Connect with us

Actualitate

Prea multe terminale de gaze lichefiate? / Este posibil ca Europa să fi exagerat cu securitatea energetică / România privește de pe margine cum se dezvoltă infrastructura de gaze din UE

Publicat

pe

​Este posibil ca Europa să fi exagerat strategia de securitate energetică, grăbindu-se să extindă rețeaua de terminale LNG, după atacul Rusiei asupra Ucrainei, se arată într-o analiză Reuters. Dacă vor fi finalizate toate proiectele începute, capacitatea terminalelor de gaze lichefiate va ajunge să depășească întreaga cerere de gaze la nivelul UE. Aceasta și în contextul în care politica UE este de reducere a cererii de gaze pentru a face loc energiei regenerabile. De la începutul războiului și până în august 2023 au fost adăugate șase terminale LNG la rețeaua de 20 preexistentă.

Terminal LNGFoto: Mischa Keijser / ImageSource / Profimedia

Spre deosebire de celelalte state UE, România privește pasivă extinderea în UE a infrastructurii pentru gaze lichefiate. Au existat câteva idei pentru implicarea în astfel de proiecte, însă niciuna nu a fost concretizată, statul român blocând inițiativele.

UE ar putea să-și dubleze terminalele de gaze lichefiate

Invazia Ucrainei de către Putin a creat un șoc energetic în UE, motiv pentru care statele europene s-au grăbit să scape de dependența rusească. Importurile de gaze rusești au scăzut masiv în ultimii doi ani, iar acestea au ajuns să fie înlocuite de gazele lichefiate aduse în special din SUA.

Înainte de războiul din Ucraina, Rusia exporta Europa 155 de miliarde de metri cubi de gaz în fiecare an, reprezentând aproximativ 40% din consumul total de gaze de 412 miliarde de metri cubi. În 2022, au scăzut la circa 60 miliarde mc, iar în 2023, s-au înjumătățit față de anul precedent, ajungând la 28,3 miliarde metri cubi.

Pe măsură ce au scăzut importurile din Rusia, au început să se înmulțească terminalele pentru importurile de gaze lichefiate, în principal din SUA. Potrivit Institutului pentru Economie Energetică și Analiză Financiară (IEEFA), de la începutul războiului și până în august 2023, au apărut șase noi terminale, existând deja 21, crescând capacitatea pentru gaze lichefiate cu 36,5 miliarde metri cubi. Până în 2030, UE ar putea avea cu 19 terminale mai multe decât în 2022.

Dacă toate proiectele aflate în desfășurare vor fi finalizate, capacitatea UE de import de gaze lichefiate ar putea crește la aproape 350 de miliarde de metri cubi până la sfârșitul deceniului, de la doar 160 de miliarde de metri cubi în 2021, arată Reuters. Aceasta în condițiile în care cererea totală de gaze a UE va ajunge la 340 de miliarde de metri cubi până atunci, în scădere cu 19% față de 2021. Ar însemna ca întreaga capacitatea de gaze lichefiate a Europei să fie mai mare decât tot necesarul de consum din UE.

Infrastructura supraabundentă? La surplusul de gaze lichefiate se vor adăuga producția internă și importurile prin conducte

La aceste cantități s-ar adăuga importurile de gaze prin conducte din Norvegia, Africa de Nord și Azerbaidjan, dar și producția internă, cum ar fi cea din România. Diferența dintre producția europeană proprie și importurile prin conducte față de cererea estimată ar putea ajunge la aproximativ 190 de miliarde de metri cubi până în 2030. (În aceste date este inclusă și Marea Britanie).

UE se va umple de importuri de gaze lichefiate, însă acestea sunt doar o parte din capacitatea de regazificare a UE. Supraabundența infrastructurii ridică semne de întrebare cu privire la viabilitatea financiară a tuturor terminalelor LNG care ar urma să apară în UE, scrie Reuters.

