de secol, s-a facut si in Romania primul transplant de plamani.

Pe langa problemele de legislatie si mai ales investitiile la cote minime in sistemul medical si cercetare, Romania sta tot mai prost si in ce priveste donarea de organe, astfel ca a scazut mult si numarul interventiilor ce puteau fi efectuate cu succes in tara noastra.

Am stat de vorba cu prof. dr. Ioanel Sinescu, rectorul UMF „Carol Davila” din Bucuresti si seful Clinicii de Uronefrologie si Transplant renal de la Fundeni, pentru a afla care e situatia transplantului in Romania, cum s-a ajuns aici si, mai ales, ce e de facut ca sa se miste lucrurile si la noi in tara.

„Transplantul e la cote minime. Noi am facut anul acesta vreo 25 de transplanturi pana acum, cred ca vreo 10 cu rinichi de la donatori in moarte cerebrala. Evident ca de vreo 4-5 ori mai putin decat in anii obisnuiti. Cauzele le cam stim cu totii, problema este redresarea.

Eu cred ca este posibila, cu alti oameni si cu o viziune foarte clara si transparenta, evident legala. Nu ne ramane altceva decat sa preluam un model, cum ar fi modelul spaniol, care este cel mai bun din toata Europa, cu numarul cel mai mare de donatori in moarte cerebrala la un milion de locuitori, unde activitatea este extrem de bine organizata. E un model de urmat”, sustine dr. Sinescu.

Acesta spune ca trebuie schimbati oamenii de la Agentia Nationala de Transplant, dar ca e nevoie si de o campanie de informare a romanilor.

„Trebuie schimbati mai ales oamenii de la Agentie, pentru ca toata problema tine de Agentie, de organizarea ei si de masura in care cei cu anumite pozitii in Agentia de Transplant isi fac treaba. E nevoie si de o campanie pozitiva si corecta in acelasi timp asupra donarii de organe si necesitatii donarii de organe si tesuturi pentru transplant si sa se lucreze profesionist si transparent”, considera dr. Ioanel Sinescu.

Nu stim cati romani mor pe lista de asteptare

Am vrut sa stim daca exista date despre listele de asteptare. Profesorul Sinescu spune ca nu exista o centralizare si ca se intampla sa caute un beneficiar si sa afle de la familie ca acesta a murit asteptand operatia salvatoare.

„Avem cifre pe centre, nu la nivel national, dar si aici sunt relative, pentru ca noi avem pe listele noastre din Bucuresti pacienti care sunt de exemplu din Suceava, din Galati, din Craiova, din Oradea, dar nu ii avem la indemana mereu. Uneori, cand ii cautam sa ii chemam pentru ca li se potriveste un rinichi, aflam de la familie ca s-au prapadit acum o jumatate de an.

De aici e rolul Agentiei de Transplant sa tina listele la zi si sa fie profesionisti pentru ca acest lucru ei trebuie sa-l faca, nu altcineva. Altcineva a facut tot timpul treaba in locul lor cat a putut. Iar acele liste de asteptare la nivel national eu le-am propus din anul 1997, cand am infiintat Agentia si eram presedintele Comisiei de Transplant la Ministerul Sanatatii. N-au fost agreate pentru ca asta insemna transparenta si lucru facut corect.

Si atunci activitatea s-a divizat pe centre si fiecare s-a dezvoltat cum a putut. Noi ne-am dezvoltat, zic eu, foarte bine, la mare distanta fata de ceilalti. Altii si-au facut imagine in timp ce activitatea era catastrofala”, spune prof. Sinescu.

„Daca gandim si actionam ca in Evul Mediu nu vom progresa”

Medicul considera ca, pentru ca Romania sa ajunga la nivelul altor tari in ceea ce priveste activitatea de transplant, e nevoie de aplicarea unor simple principii si mecanisme ale lumii civilizate.

„E nevoie de competenta, de legalitate, de transparenta si de a face ceea ce face lumea civilizata, daca noi suntem capabili sa facem ceea ce face lumea civilizata. Si normal ar fi sa fim capabili, daca chiar ne consideram tara europeana si daca gandim si actionam ca in Uniunea Europeana. Daca gandim si actionam ca in Evul Mediu in aceasta zona geografica, nu vom progresa in mod sigur„, spune medicul.

Acesta considera ca esentiala este o comunicare clara si transparenta pe tot ce inseamna donare de organe si transplant.

