Actualitate
Finlandezii votează duminică în turul al doilea al prezidențialelor / Ambii candidați susțin ferm Ucraina
Finlandezii votează duminică pentru a-şi alege preşedintele, un rol care a căpătat o importanţă sporită de când ţara a aderat la NATO şi tensiunile cu Rusia vecină au crescut ca urmare a războiului din Ucraina, transmite France Presse, potrivit Agerpres.
Alexander StubbFoto: Sergei Grits / AP / Profimedia
Aproximativ 4,3 milioane de alegători trebuie să aleagă între fostul prim-ministru conservator Alexander Stubb, care s-a clasat pe primul loc în primul tur la 28 ianuarie, cu 27,2% din voturi, şi fostul şef al diplomaţiei Pekka Haavisto, care este membru al Verzilor, dar candidează ca independent (25,8%).
Un sondaj de opinie realizat joi de televiziunea publică Yle i-a acordat lui Stubb 54% din intenţiile de vot, faţă de 46% pentru Haavisto.
Cu puteri limitate în comparaţie cu cele ale prim-ministrului, şeful statului, ales pentru un mandat de şase ani, conduce politica externă a ţării în strânsă cooperare cu guvernul.
De asemenea, el este comandantul suprem al forţelor armate.
Acest rol important a căpătat o semnificaţie şi mai mare în lumina evoluţiilor geopolitice din Europa şi a intrării în NATO a Finlandei, care are 1.340 de kilometri de frontieră comună cu Rusia.
Rămânând neutră în timpul Războiului Rece, ţara nordică, mult timp un susţinător al dialogului între Occident şi Rusia, a renunţat după trei decenii la nealinierea militară după invazia din Ucraina.
Ea a devenit membră a Alianţei Atlantice anul trecut, spre nemulţumirea Rusiei, care a promis că va răspunde cu contramăsuri.
La sfârşitul lunii august, Finlanda s-a confruntat cu un aflux de migranţi la graniţa sa estică, acuzând Moscova că orchestrează o criză a migraţiei la uşa sa. Helsinki şi-a închis frontiera cu vecinul său în noiembrie, o măsură susţinută de toţi candidaţii la prezidenţiale, care au fost iniţial în număr de nouă.
Secţiile de votare s-au deschis la ora locală 09:00 (07:00 GMT) şi se închid la ora 20:00 (18:00 GMT).
Ambii candidați susțin ferm Ucraina
Ambii candidați sunt pro-europeni și susținători fermi ai Ucrainei și au adoptat o poziție dură față de Rusia în campaniile lor, transmite Reuters.
Într-un interviu acordat luna trecută, Stubb a declarat că, deocamdată, nu va exista un element rusesc în politica externă a Finlandei:
„Din punct de vedere politic, nu vor exista relații cu președintele Rusiei sau cu conducerea politică rusă până când nu vor opri războiul din Ucraina”.
Stubb este în favoarea unei cooperări profunde cu NATO, cum ar fi permiterea transportului de arme nucleare pe teritoriul finlandez și plasarea unor trupe NATO în Finlanda în mod permanent. Cu toate acestea, el nu susține depozitarea de arme nucleare în Finlanda.
-
Uncategorizedacum O săptămânăM+S și fulgul de nea spun lucruri diferite despre cauciucurile all season: Ce trebuie verificat înainte de cumpărare
-
Politicacum 3 săptămâniNicușor Dan a ales experiența europeană. Siegfried Mureșan, nominalizat premier într-un moment dificil pentru România
-
Diverseacum 3 săptămâniCând preparatul părăsește bucătăria, intră în scenă ambalajul: soluțiile Snick Ambalaje – află tot aici
-
Uncategorizedacum 5 zilePastila Wegovy®: scădere medie de 4,1% în greutate după trei luni la persoanele care au trecut de la tratamente injectabile
-
Diverseacum 5 zileASE: Verificările nu au confirmat prezența ploșnițelor în clădirile universității
-
Economicacum 2 săptămâni
Monsson Trading sponsorizează cu 3 milioane de lei modernizarea Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din Constanța
-
Uncategorizedacum O săptămânăFactori care influențează prețul unui geam termopan
-
Uncategorizedacum O săptămânăArta întâlnește tehnologia: HONOR devine partener în noul sezon Art Safari New Museum