România nu-și face probleme de supraabundență, deoarece nu este implicată în niciun proiect real de gaze lichefiate

România a avut ocazia de a se alătura unui proiect din Grecia, terminalul plutitor FSRU (Floating Storage Regasification Unit) din Alexandroupolis, cu o capacitate de 5,5 miliarde metri cubi/an. Terminalul ar putea fi pus în funcțiune pe 20 ianuarie pentru teste, iar dacă aceste merg bine, lansarea comercială ar putea avea loc în prima săptămână din martie. Gazele vor ajunge în întreaga regiune, inclusiv în România.

În acest proiect ar fi putut fi și România acționar, prin Romgaz, însă, din cauza unei decizii greșite a Ministerului Energiei, a fost scoasă din joc și înlocuită cu Bulgaria. În 2019, la inițiativa conducerii de atunci a Romgaz și prin decizie a Adunării Generale a Acționarilor, se aproba achiziționarea a 20%, în valoare de 13 milioane de euro, din acțiunile emise de compania Gastrade, care dezvoltă proiectul terminalului LNG Grecia, scrie Digi24.ro.

În 2020, CA-ul Romgaz, format din persoane desemnate de fostul ministru al Energiei, Virgil Popescu, a respins definitiv proiectul, considerându–l a nu fi „de actualitate”. Romgaz a economisit 13 milioane euro, dar nu a mai intrat în niciun proiect, în schimb locul lăsat liber de români a fost imediat ocupat de bulgari, prin Bulgartransgaz. În prezent, terminalul este deținut și gestionat de Gastrade, un consorțiu format din operatorul bulgar al sistemului de transport de gaze Bulgartransgaz (20%), operatorul grec al sistemului de transport de gaze DESFA (20%), compania elenă de gaze DEPA (20%), investitorul grec în infrastructură Copelouzos Group (20%) și proprietarul cipriot al navelor GNL GasLog (20%).

Separat de ce a încercat să facă Romgaz și nu a reușit, o altă companie de stat, Transgaz, vizează proiectele grecești. Anul trecut, Transgaz a purtat negocieri pentru implicarea în proiectul terminalului de gaz natural lichefiat ARGO de la Volos. Ar fi încercat și la Alexandroupolis, pentru a lua locul Romgaz, însă nu a avut susținerea Guvernului român.

Mulți ani la rând, autoritățile române au luat în calcul construirea unui termninal LNG la Constanța și chiar au existat proiecte în acest sens. În 2010 a fost lansat proiectul AGRI (Azerbaidjan-Georgia-Romania-Interconnector), care prevedea construiea unui astfel de terminal pentru gazele lichefiate care ar fi urmat să fie importate din Azerbaidjan. În scurt timp, proiectul s-a topit și nimeni nu a mai discutat despre această variantă de import al gazelor azere până în octombrie 2022. Romgaz și azerii de la SOCAR au semnat un memorandum pentru construirea unui terminal de gaz natural lichefiat la Marea Neagră. Însă, ca și în cazul AGRI, proiectul a rămas la nivelul de memorandum.

În planul dezvoltare a sistemului național de transport al gazelor naturale, pentru perioada 2020-2029, era prevăzut un terminal la Constanța, undeva la nivelul anului 2026, dar nu există date concrete că acesta ar urma să fie construit.

Foto: Mischa Keijser / ImageSource / Profimedia

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Social10 ore ago

Ce obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?

Pregătirea unei persoane pentru înmormântare vine cu o mulțime de detalii despre care familia află, de multe ori, chiar în...

Diverse16 ore ago

Harta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România

Cine deține, de fapt, o firmă? Ce alte companii mai controlează aceiași oameni? A intrat vreodată în insolvență sau are...

Uncategorized2 zile ago

Axis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov

BUCUREȘTI, 23 septembrie 2026 – Axis Communications a organizat, în perioada 22–23 septembrie, la Snagov, Axis BootCamp 2026, un eveniment construit...

Experiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele? Experiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
Diverse2 zile ago

Experiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?

O recenzie de o stea se scrie de obicei la nervi, în parcarea aeroportului, cu bagajele la picioare și cu...

Uncategorized2 zile ago

HONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI

Poziționat drept un sistem cinematografic portabil, noul flagship integrează două camere de 200 MP optimizate prin ARRI Image Science, Cinematic...