„Nivelul (in ce priveste donarea, n.red.) a fost in functie de cum s-au sustinut campaniile de a demonstra publicului din Romania ce inseamna donarea de sange, donarea de organe, ce inseamna transplant, ce inseamna viata, ce inseamna moarte si care e diferenta intre ele. Si in masura in care cei care au sustinut aceste lucruri au putut sa fie credibili, au avut argumente si ele au fost sustinute cu consecventa si aratand si rezultatele, nu spunand doar ca vrem sa facem, sa gasim niste donatori si fara sa stim care a fost rezultatul transplantarii.

E nevoie de o comunicare clara, transparenta, directa pentru ca fiecare dintre noi, fara niciun fel de exceptie, poate deveni in orice moment un potential receptor de organ pentru transplant, sa aiba nevoie de organ pentru transplant. Nu mai spun sa aiba nevoie de sange pentru transfuzie.

Dupa cum, din pacate, fiecare dintre noi putem deveni donatori de organe, sau aproape fiecare dintre noi, in functie de criterii. Si atunci, daca suntem potentiali receptori de organe pentru transplant gandim intr-un fel, dar daca ar fi sa gandim daca noi am dona sau de la apropiatii nostri am fi de acord cu recoltarea de organe pentru transplant, probabil ca am gandi un pic diferit. Sa aplicam aceeasi unitate de masura. Suntem o comunitate si la bine si la rau„, e perspectiva din care ne indeamna prof. Sinescu sa privim lucrurile.

Donarea unui organ, un act de generozitate si umanitate

L-am intrebat daca ar trebui prevazut in legislatie ca fiecare dintre noi sa optam obligatoriu daca vrem sau nu sa ne donam organele in cazul in care evenimente neprevazute ne aduc intr-o stare fizica in care sa salvam astfel o alta viata e singurul lucru pe care il mai putem face. Spune ca nu.

„Rata donarii a scazut in tarile in care s-a facut, asa brutal, neexplicat. S-au creat semne de intrebare si nemultumiri. Nu obligativitatea inseamna cresterea donarii, ci intelegerea actului donarii ca un act generos si umanitar este cea care duce la cresterea numarului de donatori si, implicit, a numarului de transplanturi.

Eu va voi acuza, daca sunteti medic, ca daca nu m-ati fi fortat pe mine si daca mai faceati niste eforturi suplimentare tatal meu ar mai fi trait, dar v-ati grabit sa-i declarati moartea cerebrala ca sa-i prelevati organele. Si ce ne facem cand apare o astfel de dilema? Nu suntem apoi toti reticenti?

Trebuie sa avem incredere completa, sa dovedim transparenta, competenta, sa dovedim prin fapte ca facem lucruri bune, sa fim credibili si sa-i fortam si pe ceilalti sa fie si ei la fel de corecti cum sunt profesionistii din domeniul transplantului”, considera dr. Ioanel Sinescu.

El spune ca daca autoritatile si-ar uni fortele pentru a explica oamenilor implicatiile, numarul donatorilor ar creste. Iar un rol mare in societatea romaneasca e jucat de Biserica.

„E nevoie de o implicare a tuturor autoritatilor si in special Biserica, pentru ca actiuni de acest gen, care sunt de o generozitate extrema, cum este donarea de organe, s-au dezvoltat in tarile in care au avut loc astfel de actiuni si prin forta Bisericii.

Unele religii chiar nu permit donarea de organe. Biserica Ortodoxa ar putea sa faca cat mai multa campanie pozitiva, evident justificata, pentru donarea de sange si de organe pentru transplant”, a conchis dr. Ioanel Sinescu.

Citeste si despre pozitia Bisericii Ortodoxe Romane fata de transplantul de oragne, dar si a altor culte religioase prezente in Romania

Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.

Publicitate
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Social14 ore ago

Ce obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?

Pregătirea unei persoane pentru înmormântare vine cu o mulțime de detalii despre care familia află, de multe ori, chiar în...

Diverse21 de ore ago

Harta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România

Cine deține, de fapt, o firmă? Ce alte companii mai controlează aceiași oameni? A intrat vreodată în insolvență sau are...

Uncategorized2 zile ago

Axis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov

BUCUREȘTI, 23 septembrie 2026 – Axis Communications a organizat, în perioada 22–23 septembrie, la Snagov, Axis BootCamp 2026, un eveniment construit...

Experiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele? Experiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
Diverse2 zile ago

Experiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?

O recenzie de o stea se scrie de obicei la nervi, în parcarea aeroportului, cu bagajele la picioare și cu...

Uncategorized2 zile ago

HONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI

Poziționat drept un sistem cinematografic portabil, noul flagship integrează două camere de 200 MP optimizate prin ARRI Image Science, Cinematic...

Uncategorized2 zile ago

Zyxel Networks le oferă furnizorilor de servicii gestionate (MSP) și companiilor în creștere posibilitatea de a face mai mult cu mai puține resurse, prin intermediulcelei mai recente actualizări Nebula

Identity Federation, Passkey și capacitățile mai inteligente de depanare ajută MSP-urile și echipele IT să-și eficientizeze fluxurile de lucru și...

Diverse5 zile ago

ASE: Verificările nu au confirmat prezența ploșnițelor în clădirile universității

În contextul imaginilor și materialelor video distribuite în spațiul public privind posibila prezență a ploșnițelor în imobilul „Virgil Madgearu” al...

Uncategorized6 zile ago

Pastila Wegovy®: scădere medie de 4,1% în greutate după trei luni la persoanele care au trecut de la tratamente injectabile

Persoanele care au trecut de la tratamente injectabile pentru managementul greutății la pastila Wegovy® au înregistrat o scădere medie de...

UncategorizedO săptămână ago

M+S și fulgul de nea spun lucruri diferite despre cauciucurile all season: Ce trebuie verificat înainte de cumpărare

Sursa foto: magnific.com La prima vedere, două anvelope all season pot părea aproape identice. Au aceeași dimensiune, prețuri apropiate și...

UncategorizedO săptămână ago

Factori care influențează prețul unui geam termopan

Ferestrele termopan sunt o investiție importantă și necesară pentru orice locuință, iar prețul acestora poate varia în funcție de caracteristici,...

UncategorizedO săptămână ago

Arta întâlnește tehnologia: HONOR devine partener în noul sezon Art Safari New Museum

Tabletele și accesoriile HONOR completează experiența de vizitare în noul sezon Art Safari New Museum, oferind publicului acces interactiv la...

DiverseO săptămână ago

Cum alegi accesorii de calitate pentru dispozitive cu acumulator

Accesoriile potrivite fac diferența între o experiență sigură și una problematică atunci când vine vorba despre dispozitive cu acumulator. De...

Diverse2 săptămâni ago

Cât costă construirea unei hale industriale?

Costul unei hale industriale nu poate fi stabilit corect numai pe baza suprafeței. Două hale cu aceeași dimensiune pot avea...

Economic2 săptămâni ago

Monsson Trading sponsorizează cu 3 milioane de lei modernizarea Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din Constanța

Furnizorul de energie Monsson Trading finanțează cu 3.000.000 de lei modernizarea integrală a Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din cadrul...

Uncategorized2 săptămâni ago

Aparatul Karcher defect: ce verifici înainte de service

Un aparat Karcher care se oprește, pierde presiune sau aspiră slab anunță de obicei o problemă care se agravează. Iată...

Actualitate2 săptămâni ago

Debit și credit sunt termeni simpli până când apar în contexte diferite

Cuvintele debit și credit apar în extrasul de cont, în contabilitate, pe carduri și în discuțiile despre împrumuturi. Tocmai această...

Diverse2 săptămâni ago

Înmormântarea, pas cu pas: ce presupune organizarea unei ceremonii funerare

Nimeni nu își dorește să fie în situația în care primește vestea că un membru al familiei a decedat. Este...

Uncategorized2 săptămâni ago

Corporate travel management pentru deplasări de business mai bine controlate

Serviciile de corporate travel management ajută companiile să gestioneze mai eficient deplasările angajaților, de la rezervarea zborurilor și a hotelurilor...

Uncategorized2 săptămâni ago

Sondaj Novo România: greutatea, schimbarea cea mai des observată la menopauză

Aproape jumătate dintre femei se învinovățesc pentru schimbările corporale din menopauză   București, 23 septembrie 2026. Aproape jumătate (47%) dintre femeile...

Uncategorized2 săptămâni ago

Samsung dă startul lansării oficiale One UI 9, aducând cele mai noi experiențe Galaxy pe mai multe dispozitive

Galaxy AI îmbunătățit ajută utilizatorii să facă, să creeze și să înțeleagă mai mult pe toate dispozitivele   București, 22...

Top Stiri Comisarul