Uncategorized2 zile ago

Zyxel Networks le oferă furnizorilor de servicii gestionate (MSP) și companiilor în creștere posibilitatea de a face mai mult cu mai puține resurse, prin intermediulcelei mai recente actualizări Nebula

Identity Federation, Passkey și capacitățile mai inteligente de depanare ajută MSP-urile și echipele IT să-și eficientizeze fluxurile de lucru și...

Diverse5 zile ago

ASE: Verificările nu au confirmat prezența ploșnițelor în clădirile universității

În contextul imaginilor și materialelor video distribuite în spațiul public privind posibila prezență a ploșnițelor în imobilul „Virgil Madgearu” al...

Uncategorized5 zile ago

Pastila Wegovy®: scădere medie de 4,1% în greutate după trei luni la persoanele care au trecut de la tratamente injectabile

Persoanele care au trecut de la tratamente injectabile pentru managementul greutății la pastila Wegovy® au înregistrat o scădere medie de...

UncategorizedO săptămână ago

M+S și fulgul de nea spun lucruri diferite despre cauciucurile all season: Ce trebuie verificat înainte de cumpărare

Sursa foto: magnific.com La prima vedere, două anvelope all season pot părea aproape identice. Au aceeași dimensiune, prețuri apropiate și...

UncategorizedO săptămână ago

Factori care influențează prețul unui geam termopan

Ferestrele termopan sunt o investiție importantă și necesară pentru orice locuință, iar prețul acestora poate varia în funcție de caracteristici,...

UncategorizedO săptămână ago

Arta întâlnește tehnologia: HONOR devine partener în noul sezon Art Safari New Museum

Tabletele și accesoriile HONOR completează experiența de vizitare în noul sezon Art Safari New Museum, oferind publicului acces interactiv la...

DiverseO săptămână ago

Cum alegi accesorii de calitate pentru dispozitive cu acumulator

Accesoriile potrivite fac diferența între o experiență sigură și una problematică atunci când vine vorba despre dispozitive cu acumulator. De...

Diverse2 săptămâni ago

Cât costă construirea unei hale industriale?

Costul unei hale industriale nu poate fi stabilit corect numai pe baza suprafeței. Două hale cu aceeași dimensiune pot avea...

Economic2 săptămâni ago

Monsson Trading sponsorizează cu 3 milioane de lei modernizarea Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din Constanța

Furnizorul de energie Monsson Trading finanțează cu 3.000.000 de lei modernizarea integrală a Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din cadrul...

Uncategorized2 săptămâni ago

Aparatul Karcher defect: ce verifici înainte de service

Un aparat Karcher care se oprește, pierde presiune sau aspiră slab anunță de obicei o problemă care se agravează. Iată...

Actualitate2 săptămâni ago

Debit și credit sunt termeni simpli până când apar în contexte diferite

Cuvintele debit și credit apar în extrasul de cont, în contabilitate, pe carduri și în discuțiile despre împrumuturi. Tocmai această...

Diverse2 săptămâni ago

Înmormântarea, pas cu pas: ce presupune organizarea unei ceremonii funerare

Nimeni nu își dorește să fie în situația în care primește vestea că un membru al familiei a decedat. Este...

Uncategorized2 săptămâni ago

Corporate travel management pentru deplasări de business mai bine controlate

Serviciile de corporate travel management ajută companiile să gestioneze mai eficient deplasările angajaților, de la rezervarea zborurilor și a hotelurilor...

Uncategorized2 săptămâni ago

Sondaj Novo România: greutatea, schimbarea cea mai des observată la menopauză

Aproape jumătate dintre femei se învinovățesc pentru schimbările corporale din menopauză   București, 23 septembrie 2026. Aproape jumătate (47%) dintre femeile...

Uncategorized2 săptămâni ago

Samsung dă startul lansării oficiale One UI 9, aducând cele mai noi experiențe Galaxy pe mai multe dispozitive

Galaxy AI îmbunătățit ajută utilizatorii să facă, să creeze și să înțeleagă mai mult pe toate dispozitivele   București, 22...

Top Stiri Comisarul